clonazepam compared to xanax dosage alprazolam price levofloxacin 500 mg and xanax

tramadol 50 mg voor honden tramadol 50mg intoxication tramadol traitement

buy ultram Irvine buy tramadol tramadol abuse erowid

caribbean world soma bay egipt opinie order soma aura soma ékszer

ambien egypt buy ambien ambien in peru

the use of tramadol on-demand for premature ejaculation a systematic review tramadol online overnight tramadol supplied

phentermine as speed how does phentermine work phentermine pensacola fl

angioma soma d4 buy soma online planilha com soma de horas

best diet to go with phentermine buy phentermine online can you take phentermine and valium together

can you mix endone and valium diazepam 5mg valium effects blood sugar

DOSAR

Cei mai săraci din Europa

January 25th, 2010, com Un comentariu

2010 va fi un an mai sărac decât 2009, vom strânge cureaua (de parcă până acum nu am strâns-o), au declarat economiştii, politicienii şi sociologii. Guvernul anunţă peste 100.000 de şomeri, salarii mai mici şi impozite mai mari. Iar anul a debutat printr-o serie de scumpiri la carburanţi, energie electrică, la carne şi alte alimente. Cu alte cuvinte, vom fi săraci. Mai săraci. Foarte săraci!

Sărăcia e un concept mult discutat şi dezbătut. Ne considerăm mai săraci ori de câte ori bugetul nostru familial scade şi nu ne mai permitem un lucru sau altul. Totuşi aceasta nu înseamnă neapărat sărăcie. „Este sărac cel care nu are mijloacele strict necesare de subzistenţă“, susţine dl Ioan Mărgineanu, directorul adjunct al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. Adică? Persoana care nu-şi poate asigura alimente, medicamente şi un acoperiş deasupra capului. O asemenea persoană este încadrată în ceea ce sociologii consideră sărăcie absolută/severă. De obicei ea este exclusă de la viaţa socială fie prin lipsa unui loc de muncă, lipsa studiilor care să îi poată permite un loc de muncă, fie fiindcă suferă de un handicap fizic/mental sau e prea bătrână spre a mai munci. Există însă şi o sărăcie relativă aşa-numită decentă (are sărăcia decenţă?!) în care persoana îşi poate satisface nevoia de hrană, adăpost şi îngrijirea sănătăţii, dar la un nivel scăzut. Individul participă la viaţa socială, dar are un nivel de trai cu restricţii. „Potrivit legii, au dreptul la ajutor social şi se înscriu în nivelul de sărăcie absolută, persoanele al căror venit se află sub nivelul venitului minim garantat lunar de 250 de lei/persoană. Adică în jur de 1,5 euro pe zi. Cei care au peste 250 de lei lunar se înscriu în nivelul de sărăcie decentă“, precizează dl Ioan Mărgineanu. Această sumă este raportată la coşul zilnic care conţine alimentele strict necesare pentru un minim de calorii (2.500 calorii după unii cercetători, 2.700 de calorii după alţi cercetători) la preţurile minime ale pieţei, cheltuieli reduse pentru îmbrăcăminte, sănătate şi întreţinere a lo­cuin­ţei. Aşadar, la limita supravieţuirii. „Odată cu aşa-numita Agendă Lisabona, termenul de să­ră­cie a început să fie integrat într-unul mai general care se numeşte excluziune socială, care pre­supune excluderea de la muncă, de la edu­caţie, din societate, inclusiv discriminare şi mar­ginalizare“, adaugă directorul adjunct al ICCV.


La rândul ei, „Sărăcia relativă presupune restricţii financiare, iar în această categorie intră cam 30-40% din populaţia ţării, deşi în statisticile oficiale se menţionează  doar 20-23%. Aici contribuie foarte mult şi salariile mici. De pildă, salariul minim garantat de la 1 ianuarie 2009 este de 600 de lei (între timp liderii sindicali au cerut mărirea lui la 705 lei – n.r.). Dacă din acest salariu trăieşte o singură persoană atunci nu avem de-a face cu sărăcie extremă, dacă, însă, trăiesc din acest salariu mai multe persoane atunci riscul de a trece în zona sărăciei extreme este mare. Pe de altă parte, majorarea pensiilor şi aducerea lor la minimum 350 lei a scos din pragul sărăciei extreme persoanele pensionare”, mai spune Mărgineanu.

