500: Internal Server Error 500: Internal Server Error
CULTURA MASS-MEDIA

Denisa Comănescu: „Târgurile de carte sunt nişte abatoare necesare“

January 10th, 2008, com 2 comentarii

– Ce-şi propune Humanitas Fiction?

– Cele mai frumoase ficţiuni din literaturile lumii. Editura Humanitas Fiction este mezina Grupului editorial Humanitas. Ea a luat fiinţă la sfârşitul lui august 2007, ca o editură de sine stătătoare în cadrul grupului condus de Gabriel Liiceanu şi, în momentul de faţă, este dedicată exclusiv literaturii străine. Humanitas Fiction porneşte la drum cu un portofoliu bogat. Primadona editurii este colecţia Raftul Denisei, secondată de colecţia Thriller and Mistery, lansată la Târgul Gaudeamus în 2006 şi care a ajuns la al şaptesprezecelea titlu publicat, şi colecţia dedicată tinerelor şi tinerilor – Cocktail, care a debutat la sfârşitul lui mai 2007 şi deja numără zece titluri.

– Cum este să fii în topul 100 de femei de succes? Câte femei de succes sunt în tine?

– Am fost foarte mirată când, pe la începutul lui 2006, am primit un telefon de la revista Capital, de la senior editorul Maria Vaschi, care mi-a spus că am fost nominalizată pentru acest top. Am fost surprinsă, mai ales pentru că în topul respectiv figurează îndeosebi femei de afaceri şi foarte puţine din zona culturală. În acelaşi timp, mi-am dat seama că sunt şi eu un fel de femeie de afaceri fie şi pentru simplul fapt că atunci când iau decizia să public o carte mă gândesc la potenţialul ei comercial – se va vinde sau nu se va vinde. În topul din 2007 am acumulat mai multe puncte decât în anul precedent şi am înaintat de pe locul 64 pe 31. Ştii, succesul e atât de relativ şi inconsistent, bucuria că ai făcut ceva bine contează.

– De ce ai optat pentru lansarea unei colecţii de literatură străină, Raftul Denisei, la Humanitas, pe lângă alte proiecte la care ai lucrat înainte?

– Păi, de când lucrez în edituri – şi lucrez din 1978, când am devenit redactor de literatură engleză la singura editură, pe atunci, care se ocupa cu traduceri, Editura Univers – am tot construit colecţii de literatură străină, numai asta am făcut! La Univers am coordonat departamentul de literatură engleză până în 1992, apoi am fost redactorul-şef al acestei edituri până în 2001 după care am fost patru ani şi jumătate director editorial la Editura Polirom unde am construit o altă colecţie, care s-a impus rapid pe piaţă – Biblioteca Polirom. Şi, iată, venind la Humanitas, la invitaţia dlui Liiceanu, pe patru februarie, chiar de ziua mea, în 2006, domnia sa a avut ideea să redebutez cu o colecţie de literatură străină, personalizată, prima şi singura de la noi. Mi s-a părut un pariu incitant căci există şi apar mereu atâtea cărţi minunate care aşteaptă să fie traduse…

– Cred că Gabriel Liiceanu vrea să diversifice aria editurii, iar ea se pare că s-a deschis tot mai mult şi odată cu venirea ta.

– Humanitas s-a deschis foarte mult spre literatură străină. Am zis da la Raftul Denisei, cu pisicuţa mea stilizată tolănită pe un vraf de cărţi ca logo al colecţiei. E lucrul pe care ştiu eu cel mai bine să-l fac în viaţă, să construiesc colecţii de literatură străină. Pentru că, înainte, la Polirom adusesem majoritatea marilor scriitori străini din a doua jumătate a secolului XX, în Colecţia Raftul Denisei mi-am propus să lansez mai ales scriitori tineri, de mare talent, care deja se impun pe plan internaţional, scriitori care vor fi clasicii de mâine.

– Cum lucrezi cu agenţii literari?

– Lucrez cu peste 100 de agenţi literari şi case de edituri din lume. De la intrarea României în Uniunea Europeană copyright-urile pentru ficţiunea străină au crescut substanţial iar licitaţiile sunt tot mai frecvente.

– Relaţiile sunt numai profesionale sau şi personale?

– Am început să merg la Târgul de carte de la Frankfurt imediat după ce am avut voie să călătoresc, din 1990, în fiecare an. Cu excepţia anului 2004, când am fost cu o bursă în America în acelaşi timp cu târgul. Cu unii dintre agenţii literari şi cu unii editori relaţiile au trecut de simplul business şi au devenit relaţii aproape de amiciţie. Din când în când ne trimitem e-mail-uri cu salutări, ne felicităm de Crăciun. Schimbăm impresii despre cărţi noi. Inevitabil se ajunge la astfel de relaţii. M-am înţeles foarte bine şi m-am împrietenit mai ales cu editori din ţările nordice şi asta ne ajută reciproc, pentru că uneori ne consultăm asupra cărţilor pe care le achiziţionăm, asupra celor cărora le cumpărăm copyright-ul.

„Internetul e cel mai mare cronofag“

– Prietenia cu Simona Kessler se transpune şi în achiziţionarea de copyright-uri la consilierea ei?

