Cu ani buni în urmă,  după  ce  îşi  făcuse un nume  în show-biz, Kristina Cepraga a hotărât să plece  din România şi să o ia de la capăt  în Italia. De atunci  s-au întâmplat multe lucruri frumoase, dar actriţa încă  speră să prindă peştele cel mare.

 

❙     Bună ziua, Kristina. Ce mai faci, ce proiecte ai în prezent?

– Bună  ziua.  În  afară  de  viaţa  cotidiană mă  ocup  cu  proiectele artistice în  care  sunt implicată şi  cu  studiul, în  general. Pentru primăvară, pregătim un  spectacol la  Roma, după Albert  Camus.

 

❙     Sunt ani buni de când ai plecat din ţară, cum  ţi se  pare  România astăzi? Ca înfăţişare, dar şi din punct de vedere social, politic…

–  O  ţară  cu  multe   probleme, din  toate punctele de  vedere, dar  mai  ales  cu  o lipsă totală  de unitate a populaţiei şi cu un simţ al patriotismului aproape inexistent.

 

❙     Presupun că atunci când ai plecat în Italia  ai  avut anumite aşteptări. Poţi  să tragi o linie după toţi aceşti ani? A ieşit aşa cum ai vrut  tu, mai e de aşteptat?…

– Un om îşi propune nişte targeturi profesionale şi sociale dar, odată cu cunoaşterea de sine,  aceste  targeturi, inevitabil, se transformă.

 

❙     În toată această perioadă ai avut proiecte cinematografice atât în Italia, cât şi  în  România. Unde  te  simţi „mai” acasă, de cine ţi-e dor mai mult?

–  Am   mai   spus-o,  pentru  un   artist, definirea geografică nu e neapărat elocventă. Suntem în mare  parte  nomazi, iar eu sunt  cu siguranţă un  om  liber  şi  curios  în  general, având o uşurinţă în a mă adapta oriunde şi cu oricine.  Unde  mă poartă destinul, viaţa, meseria, acolo e casa mea…

 

 

❙     Ai jucat în filmul lui Gianni Di Grigorio, Gianni şi femeile. Ce a însemnat acest film  pentru  tine?

–  A  fost   o  confirmare  a  multor  ani de  muncă şi  greutăţi. Filmul  a  reprezentat Italia  la  Bienala  de  la  Berlin,  aşa  că  pot  să spun că a fost, evident, o mare  satisfacţie.

 

❙     Ţi-a rămas în minte în mod special vreo întâmplare de pe platourile de filmare de la  Gianni?  O  fază  memorabilă, poate amuzantă…

– Foarte  frumos şi interesant mi s-a părut să lucrez  cu un actor-regizor-scenarist care în primul rând ne-a dat mână  liberă în a ne construi  personajele şi  a  improviza, lucru  care pentru o categorie de actori e minunat. Drept urmare, la filmări  a venit  un  nou  personaj, inventat de mine.

 

❙     Ce şanse  sunt  în  Italia pentru  actorii români?

– Ce şanse  sunt  pentru un actor  oriunde. NOROC,  context,  dar  şi muncă şi talent,  care asociate  pot  să primeze. Nu  am o reţetă,  dar dacă o aflu, o să vă spun.

 

❙    În Gianni joci rolul unei est-europene. E un avantaj sau un dezavantaj de a fi etichetat ca actor imigrant? Nu există riscul de a juca doar acest emploi?

– Există riscul, e adevărat, dar cu studiu şi dicţie poţi să atenuezi accentul nativ.  Pot fi şi roluri  memorabile dacă scenariul e bine scris, chiar  şi pe emploi lingvistic. Pe de  altă  parte, cunosc  şi actori  norocoşi care sunt  dublaţi în aşa fel încât pot interpreta în orice limbă  sau cu  acting  coach pe  platoul de  filmare   care înainte de fiecare dublă îi pronunţă de zeci de ori în ureche cum trebuie să spună replica. Vă dau   doar   câteva   exemple  de   actori   care vorbesc  încă având un puternic accent al limbii  lor,  dar   care  sunt   incredibili: Penelopè Cruz,   Marion   Cottiard, Gerard  Dépardieu, Giancarlo Giannini şi mulţi  alţii… Ceea ce nu îi impiedică în cariera  lor. Pe de altă parte,  în Italia,  scenarile româneşti perpetuează  cam aceleaşi subiecte  şi toate sunt  destul de nefericite, cu  îngrijitoare, prostituate,  criminale…

