„Vedem primii soarele şi ultimii dreptatea!“

Ne tot învârtim prin vegetaţia aparent săl- batică printre mormintele mai vechi. Găsim placa şi crucea. Din întâmplare. Ascunsă în verdeaţă. Crucea de piatră are în mijloc un medalion cu un înger cu aripile desfăşurate, iar placa un text în greacă şi la bază un cap de mort cu două oase încrucişate. Aparent simbo- lul piraţilor şi totuşi…

Din experienţa mea, niciodată craniul folo- sit ca simbol al piraţilor nu a fost reprezentat în profil, iar cele două oase încrucişate ar fi trebuit să fie identice şi simetrice. Îmi notez inscripţia şi îmi promit că voi încerca să o traduc. De ce nu a încercat nimeni până acum? Greu de spus. Au preferat ambiguitatea misterului…

Tibi îşi alege cadre cu pietrele de mormânt, vegetaţia şi lumina de asfinţit. Ne-am cam ter- minat treaba şi n-am aflat mare lucru.

Pe alee spre ieşire ne întâlnim din nou cu vârstnicul.

– Eee, aţi reuşit să găsiţi câte ceva?

– Nu prea multe. Pot să vă pun câteva întrebări?

– Puteţi. Doar să ştiu să răspund.

– Cum vă numiţi?

– Crimschi. Sunt aici în Sulina din ‘62. Am venit dintr-un sat, din Deltă…

– Mai lucraţi sau sunteţi pensionar?

– Lucrez. Sunt marinar. La AFDJ.

– Câţi ani aveţi?

– 61. Şi până la 65 nu mă lasă ăia să ies la pensie. Şi nici n-am de ce, că aş ieşi cu vreo 5 milioane.

– Dar acum cât aveţi?

– 15.

– Şi pe ce navă lucraţi?

– Pe care se nimereşte. Unde au nevoie. Pe pilotine, pe Mamaia, pe Donaris. Dar am auzit că vor să ne mai taie vreo 10 la sută… Cum ne-o fi norocul.

– Cum sunt lucrurile pe aici?

Se uită apăsat la mine, clatină din cap şi zice:

– P-aici e cam aşa… Noi vedem primii soa- rele şi ultimii dreptatea!

Se opreşte şi schimbă subiectul.

– Nu beţi un pahar de bere pentru fiica mea?

– Ba da.

Apucă o cană bleu de porţelan şi toarnă bere românească dintr-un pet de 2 litri.

– S-o mai clătesc?

– Nu-i nevoie.

Toarnă plin şi îmi întinde.

– Beţi până la fund.

Ca vodca, mă gândesc.

– Bogdaprosti.

Până la fund. Apoi e rândul lui Tibi. Ne strângem mâinile.

– Sănătate să fie, domnilor.

Tibi îl fotografiază lângă mormântul fiicei sale, aparent răpusă la naştere, în 1977…

Nu am putere să-l întreb mai multe. Ne salutăm din nou cu mâna deasupra capului şi plecăm spre oraş.

Soarele asfinţeşte…

 

Taguri: nr. 10 / octombrie 2011 Tweet

Monday, October 10th, 2011 at 11:11 pm, DOSAR, RSS feed