Cultura – Info
April 11th, 2011, Revista Flacara 2 comentarii TweetBiblioteca Academiei on-line
La jumătatea lunii martie, Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu UPC, a lansat biblioteca virtuală „Personalităţi care au schimbat lumea.”
Unele dintre cele mai importante opere aparţinând Bibliotecii Academiei Române sunt acum disponibile pentru publicul larg, pe suport digital. Lucrările pot fi răsfoite la adresa www.biblacad.ro, secţiunea „Biblioteci virtuale”. Colecţia virtuală include în acest moment aproximativ 40 de lucrări româneşti şi internaţionale (manuscrise cu autograf, ediţii princeps ale unora dintre cele mai importante opere literare din toate timpurile, partituri muzicale şi planuri ale primelor aparate de zbor din istorie), ce vor putea fi consultate şi descărcate de cititori din întreaga lume. Dintre acestea, amintim opere semnate de Victor Babeş, George Enescu, Mircea Eliade, Homer, Dante Alighieri, Napoleon Bonaparte, atât în limba de origine, cât şi traduse în limba română. Biblioteca virtuală se va îmbogăţi gradual, urmând ca şi alte lucrări din domeniile ştiinţei, muzicii şi artei vizuale să fie digitalizate.
Premii culturale
Revista Observator cultural şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de a V-a ediţii a Galei Premiilor Observator cultural. Evenimentul a fost găzduit de Teatrul Odeon şi a reunit crema scriitorilor şi editorilor români contemporani. Printre câştigători s-au numărat: Raluca Dună pentru cartea Eu, Autorul (premiul pentru debut); Ion Mureşan pentru volumul de poezii cartea, Alcool şi Radu Vancu cu volumul Sebastian în vis (premiul pentru poezie); Gabriela Adameşteanu cu Provizorat respectiv O. Nimigean cu Rădăcina de bucsau au primit premiul pentru proză. Marele premiu GHEORGHE CRĂCIUN pentru Opera Omnia a revenit poetului Emil Brumaru.
Câştigătorii concursului din: Calendar Natura şi Sănătatea 2011:
-
Băghină Marta Aurora – Buşteni, jud. Prahova
Calendar Religios 2011:
-
Stanciu Constantin – Slatina, jud. Olt
Calendar Cartea de bucate 2011:
-
Costea Ramona-Cristina – Buzău
Râul de sticla curge la „Humanitas”
Timp de 20 de ani, de când România şi Bulgaria s-au desprins de comunism, nu a mai fost publicat nici un scriitor bulgar în limba română. Anul acesta, la editura Humanitas, în colecţia Cartea de pe noptieră, a apărut romanul Râul de sticlă, al prozatorului şi dramaturgului bulgar Emil Andreev. Cartea a fost lansată la librăria Humanitas Kretzulescu în prezenţa autorului, a ambasadorului Bulgariei la Bucureşti – Excelenţa Sa dl. Valentin Radomirski, a traducătoarei romanului – Mariana Mangiulea, şi a scriitorilor Ivan Stankov şi Mircea Cărtărescu.
Râul de sticlă este povestea unui sat pierdut între Balcani şi Dunăre care devine locul de întâlnire dintre un scriitor fascinat de antichităţi şi enigme ale istoriei, o tânără medievistă din Franţa şi nişte restauratori chemaţi de preotul local să refacă frescele bisericii. În căldura toridă a două zile şi două nopţi de vară, printre fantomele trecutului şi prezentului, se vor topi pasiuni, reflecţii, iluzii, căutări şi secrete. Râul de sticlă, în care ne cufundăm cu toţii, este viaţa însăşi.
nr. 4 / aprilie 2011 Tweet