 

 

❙    Dacă nu mă înşel, lucrezi  cu agenţia lui Dragoş  Bucur.  E  mai  sigur  să  ai  un agent?  În  România nu  prea  se poartă, fiecare se descurcă cum poate…

– E mai  organizat, dar  de cele mai  multe ori  actorul însuşi  îşi caută  roluri  şi găseşte, după noroc,  agentul fiind  doar   cel  care  se ocupă  mai  mult  de partea administrativă. În cazul  lui  Dragoş,  pe  care  îl apreciez enorm pentru tot ceea ce face, fiind actor şi unul dintre   puţinii  care   au   reuşit   să  îşi  clădească singuri o carieră  impresionantă şi în Occident, sper  ca lucrurile să stea un pic mai bine pe viitor.

 

❙     Ce părere ai despre noul val al cineaştilor  români?  Ţi  se par  interesante subiectele  filmelor lor – majoritatea tratând  despre sechelele  societăţii româneşti venite din comunism?

–  O  părere  foarte   bună.   Au   reuşit   să creeze un curent definibil pe scena mondială, extrem  de  apreciat.  De  ce  să  nu   foloseşti această  sursă  bogată  de  poveşti, emoţii  care ne-au   afectat,   condiţionat,  colorat   trecutul, viaţa  şi istoria?

 

❙   Ţi-ar plăcea să joci în mod special la vreunul dintre  aceşti  regizori?

– Mi-ar plăcea  să lucrez  cu oricare  dintre ei, evident.

 

❙     În anii 2000 erai una dintre cele mai cunoscute figuri  din  show-biz-ul românesc.  Ai  vreun  regret  faţă  de acea  perioadă,  când Kristina Cepraga era mai mereu pe prima  pagină  a ziarelor?

– A fost o etapă  a vieţii mele diferită faţă de cea a altor  actori  de vârsta mea.  De când eram  mică am început să spun poezii  în emisiuni  pentru copii,  după care  am  intrat   în emisiunea de adolescenţi a lui Titus Munteanu.  După  doi   ani   am   început  să lucrez   ca  prezentator tv  şi  redactor  McM, TVR  2, MTV,  ulterior Antena  1 şi TVR  1, cu show-uri în prime time, cum ar fi Duminica în familie, Eurovision, Revelion în direct, Karaoke Show, Bine ai venit  la nunta  ta. Am  făcut  şi teatru de televiziune, e vorba  de Patima roşie. Toate  acestea  până   la  vârsta de  23 de  ani, când  am decis  că vreau să plec din  ţară.  Am ales să fac un curs postuniversitar (eram licenţiată în actorie  de teatru şi film) la Cinecittà,  Roma.   Au   fost   experienţe  care mi-au  condiţionat mult  trecutul, şi nu numai. Acum,   cu  ochii   maturităţii,  le  văd   ca  o bogăţie,  ca artist  trebuie să te bucuri de orice experienţă în plus,  aduni în fişierele  tale emoţionale. Orice experienţă te îmbogăţeşte! Acum  mă interesez de scenaristică şi regie şi vreau să adun noţiuni de montaj  şi imagine, pentru că mi se pare că o fac din respect pentru meseria mea şi oamenii care muncesc cot la cot cu mine pe platoul de filmare.  Probabil că dacă nu aş face ceea ce fac, sau ce încerc, aş fi oricum acolo, dar  de partea cealaltă  a baricadei.  Odată ce te  contaminează lumea   filmului, nu o mai poţi abandona prea  uşor.

 

❙     Cum ţi se par vedetele din România de azi? S-a schimbat ceva?

– Habar nu am, fiecare are sistemul lui de valori.

Taguri: nr. 12 / decembrie 2012 Tweet

Monday, December 17th, 2012 at 2:20 pm, Home People, Interviu, PEOPLE, RECOMANDARE, RSS feed