În ziua de 22 octombrie 1911 se distribuie primul număr al revistei Flacăra – literară, artistică, socială – tipărită în atelierele Socec, având redacţia şi administraţia în Bucureşti, pe str. Parfumului nr. 3. Publicaţia este săptămânală, având ziua de apariţie sâmbăta. Director fondator este Constantin Banu.
Cele două articole-crez din primul număr, Un vis…, de I. G. Duca şi Un cuvînt… care putea să lipsească, al directorului Constantin Banu, anunţau o revistă care să grupeze în jurul ei scriitori, artişti, oameni de ştiinţă, capabili să exprime ,,în versuri minunate toate tainele sufletului omenesc”, să tindă spre un ,,ideal mai curat şi mai înalt” (I.G. Duca), să aprindă ,,o flacără pentru luminarea şi încălzirea marii mulţimi”, printr-o ,,artă democratică”, flacără pe care să o poată ţină ,,vie deasupra patimilor oarbe şi a intereselor trecătoare” (C. Banu).
Texte semnate de Coşbuc, Radu Rosetti, Şt.O. Iosif, P Locusteanu, M. Sadoveanu, D. Anghel… Desene de Iser şi Şt. Popescu. Total 83 de nume!
8 pagini + copertă pe hârtie bleu (coperta 1 cu foto, coperta 2 – reclame: „Steaua Română”, „Exploatare de păşuni şi ferăstraie cu vapor”, „Bodega Mircea” şi „Banca Ilfov”, coperta 3 – colaboratorii revistei, rubricile „Ecouri”, „Note bibliografice”, „Poşta redacţiei”, coperta 4 – reclame: „Librăria Naţională”, „Banca Pieţei Bucureşti”, „Ocularium”, „Emil Costinescu – fabrică de cherestea, fabrică de var hidraulic şi ciment român, fabrică de sârmă, de cuie de tot felul şi de nituri de toate dimensiunile”)
Coperta 1 are portretul fotografic al lui Delavrancea. Revista costa 10 bani. 20 pentru străinătate. Mai ţineţi minte monedele cu gaură în mijloc. Aşa erau banii pe vremea aceea. Iar leii erau de… aur!
„Un vis”, de I. G. Duca
La noi apariţia unei reviste literare şi artistice este un act politic în cel mai înalt înţeles al cuvântului. Această credinţă nu-mi izvoreşte din plăcerea morbidă de a formula un nou paradox, ci din convingerea adâncă pe care o am că menirea neamului nostru este o menire culturală. (…)
În al doilea număr apare (mă întreb cum a putut fi convins!) singurul articol semnat de aviatorul Aurel Vlaicu.
Impresii din văzduh
Mi se cere să scriu un articol. Nu pot să refuz. Cu toate acestea rog să nu se uite că meşteşugul meu nu e să scriu. Eu ştiu să zbor. Din pana, ce cu silă mi se pune azi în mână, eu am făcut aripă de înălţare. Să smulg acum din aripă o pană ca să fabric proză? După câte ştiu eu, o singură aripă poate produce pene de scris bune: pana de gâscă. Vedeţi la ce păcăleli se expune omul nedeprins cu stilul.
Lumea e curioasă să-ţi cunoască impresiile – mi s-a spus. Sunt foarte recunoscător lumei de curiozitatea cu care mă onorează. Mărturisesc însă că aş fi preferat ca lumea să se intereseze mai mult de zborurile mele decât de proza mea, care, desigur, trebuie să fie foarte plicticoasă. Dar, să nu acuz pe nimeni. Şi, mai ales să nu uităm că trăim într-o lume când publicului îi place să petreacă văzând câini care vorbesc, oameni care latră şi aviatori care scriu. Prin urmare să scriu. (…)
http://revistaflacara.ro/anul-1/ [1] fragment din articolul dedicat centenarului revistei, in editia de noiembrie 2011 a revistei Flacara