ALMANAH FLACARA

Valencia, Fallas, Ofrenda

July 24th, 2012, com Comenteaza

Nu mi-au plăcut niciodată sărbătorile, credeam că n-am   capacitatea  de-a   mă   bucura  la  grămadă. Până în martie, când am fost în Spania. La „Fallas“, mai  exact,   cea  mai  cunoscută fiesta   valenciană. Unde am înţeles că unii oameni sunt  născuţi, pur şi simplu,  cu sărbătoarea în ei. Şi că uneori, din prea- plin, trebuie să o scoată afară. În turnuri, pe străzi, în pieţe.  Molipsindu-ne şi pe noi, cei mai trişti, aşa, tot din naştere.

Valencia  e frumoasă rău, oricum ai  lua-o:  romantică și ademenitoare, prin  risipa  de portocali înfloriţi,  medievală, dinspre  turnurile  Serrano și Quart, misterioasă, pe  străzile înguste din Casco Viejo (Orașul vechi), marină, pe Malavarrosa, cea mai mare  plajă urbană din Europa, cochetă,  vezi Calle Colón,  o  destinaţie de  turism de shopping cunoscută în toată lumea,   avangardistă, prin  faimosul  Oraș  al  Artelor și Știinţei, opera arhitectului Santiago Calatrava. Când  e Fallas, însă,  toate  acestea  au  o strălucire  specială. Un  fel  de valoare adăugată prin  felul valencian de-a  sărbători. Cu bucurie, născută, iar nu făcută, cu disperare, cu toată fiinţa.

În primele zile, recunosc cinstit, n-am înţeles  nimic și mi s-a părut o atmosferă obositoare. Orchestre pe stradă, artificii la tot pasul, bubuituri zi și noapte, drumuri blocate, magazine  închise,  puzderie de  statuete  împrăștiate prin oraș, petreceri câmpenești, printre blocuri,  paella, buñuelos (un  fel de gogoși),  sangria, mojito. Plus înghesuială peste  tot,  că  doar erau  un milion  de turiști în Valencia!  Veniţi  pentru Fallas, evident. Mai apoi, încet, dar sigur, a început să-mi placă, din cel puţin două motive. Primul ar fi că localnicii radiau de bucurie. Erau fericiţi, pur  și simplu, în hărmălaia asta a lor. Toată  lumea   zâmbea la  toată lumea,  se îmbrăţișau sincer, cântau și dansau din toţi rărunchii,  îţi  transmiteau sentimentul  că  sărbătoarea lor  este  cel mai important lucru  din  lume. Și că orice criză n-are decât  să-i scutească, n-au  timp  de prostii economice, cel puţin în perioada asta.

Al doilea  motiv  se numește Virgil Ghiţă, român, prin naștere, valencian, prin  felul de-a primi și de-a da mai departe frumuseţea acestei sărbători. El m-a luminat, în sensul  că a avut răbdare să-mi  explice  de unde vine Fallas și de ce localnicii  își pun tot sufletul în ritualurile cu pricina, ca și când  ar fi o problemă de viaţă și de moarte.

Statuile de „Fallas“ sunt realizate din carton, plută şi, mai nou, polistiren expandat. Costă între 5 şi 200 de mii de euro, după cât sunt de sofisticate

Prima  dovadă scrisă despre Fallas datează din   anul   1740. Originea sărbătorii este  legată de breasla tâmplarilor din oraș. În ajunul  sărbătorii de San José, patronul lor,  tâmplarii ardeau în  stradă, într-un foc purificator, toate deșeurile adunate peste an: resturile de lemn, hainele vechi, suporturile lămpilor cu  petrol (parots), necesare în serile  lungi  de  iarnă.  În  timp, aceste  parots au  fost  transformate în diverse figurine, li s-au adăugat mâini,  feţe, au fost îmbrăcate și etichetate cu mesaje satirice  la  adresa unor  persoane,  practici  sau  situaţii din comunitate. Așa au apărut celebrele  statui de  Fallas, care,  la sfârșitul sărbătorii, sunt  incendiate într-un adevărat ritual.

În  1855, în  cadrul mișcării de  apărare a  tradiţiilor populare,  revista  La Traca acorda premii pentru  cele  mai  bune statui de  Fallas. Așa  a început competiţia între  localnici, au apărut  asociaţiile de  Fallas (El Casal Faller), grupate, de regulă, pe străzi sau cartiere. În momentul de  faţă,  în Valencia există 385 de astfel de asociaţii, plus  alte 250, în restul  provinciei.  Concurenţa fiind  atât  de mare,   sunt   angajaţi artizani, sculptori, pictori.  În context,  a apărut chiar  o  meserie nouă, artistul de Fallas. Asociaţiile se ocupă  tot anul de acest subiect, pe banii lor, astfel încât, în martie, să rupă gura  târgului cu o Falla cât mai spectaculoasă. Din 1901,  statuile cu  pricina  sunt premiate chiar de Primăria orașului  Valencia,  într-o  ceremonie, evident, fastuoasă. Până acum,  recordul de grandoare aparţine monumentului Nou Campar, realizat în  anul  2007, cu o înălţime de 32 de metri. Ca să fie siguri  că tradiţia va supravieţui, în  timp,  valencienii își implică  și copiii în rostul sărbătorii,  încă  de  la  naștere. Am  văzut nou-născuţi, în costum   de  Fallas, „defilând”  în braţele   părinţilor sau  în  cărucioare.  Apoi,  fiecare  grup statuar  principal este  acompaniat de un  altul,  mai mic, de maximum trei metri,  respectiv Falla copiilor   (Falla de  los  Niños), reprezentînd  personaje, situaţii și mesaje din lumea  lor.

