- Revista Flacara - https://revistaflacara.ro -

Vecinul meu străin…

Am un bun prieten, inginer constructor ca şi mine, dar el a profesat, are o firmă, îi merge cum ne merge tuturor… Ne întâlnim când apucăm, spunem bancuri ca pe vre­muri, ne vedem cu familiile, el are trei fete, mâncăm bunătăţi d-ale lui, nu bem pentru că el nu bea; seara târziu ne despărţim cu o îmbrăţişare caldă şi o strângere de mână foarte fermă, aşa, bărbătească. Un om minunat. S-a născut în Sudan, a studiat aici acum aproape 30 de ani, are cetăţenie română şi e mahomedan, soţia lui e de pe la noi, iar fetele lui au luat de la amândoi părinţii trăsături irezistibile. Nu ştiu cum sunt botezate şi nici nu contează. Suntem prieteni. Este de ajuns. Nu-i dau numele pentru că nu i-am cerut voie. În facultate am cunoscut un fiu de şef de trib din Nigeria, ajunsese mare băutor de bere şi înjura ca noi. Doi greci care citeau Marin Preda şi Hemingway, un israelian, un pales­tinian, un irakian… Nu mai ştiu prea multe despre ei, dar au rămas pe aici. Poate ne vom revedea la întâlnirea de 20 de ani. Apoi au apărut bunele şaorme şi casele de schimb şi angrourile cu produse chine­zeşti… Aseară am fost în vizită la părinţii mei, într-un cartier normal cu blocuri. La lift am salutat amabil un domn. Un domn chinez. Mi-a răspuns zâmbind: „Bună seara, vecine!” şi am urcat amândoi în cabină.