Vonda, suflet de ţigan

Vonda Shepard are privilegiul şi puterea de a fi mereu ea însăşi, racordată la clipă şi la loc. Iar noi, privilegiul de a fi prezenţi la lecţia ei de autenticitate. Din care, lecţia de muzică este nu doar un soundtrack.

Întâmplător, stăm de vorbă în St Valentine’s Day. Vă amintiţi cum aţi sărbătorit-o prima dată?

N-am luat niciodată în seamă sărbătoarea asta, dragostea nu se exprimă programat, la ziua, ora… Eu şi soţul meu o trăim după propriul nostru calendar.

Fiul dv. are rădăcini româneşti, prin bunicii tatălui său. Venind aici, printre români, regăsiţi ceva din trăsăturile lor?

Mai sunt şi fiica soţului, şi producătorul meu, care au origini româneşti. Gene puternice, aş zice, pentru că toţi au o anumită expresie comună, a ochilor, a privirii. Pe care o aveţi şi dv. (îmi zâmbeşte cald şi uşor şăgalnic).

Cum se împacă fiul dv., la nici patru ani, cu programul mamei, adesea departe de casă? Seara, înainte de culcare, îi cântaţi să adoarmă?

S-a pliat pe stilul meu de viaţă, mă aşteaptă seara, să-l adorm cu un cântec, oricât de târziu ar fi. Dar am grijă să nu fie prea… Iar în turnee îl luăm cu noi şi îi place grozav, călătoriile sunt pentru el o aventură, trăită cu oameni dragi. Ii iubeşte pe băieţii din trupă, adoră muzica noastră şi nu simte oboseala.

De unde vă luaţi forţa, în cântec? Şi nu mă refer la vocea în sine, care este puternică nativ.

Cred că asta vine dintr-un plan spiritual, din legăturile create între muzicieni şi instrumentele lor. Pe scenă suntem o singură fiinţă care dăruieşte emoţie. Dar, mai important este momentul dinaintea cântării, când închid ochii şi mă întreb: „Cum ar trebui să mă simt, în seara asta?“  Câteodată simt că îmi lipseşte nu armonia, ci mai degrabă concentrarea. Şi atunci cer ajutor ca să mă eliberez de bruiaje şi să las locul stării de creaţie. Care uneori vine surprinzător, ca o exuberanţă nebună, o nevoie de a mă lăsa dusă de val. O descătuşare prin cântec.

Ce gen vă reprezintă mai mult acum, în etapa asta: R&B, blues, pop, soul, funky ?

Funky, thoughtful… Sunt genuri care merg foarte bine la pian. O să vedeti diseară la concert, ce posibilităti de expresie are pianul, uneori similare cu ale tobelor, ca ritm şi accente. Sigur, nu şi când este vorba despre balade.

Apropo de instrumente, care este instrumentul preferat, după pian şi chitară, fireşte?

Cred că violoncelul…

Dacă v-aţi „scotoci sufletul“  (ca în celebrul cântec din Ally McBeal, Searching my soul), ce opţiuni ar urma, după muzică?

Arta culinară, fotografia, regia… Adică tot forme de artă.

Fructul preferat?

Toate fructele, când e anotimpul lor. Imi place să cumpăr direct din piaţă, de la fermieri, fructe şi legume proaspete.

Locurile preferate pentru o evadare? Pentru vacanţe?

Poate Paris, Londra… Iar cu familia îmi place să merg la mare.

Scriitorul preferat?

În momentul ăsta, categoric Richard Ford, un scriitor american absolut fantastic. Îl recomand cu toată dragostea, oricui.

Florile preferate?

Tuberozele, nu doar pentru parfum, ci şi pentru aerul exotic al florii. Îmi aminteşte de Hawaii şi iubesc spaţiul tropical.

Culoarea preferată?

Ştiu eu… Nu cred că am o culoare preferată, depinde de starea de spirit în care mă aflu.

Dintre toate ţările prin care aţi trecut, pe care o simţiţi mai aproape de suflet?

Cred că în Franţa m-aş simţi cel mai acasă. Şi să regăsesc, în Parisul boem, atmosfera din cărţile lui Hemingway, să stau într-o cafenea micuţă, printre scriitori, să discutăm despre artă, filosofie, politică…

Pe cine aţi alege, ca să faceţi un album împreună? Aţi avut duete cu Bon Jovi, Sting, Mariah Carey, Rod Stewart.

Îmi place mult Bono, deşi vocile noastre nu sunt chiar compatibile. Probabil, mai degrabă, un album cu Stevie Wonder.

În ce fel vă ajută reţeaua Facebook în carieră?

Mi-am făcut cont târziu, nu am încă sute de mii de fani. Nici timp prea mult, ca să postez comentarii, o fac doar din când în când. Dar mă străduiesc să fiu mai prezentă acolo, să aflu ce le place şi ce nu, ce îşi doresc, ce sugestii au cei care mă ascultă. Da, interacţiunea asta în spaţiul virtual mă poate ajuta într-adevăr mult în carieră.

Nu pot să evit subiectul Ally McBeal… Pe platou, la filmări, câte duble se trăgeau la secvenţele de muzică, din club?

Pentru mine erau suficiente două sau trei. Dar când era o scenă mai complexă, cu actorii, ajungeam şi la 15. Odată, pentru un cântec s-au tras 23 de duble, din cauza Calistei (Flockhart), care nu se putea opri din râs. Când, în sfârşit s-a ter­minat, a podidit-o plânsul. De oboseală, de stres…

V-aţi definit, cândva, ca un gipsy soul. De ce?

Este vorba despre un cântec: A lucky life. E acolo un vers care spune că drumul, călătoria, turneele, hrănesc „sufletul de nomad“ .

Vonda străbate anotimpurile aşa cum traversează meridianele lumii: bucurându-se, „sezonier“ , de ceea ce îi oferă în mod natural clipa şi locul. Un instinct sănătos care o face, de exemplu, să-şi dorească doar fructele şi florile  sezonului, să se îmbrace în culorile stării sale de spirit, şi nu ale caselor de modă.

foto Octavian Tibăr

Taguri: nr. 3 / martie 2010 Tweet

Monday, March 15th, 2010 at 3:19 pm, PEOPLE, RSS feed