Ce temă fertilă! Cu unele reverberaţii şi în literatura română, dacă ne gândim la Don Juan de Breban… Şi cum să ratez tocmai eu să scriu despre ea? Scrisese şi Gabriel Liiceanu, mai înainte, despre seducţie. Şi, hotărât lucru, seducţia e, invariabil, la origine un fapt spiritual; expresia seducţie carnală e cel puţin „neverosimilă“. Căci nu poţi seduce carnea decât aşa, ca o metaforă: mai întâi, trebuie să cucereşti spiritual. Cartea, care ar fi putut fi o capodoperă – deşi nu este – reînvie tradiţia trubadură & „caballeră“: aduce un aer medieval, în lumea noastră supraetajată tehnologic – şi vorbeşte despre ceea ce francezii (sau, mă rog, provensalii…) numeau l’amour courtois. Don Juan e un fel de… „zburător“, da’ aşa, unul mai occidentalizat.

Autorul, Douglas Carlton Abrams, încearcă un tur de forţă: vorbeşte despre o lume pe care nu o cunoaşte decât din surse exclusiv livreşti. Povestea începe gradat. Cuceritorul zdrobeşte inima unei done Elvira, ca, mai apoi, să crească miza. Se încumetă să cucerească pe însăşi vlăstarul de sânge regal, ceea ce îi procură, prin consecinţă, noi aventuri: descoperit, după ce îşi perorează tirada amoroasă, este silit să fugă întins pentru a scăpa cu viaţă. Personajul nostru principal masculin sare gardul, scapă prin urechile acului şi… Şi dă un aer cât se poate de picaresc romanului. Şi pitoresc. Să mergem şi la izvoarele istorice despre Don Juan şi vom vedea că ele sunt foarte sărace, aşa precum aminteşte şi auctorele (de altfel, editor la University of California Press). Aşa că fie şi un iluzoriu, utopic jurnal, pierdut sau nu, recuperat în orice împrejurări (mai ales misterioase!), nu face decât să pună cireaşa pe tortul mitului. Chiar numai premisele, proiecţia aventurilor galante într-o fabuloasă atmosferă a Sevilliei şi Spaniei medievale, terorizate de Inchiziţie, oferă tentaţia unei lecturi unice. Demersul poate merge şi în linia unui soi de „autenticism“ artificial, în „reconstituirea“ destinului unui personaj (Don Juan Tenorio) după care dramaturgul şi călugărul Tirso de Molina şi-a „tras“ faimosul erou. Cutezătorul care zdrobeşte inimile femeilor ajunge să fie chemat „pe nume“ să se înfăţişeze înaintea Regelui. Şi, aici, îşi identifică o nouă pradă, de astă dată de „talie“ mare, e vorba de însăşi fiica inocentă a Domniei Sale Regele, Infanta Isabel Clara Eugenia, care îl secondează la sus-pomenita audienţă regală pe însuşi tatăl ei. Don Juan încearcă seducţia acestui cap (sau „căpşor“) încoronat. Seducătorul de profesie este pus în faţa unui ultimatum: acela de a se logodi/căsători, ceea ce, în realitate, nici nu i-ar fi trecut prin cap la acel moment. „Coroana îţi porunceşte să-ţi găseşti o soaţă potrivită“ – vine verdictul, prin gura Regelui.

Isabel este ca o floare care abia aşteaptă să se deschidă spre lumea „carnivoră“ a bărbaţilor, iar Don Juan află asta. E îndeajuns pentru a augmenta/întări intriga iniţială a romanului. Furişându-se, versatul bărbat izbuteşte să se strecoare în iatacul fecioarei, făgăduindu-şi să „nu-i ofere plăcere de la prima întâlnire“ (regulă de la care pretinde că nu merită să abdice niciodată). Miza îl întărâtă. Ştie că îşi joacă, în această confruntare, capul. Execuţia este cea care îl pândeşte, în caz că ar fi prins. Şi alunecă, luciferic, în odaie. Este, deja, instrument al chemării explicite. Infanta nu se poate înfrâna să nu-i admire curajul. În fond, raţionează ea, el îşi riscă viaţa fermecat de nurii ei. Pentru ea. Şi, de aici, partida este pe jumătate câştigată. Ce urmează – şi durează toată noaptea – este doar un preludiu. O uvertură fără „finalizare“, care se amână perpetuu. Dar duena, slujitoarea Infantei, alarmată de prezenţa unui bărbat – pe care o depistează în iatacul royal – alertează pe rege şi toată suita. Don Juan sare peste zidurile grădinii. Şi, de aici, aventura continuă… Spre deliciul cititorilor. Pentru că aventurosul gentleman nimereşte într-o altă caleaşcă, unde, ptiu drace, ca un făcut, se află alte două… femei… Seducţia este ca şi plăcerea: fără sfârşit. Iar în primul rând, fără îndoială, se află plăcerea lecturii…

Taguri: nr. 6 / iunie 2008 Tweet

Tuesday, June 10th, 2008 at 3:23 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed