how many milligrams does it take to overdose on valium valium without prescription valium no prescription

valium bei zahn op valium without prescriptions valium skies lyrics the verve

yellow valium milligram diazepam 5mg in welchem land ist valium rezeptfrei

ambien will show drug test buy zolpidem ambien rehabilitation

how to ask my doctor for ambien buy ambien ambience mall gurgaon movies tickets

xanax bars that say xanax on them buy xanax taking xanax in 3rd trimester

peur de l'avion xanax generic xanax research paper on xanax

can you take imodium and valium buy valium online taking valium during third trimester

is xanax sold in mexico buy xanax is .25 a low dose of xanax

what is tramadol hcl 50 mg mylan tramadol 50mg indicações cloridrato de tramadol

ALMANAH FLACARA

Are în casă Muzeul Rapid

August 24th, 2011, com Comenteaza

Inginerul Gheorghe Scurtu a găsit un mod aparte de a-şi manifesta dragostea faţă de echipa sa, „Rapid”. Are La el acasă un adevărat muzeu, cuprinzând piese de colecţie, care fac parte din istoria de 88 de ani a clubului de sub Podul Grant.

În două camere, Scurtu a aşezat cu grijă un arsenal impresionant de cupe, medalii, trenuleţe, plachete, fulare, tricouri, mii de fotografii şi postere, bucăţi decupate din ziare îngălbenite de vreme.

Chiar de la intrarea în apartamentul său ne dăm seama că avem de-a face cu ceva special. O săgeată este pusă pe perete cu o indicaţie: „Păzea, vine Rapidul!”. Gheorghe Scurtu are Rapidul în sânge şi este foarte fericit atunci când cineva îi calcă pragul casei. Ne pofteşte în sufragerie, pe care el o numeşte camera de primire a oaspeţilor în muzeu. Imnul Rapidului, compus de Victor Socaciu, se aude în sur­dină, iar Scurtu începe să povestească. „Să vă dau o sug­estie de titlu la ceea ce urmează să scrieţi despre mine. Eu sunt omul care apără legenda, pen­tru că în ziua de azi rapidiştii adevăraţi sunt puţini. E adevă­rat că, de-a lungul timpului, aici au venit o grămadă de foşti jucători şi antrenori ai echipei Rapid, începând cu Ion Costea (primul antrenor emerit de fot­bal), Mircea Pascu (fostul preşedinte), Marian Rada, Nae Manea, Nelu Goanţă, Marian Damaschin, Florin Drăghici şi alţii. Muzeul l-am făcut din vara anului 2003, iar fata mea m-a sponsorizat cu vreo 10.000de euro, pentru că totul costă. Mai greu e să faci curat”, ne spune Scurtu, care are şi pro­bleme cu pasiunea sa de a colecţiona materiale despre istoria rapidistă. „Ştiţi, soţia mea, când e acasă, nu prea vrea să audă despre Rapid. Noroc că în luna mai a fost plecată în SUA, şi atunci am refăcut camerele după placul meu. De fapt, să vă spun ceva. Când am făcut muzeul la mine acasă, la început am cumpărat mobilă nouă pentru camera în care am adunat atâtea obiecte”.

Întrebat de ce nu a expus aceste „trofee” adunate în cursul timpului într-un cadru oficial, cu sprijinul conducăto­rilor clubului Rapid, Scurtu îşi aduce aminte o discuţie mai veche cu preşedintele Dinu Gheorghe: „A existat o încerca­re, prin 2007, m-a chemat Dinu Vamă, mi-a zis, uite ai spaţiul ăsta, hai să faci un muzeu. Eu vizitasem trei muzee, cel al lui Eintracht Frankfurt, Rapid Viena şi Kickers Offenbach şi aveam idee cum trebuia făcut un mu­zeu public, nu particular. Nu cum l-a făcut Steaua, de parcă intri în crematoriu unde sunt urnele cu cenuşă, e o atmosferă de asta «nemaipomenită». De aceea, i-am spus lui Dinu ce ar trebui să facă. Şi văzând că muzeul implică tot felul de cos­turi, el mi-a zis aşa: «Cu banii ăştia îl iau pe Prepelită». Şi atunci am renunţat”. Inter­vievatul nostru nu prea mai e încântat de cum arată Rapidul în zilele noastre. „Ultimul meci la care am fost pe stadion, a fost finala Cupei României, câşti­gată de Rapid în faţa celor de la FC Naţional cu 1-0. Nu am cum să stau la tribuna oficială, pen­tru că îmi provoacă greaţă ce aud că se vorbeşte. Acolo se vorbeşte despre afaceri, nu des­pre Rapid. Dar mai e si altceva. În 1975, Rapidul juca în liga a doua, a promovat în Divizia A, şi avea 10 fotbalişti din pepinie­ra proprie, acum nu mai vor­bim de aşa ceva. De aceea, eu simpatizez cu Barcelona. Apoi mai e vorba de marii aşa-zişi rapidişti. Când a fost vorba să-şi dea copilul la fotbal, Rică Răducanu l-a dat la Sportul Studenţesc, iar Culae Lupescu l-a trimis pe Ionuţ la Dinamo! În mod egoist, eu nu-l consider nici pe Marius Şumudică rapi- dist. El ne-a tras ţeapă atunci când la echipă era Mircea Rădulescu antrenor, când nu a venit, spunând că preferă să joace pentru echipa lui de suflet, Sportul Studenţesc. El a fost înlăturat târziu, cred că a fost lucrat şi de jucători. Cei din galerie nu l-au huiduit, decât la meciul cu Victoria Brăneşti. A fost adus Rada, de la echipa a doua a Rapidului, care oricum nu cerea bani, spre deosebire de Cosmin Contra, cel care era dispus să vină, a fost prezent chiar şi la două meciuri. Dar omul a cerut o primă de insta­lare, pe care conducerea Rapidului a refuzat să o plăteas­că”.

Gheorghe Scurtu a primit chiar o ofertă de a vinde muzeul. „A fost un om, care zice că e rapidist, a făcut chiar un reportaj aici, şi mi-a zis că vrea să cumpere el acest muzeu. I-am spus că nu e de vânzare. Totuşi, am găsit pe cineva, un băiat de 25 de ani, care să ducă mai departe aceas­tă tradiţie rapidistă, după ce voi muri eu. De fapt, eu am tra­tat cu tatăl lui, care e profesor la Buzău. De vândut, ca să zic aşa, nu am cum să-l vând, pentru că atunci când nu mă ia somnul şi mă uit pe aici, nu văd cai verzi pe pereţi. Văd viaţa mea cu adevărat, cu tot ce a fost frumos în ea”.

Scurtu se mândreşte ca are caietul cu însemnările origi­nale ale fostului jucător de legendă al României, Emerich Vogl, care a antrenat într-o perioadă pe „Rapid”.

Taguri:

Comenteaza