ZOOM INFO: Ghaddafi; Regele; Buget; Grecia; Argentina; PSD
December 7th, 2011, Revista Flacara Comenteaza TweetO fi de bine?
Muammar Ghaddafi a fost capturat şi apoi ucis, unul dintre fiii săi – la fel, trupurile lor au fost expuse public, ca să se convingă lumea, Libia e liberă, dictatura s-a sfârşit, a avut loc şi prima paradă militară pe stil nou, iar Consiliul Național de Tranziţie, prin vocea preşedintelui său, Mustafa Abdeljalil, a declarat că Libia se va conduce de acum înainte după legea islamică Sharia, care, între altele, permite poligamia, dar interzice divorţul. Între timp, în Egipt, aceiaşi oameni care ieşiseră în stradă să-l dea jos pe Mubarak, se luptă cu forţele de ordine ale înlocuitorilor acestuia. Sigur este că au început primele alegeri libere pentru un nou parlament. Parcă am mai văzut filmul ăsta. Istoria e complicată.
Regele în fața națiunii
O istorică revenire în faţa Parlamentului României a marcat împlinirea, de către Regele Mihai, a frumoasei vârste de 90 de ani. Aflat cu adevărat deasupra partidelor şi a fojgăielilor politice, imun la polemicile care au însoţit momentul, Regele s-a adresat naţiunii aşa cum îi este firea şi rangul: simplu, cald, frumos, elegant şi profund. În aceeaşi seară, a fost ovaţionat îndelung la Opera Română, unde s-a cântat inclusiv Imnul Regal, cu sala în picioare, şi s-a strigat „Trăiască Regele!” şi „Monarhia salvează România!” Chiar dacă nu va fi aşa, românii au putut, în sfârşit, să vadă diferenţa.
Cifre, nu comentarii
În septembrie, deficitul bugetar al României a fost de doar 0,7 miliarde lei, faţă de 2,4 miliarde lei anul trecut. Cifra de afaceri în industrie a crescut cu 17,6% în primele nouă luni. Volumul lucrărilor de construcţii a sporit şi el cu 2,2%, în septembrie. Economia a crescut în trimestrul trei. Mai exact, România e pe locul 4 în UE la acest capitol. FMI şi toate instituţiile internaţionale previzionează continuarea creşterii şi în 2012. În schimb, a crescut şi rata şomajului (7,5% – faţă de 9,9% în Franţa) şi rămânem pe ultimul loc la absorbţia fondurilor europene: sub 4%.
Bani, bine, dar…
Deşi nici alte state nu se simt prea bine, Grecia rămâne principala preocupare a UE şi chiar a lumii. După lungi tocmeli, comunitatea continentală se pregătea să-i umple de bani pe greci, bani despre care, probabil, nu-şi făcea mari iluzii că-i va recupera vreodată. La care premierul Giorgios Papandreou a propus un referendum asupra măsurilor de reformă implicate! Cu alte cuvinte: vrem noi banii ăştia, dacă ne obligă să strângem cureaua? De notat că există precedent: în 1932, în urma unui referendum, Grecia a stopat plata datoriei externe! Acum, însă, nu s-a mai ajuns aici, Papandreou a fost silit să demisioneze, planul a fost acceptat, iar grecii, fireşte, au ieşit din nou în stradă. Mai ales că acum e la modă peste tot.
Noua Eva Peron
Cristina Kirchner a fost realeasă, din primul tur, pentru un al doilea mandat de patru ani la preşedinţia Argentinei. Cârcotaşii susţin că „şi-a folosit doliul ca pe o armă politică, împotriva unei opoziţii slabe şi divizate”. Văduva fostului preşedinte Nestor Kirchner i-a luat locul în cea mai înaltă demnitate a statului după ce acesta a murit, în 2007, în urma unei crize cardiace. Cei doi au fost criticaţi pentru averea care le-a crescut, din 2003, cu 1.000%, dar şi lăudaţi pentru creşterea PIB-ului cu 94% în aceşti opt ani, în ciuda crizei mondiale!
Cuie-n talpă
În mod normal, în vremuri de austeritate, opoziţia are de câştigat, pentru că puterea se erodează. Opoziţia nu are de făcut aproape nimic, doar să aştepte cuminte alegerile. PSD, însă, s-a decis să-şi facă singur mari probleme, mai exact să renunţe la singurul dintre membrii săi care ocupă o funcţie de demnitar, mai exact al doilea om în stat. Chiar şi după două săptămâni de explicaţii, motivul a rămas în ceaţă. Între timp, cum tot nu rezolvase nimic pe partea asta, în afară de a crea două tabere distincte în partid, PSD a deschis al doilea front, suspendarea lui Traian Băsescu. Cum ar veni: dacă-i greu cu al doilea, poate-i mai uşor cu primul!
nr. 12 / decembrie 2011 Tweet