Deși, oficial, sărbătoarea începe  în 15 martie, vestitorii ei se  arată   încă  din  prima zi  a lunii, când este inaugurată Mascleta, un  spectacol fabulos de pirotehnie, desfășurat în fiecare  zi,  până   în  19 martie, la orele 14, în Piaţa Primăriei. Localnicii  susţin că noi, turiștii, doar  vedem acest ritual  de origine maură, fără să-l simţim și să ne lăsăm cuprinși de el. Și, cu siguranţă, au dreptate. În timp ce eu mă străduiam ca la orele 14  să  fiu  cât  mai  departe de Piaţa Primăriei, ca să-mi protejez auzul, văzul,  creierii și inima,  ei  se  înghesuiau să  fie cât  mai  aproape. Să simtă  cât mai tare  fiecare  explozie,  parte dintr-un  concert   bine  orchestrat,  de un  maestru pirotehnic, evident. În timp  ce eu auzeam doar  bubuituri, ei vibrau la intensităţile diferite, într-un crescendo  infernal  pentru mine,  înălţător pentru ei, până la 120 de decibeli.

Procesiunile, în schimb,  mi s-au părut de o frumuseţe nelumească.  Imaginaţi-vă râuri  de femei,  copii  și  bărbaţi, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, curgând, pur  și simplu, într-o bucurie pură,  primară, legată doar   de  miracolul de  a  fi  în viaţă, pe străzile Valenciei! Sincer, este cel mai frumos obiectiv turistic pe care l-am văzut vreodată! Cât despre costumele  de  Fallas, aproape  că n-am  cuvinte!   Cele  bărbătești, de un pitoresc anume, ajung  la câteva mii de euro. La capitolul femei,  însă,  spectacolul depășește  orice basm  cunoscut. Da, prinţesele, cosânzenele, zânele, cum  vreţi  să le spuneţi, tocmai își etalează garderoba pe  stradă. Enrique Marzal, unul dintre cei  mai  cunoscuţi  creatori de costume de epocă din Valencia, mi-a oferit câteva detalii din culisele acestei arte: „Într-o rochie  de  Fallas intră  13 metri de  material. Numai asta,  fără manoperă, poate  ajunge  la  40 de mii de euro. Evident că vorbim de o ţesătură specială, lucrată manual, cu  fir  de  aur. Rochia este amplă, susţinută de un  corset  din  sârmă și plastic. Ţinuta  mai are un fel de șorţ, o vestă  sau un șal, pentru umeri, și acestea  lucrate  manual, prin urmare tot scumpe. Apoi,  sunt necesare meșe  de  păr,  puse  în lateralul coafurii,  agrafe,  piepteni,  cercei,  coliere,   toate   din aur  sau măcar  aurite, respectiv alte mii de euro.  Și, nu  în ultimul rând, pantofii e obligatoriu să fie din  același  material ca și rochia.  În final,  un  costum de Fallas poate  ajunge  la 60-70 de mii de euro”.

Enrique Marzal, fost balerin şi actor de comedie, acum maestru în creaţie vestimentară, a realizat costume valenciene şi pentru Casa Regală Spaniolă.

În atelierul dlui Marzal,  dar și pe stradă, am văzut adevărate  opere   de  artă.   Mai  mult, artistul mi-a arătat fotografii cu vârfurile creaţiei  sale,  respectiv costumele valenciene realizate pentru Casa Regală Spaniolă: al Reginei Sofia, în 2000, al Prinţesei Letizia  Ortiz,  în 2004, al  Infantei Leonor,  în  2005 și, recent, al Infantei Sofia.

Cu  un  costum mai  scump sau  mai  ieftin  (6.000 de  euro, dacă   e  producţie  industrială, fără  fir de  aur  și alte  fineţuri), fiecare valenciană visează  să fie aleasă între cele 13 Falleras Mayor, dintre care una este Regina  sărbătorii, iar  celelalte sunt  Curtea de onoare. Această Casă Regală de  Fallas conduce Ofrenda, adică  procesiunea de închidere, din 17 și 18 martie. O defilare a Asociaţiilor Fallere, fiecare  cu  orchestra ei, fiecare cu strălucirea ei. Femeile au buchete de flori din care se împodobește, în final, o statuie imensă a Sfintei Fecioare a celor fără ajutor.  În ediţia  2012, florile au fost albe și roșii.

După toate  aceste  ritualuri, urmează esenţa  sărbătorii,   La Nit de la Crema. Adică incendierea   grupurilor   statuare,  pe rând, în funcţie de premiile primite.   N-aţi   vrea   să  știţi  cum arată Valencia, în fum și flăcări, ca și când i-ar fi dat foc barbarii! Localnicii,  însă,  se regăsesc în acest ritual  purificator. În flăcările de Fallas își ard  necazurile, tristeţile, grijile de peste  an, poverile din  trecut.  Apoi  intră, primeniţi la trup și la suflet,  în bucuria primăverii. În mult așteptata întâlnire cu florile de portocal. Un fel de punct și de la capăt.  Alt anotimp, alte griji, poate  altă iubire.  Iluzii, speranţe, viaţă.

Taguri:

Comenteaza