Săracii există dintotdeauna, indiferent de regim, şi vor exista cât va fi lumea. Totuşi, statistica bat-o vina, ne arată că nivelul sărăciei s-a schimbat de la an la an. Vorba lui Creangă: Mai sărac ca anul acesta, ca anul trecut şi de când mă ştiu nu am fost niciodată. De pildă, după ­revoluţie numărul săracilor a crescut continuu până în anul 2000.  Numai în 1995 se înregistrau 25,4 puncte procentuale, iar maximul de sărăcie s-a înregistrat în 2000, când erau 35,9 puncte procentuale, se arată într-un raport din luna noiembrie a anului trecut privind profilul sărăciei în România, semnat Manuela Sofia Stănculescu, cercetător la ICCV. Procentele de sărăcie au scăzut continuu până în 2008, când s-a înregistrat cel mai scăzut nivel de sărăcie, adică 5,7 puncte procentuale şi circa 1,22 milioane de săraci. În 2009 numărul nevoiaşilor a început să crească din nou atingând 7,4 puncte procentuale, adică 1,59 milioane de persoane. Şi nici în 2010 noi, românii, nu ne vom simţi mai bine. Potrivit aceluiaşi raport, categoriile de risc mare de cădere în sărăcie sunt: gospodăriile mari, cu mulţi copii – de la trei în sus, copiii între 0 şi 14 ani şi tinerii între 15 şi 24 de ani, persoanele cu nivel redus de educaţie, lucrătorii din sectorul informal, agricultorii în propria gospodărie, şomerii şi casnicele, persoanele de etnie rromă, zonele rurale şi urbane mici, cu precădere din regiunile Nord-Est, Sud-Est şi Sud-Vest ale ţării. Aceste regiuni concentrează 58% din populaţia ţării, iar 78% dintre săracii ţării locuiesc în mediul rural. 60% din populaţia cu risc de cădere în sărăcie în 2009 aparţinea unor gospodării cu copii. Vorbim aici de sărăcia extremă, de cei mai săraci dintre săracii noştri, oameni cu venituri şi consum sub pragul naţional de sărăcie, care nu au nici locuinţă în pro­prietate şi nici bu­nuri de vreun fel. Ma­jo­ritatea lo­cui­torilor din zonele sărace (mai ales cei aflaţi în sărăcie extremă) au fost nevoiţi să facă faţă, în anumite perioade de timp, situaţiei de persoană fără adăpost.


La sate, cei care riscă să cadă în sărăcie extremă au de obicei un nivel scăzut de educaţie, capul familiei are între 25 şi 44 de ani, un nivel de calificare redus, adulţii sunt zilieri, şomeri, adesea lucrează pe cont propriu sau la negru, sunt de etnie rromă şi au forme atipice de familie, bazate pe uniuni consensuale. Deşi mereu, la televizor, cei mai săraci sunt consideraţi pensionarii, studiile arată că cei mai afectaţi de sărăcie rămân copiii şi tinerii. 76% dintre copiii care trăiesc în sărăcie absolută locuiesc în mediul rural.

La oraş, se mai arată în raport, cel mai expuşi sărăciei extreme sunt: rromii, deşi majoritatea persoanelor în sărăcie extremă sunt români, copiii şi tinerii care reprezintă de altfel majoritatea celor aflaţi în sărăcie extremă, şi mamele singure cu copii. Sociologii vorbesc despre o aşa-numită nouă sărăcie, specific urbană, „tânără“, asociată cu forme de dezorganizare ale familiei şi cu transformările sociale şi economice care au avut loc din 1990 încoace. „Sărăcia extremă are tendinţe de etnicizare şi concentrare teritorială, tendinţe de cronicizare şi auto-reproducere“, se arată în raport.  Numărul persoanelor aflate în sărăcie extremă concentrate în mediul urban se situa, anul trecut, undeva între 148.000 şi 400.000 de persoane, dintre care copii între 42.000 şi 115.000. Avem deja prima generaţie de copii integral socializaţi în zone sărace, o situaţie absolut ruşinoasă care are drept consecinţă o creştere rapidă a numărului de săraci şi în viitor. „Oamenii aflaţi în sărăcie extremă au copii, de regulă mulţi. Aceştia nu merg la şcoală, ori dacă ei nu merg la şcoală, pe principiul dominoului, nu vor avea nici acces la locuri de muncă mai bine plătite. Dacă nu îşi găsesc de lucru, apare delincvenţa şi cercul vicios. Sunt şi persoane sărace până la extrem care reuşesc să-şi depăsească situaţia, dar puţine. Datele arată că, de la gimnaziu, 15-25% dintre copii rup legătura cu şcoala în România. De aici cronicizarea sărăciei. Şi într-o familie sunt nu un copil, ci doi, trei, cinci sau mai mulţi că­rora li se întâmplă acest lucru. Pe de altă parte, sunt doi adulţi care nu au şcoală, ei au un număr de copii, care la rândul lor nu au şcoală, copiii devenind adulţi vor face alţi copii care nu vor urma şcoala. Aici avem fenomenul de reproducere a sărăciei. Nu înseamnă că, dintr-o familie săracă, chiar nici un copil nu va urma şcoala şi că nimeni nu-şi va depăşi con­diţia, dar sunt foarte puţini cei care reuşesc asta”, explică directorul ICCV, Ioan Mărgineanu.

Indiferent dacă vorbim despre sărăcie extremă/absolută sau sărăcie relativă/ decentă, ţara noastră se află printre ţările europene cu incidenţă mare a sărăciei.  La nivel european, la zece ani de la lansarea Strategiei de la Lisabona pentru locuri de muncă şi dezvoltare, 80 de milioane de europeni (adică 16% din populaţia UE) trăiesc sub pragul sărăciei, accesează greu un job, o locuinţă sau un serviciu financiar/social. 19 milioane dintre săracii Europei sunt copii. Potrivit Eurobarometrului, 25% din populaţia României este vulnerabilă la fenomenul sărăciei, ceea ce reprezintă cel mai mare nivel din UE. În schimb, sub 10% din populaţia Olandei şi Cehiei prezintă risc de sărăcie. Potrivit Biroului European de Statistică, Luxemburgul se numără printre cele mai bogate ţări ale UE, cu un PIB pe cap de locuitor de 253% faţă de media europeană, urmat de Irlanda, Olanda, Austria, Suedia, iar noi, românii, ne aflăm în coada topului celor 27 de ţări membre UE, plasându-ne pe penultimul loc, cu un PIB de 46% pe cap de locuitor, după noi urmând bulgarii cu 40%. „Da, suntem mai săraci decât restul ţărilor europene, raportul este de unu la opt, aproape de noi sunt Bulgaria, Lituania, mult în spate faţă de Polonia, Ungaria, Slovacia şi, mai mult faţă de Cehia, Slovenia. Nu mai vorbesc despre ţările vestice”, precizează directorul adjunct al ICCV, Ioan Mărgineanu.

Acestea fiind condiţiile sociale în care am intrat în 2010, cât de săraci vom fi atunci în acest an? Ioan Mărgineanu crede că: „Vom fi mai săraci cu două-trei puncte procentuale anul acesta, nu cred că vom avea o sărăcie mai mare de atât. Va creşte atât sărăcia absolută cât şi cea relativă, dar nici nu trebuie să ne alar­măm. Va fi extrem de dificil pentru cei care lu­crează sezonier şi pentru şomeri. Mare parte dintre sezonieri lucrează la negru, pe sume mici, neimpozabile şi fără a contribui la sistemul de pensii. Lor le va fi greu să-şi găsească de lucru, ceea ce adânceşte nivelul să­răciei. În plus, şomerii – care sunt obligaţi să ur­meze cursuri de recalificare – dacă nu reu­şesc să îşi găsească un loc de muncă vor în­gro­şa rândurile săracilor. Unii economişti spun, însă, că în 2010 economia îşi va reveni. De­pin­de foarte mult de ceea ce se va întâmpla în econo­mia formală, oficială, fiindcă ea se află pe o pantă negativă şi nu intră bani la bugetul de stat, dar şi de ceea ce se întâmplă cu economia informală, la negru, să nu uităm că prin eco­nomia informală sunt oameni care îşi asigură cât de cât un venit.” Drept consecinţe di­rec­te a creş­te­rii numărului săracilor, cerşitul, va­­­gabondajul şi criminalitatea sunt de aşteptat să crească, iar acestea vor afecta întreaga societate.

„Calitatea vieţii pe stradă este întotdeauna afectată de sărăcie. De aceea sărăcia nu este doar o problemă a celor aflaţi în această situaţie, ci a întregii societăţi. Sărăcia îi priveşte şi pe cei bogaţi sau, oricum, care au venituri. Dacă într-o anume zonă rezidenţială apare sărăcia, atunci arealul respectiv devine periculos pentru locuit, preţul caselor din acea zonă scade. Oamenii nu se mai mută acolo. Când apare sărăcia există costuri pentru întreaga societate”, avertizează Ioan Mărgineanu.


foto Octavian Tibăr


Taguri:

Comentarii

  1. Amazing site…

    I really liked your blog, thanks for sharing this useful information……

Comenteaza