– Simona Kessler este – cum spune Gabriel Liiceanu – cel mai mare agent literar din sud-estul Europei. Simona deţine un portofoliu bogat de agenţii literare şi de edituri atât din America precum şi în Europa. Cu Simona am fost colegă de pe vremea comunismului târziu, ea lucra la etajul opt, la editura Meridiane din Casa Scânteii, Casa Presei Libere de acum, eu lucram la etajul şapte şi făceam aceeaşi coadă la cumpărat pachete de unt şi schelete de pui prin dat cu banu’ la un bufet-cantină ce ni se părea, la orele mesei, chiar raiul pe pământ. Avem în comun, dincolo de un comunism dur, aceeaşi iubire faţă de cărţile bune, dar asta nu înseamnă că relaţiile profesionale interferează cu cele de prietenie. Business-ul este business şi numai aşa o agenţie literară ca a ei poate să prospere.

– Care este relaţia ta de colaborare cu Gabriel Liiceanu, cel care coordonează, de mulţi ani, editura Humanitas şi acum Grupul editorial Humanitas?

– Domnul Liiceanu mi-a dăruit mai întâi Raftul Denisei să-l umplu după gustul meu, şi, iată, din august 2007 mi-a dat pe mână o editură nouă, Humanitas Fiction, să o dezvolt aşa cum mă pricep şi cum ştiu eu.

– Ai timp pentru cărţile tale, scrii, ce face autorul Denisa Comănescu?

– Din păcate, cearta pe care o am cu ceva e cearta cu timpul. Timpul seamănă cu un pat al lui Procust, care se tot micşorează, mai ales de când internetul îmi ocupă o mare parte din viaţă, internetul e cel mai mare cronofag. De aceea mi-am şi propus să-mi limitez plimbările pe internet. Dacă există un furt pe care nu-l poate calcula nimeni, este furtul pe care internetul îl comite zi şi noapte. Internetul e un instrument de lucru fără de care nu m-aş mai putea descurca. Însă, dincolo de faptul că e un instrument de lucru, el exercită o seducţie permanentă şi nu ştii când ai alunecat dintr-o căutare într-o plimbare de plăcere a ta – şi atunci am început să fiu foarte circumspectă cu domnul Internet şi să încerc să-l cronometrez, să cronometrez ceea ce nu se poate cronometra. Tehnica struţului care se afundă în amânare e o mare frustrare a mea. Sunt invitată uneori la diferite recitaluri de poezie, festivaluri şi abia atunci şi acolo îmi dau seama cât pierd prin faptul că timpul meu personal e din ce în ce mai limitat. Pentru a scrie am nevoie de evadări.

– Nu trebuie să-ţi iei revanşa asupra timpului?

– Tot timpul îmi propun să-mi iau revanşa. Anul trecut nu am reuşit fiindcă am muncit foarte mult. Mi-am propus ca, în fiecare an, să fur o lună doar pentru mine.

– Sunt cărţi care te mai ispitesc la traducere?

– Tentaţia e foarte mare, de fiecare dată când descopăr o carte care-mi place spun: asta aş traduce-o eu. După care îmi dau seama că eu am de citit alte şi alte cărţi – ca să alegi o carte – trebuie de fapt să citeşti zeci de cărţi şi atunci nu am acest timp. M-ar pasiona să traduc poezie, un mare vis al meu de când eram mai tânără – am şi tradus vreo 10 poeme din ea – să fac un volum al meu Silvia Plath…

– Care vor fi high-light-urile anului 2008 în Raftul Denisei?

– Voi lansa în premieră câţiva mari autori ai actualităţii. De fapt, primul a apărut chiar la sfârşitul lunii ianuarie cu un roman nebun care sparge convenţiile clasei de mijloc americane, Toate familiile sunt psihotice. E un scriitor necunoscut în România, dar cu mulţi fani prin alte părţi, numele lui este Douglas Coupland, e canadian născut în 1961 într-o bază NATO în Germania de Vest, a publicat 12 romane nonconformiste şi are o carte-cult chiar de la debut în 1991, Generation X (Generaţia X), dificil de tradus, dar care se va aşeza în Raft în curând. Apoi voi lansa un alt autor tânăr de o imensă anvergură narativă, e vorba de englezul David Mitchell şi de romanul său Cloud Atlas (Atlasul Norilor). Începe o poveste în capitolul 1 şi o dezvoltă în capitolul 4, fiecare poveste are stilul ei, dar firele narative sunt foarte fin conduse. Un scriitor cu un loc foarte bine stabilit în literatura americană, pe care-l voi „lansa“ la noi e Rick Moody cu romanul său deja clasicizat The Ice Storm (Furtuna de gheaţă). O autoare tânără, Rachel Cusk, al cărei roman publicat în Anglia la finele lui 2006, Arligton Park, şi tradus în 18 ţări, a apărut în Raft acum câteva zile. Urmează la începutul lui martie o altă scriitoare tânără multpremiată şi tradusă în peste 20 de ţări într-un singur an, Diane Setterfield, cu romanul A treisprezecea poveste. V-aş spune ceva şi despre greii din Raftul meu. Sunt bucuroasă că în sfârşit anul acesta voi publica primele două romane din tetralogia lui John Updike avându-l ca personaj central pe Rabbit, în traduceri de zile mari, dar nu spun numele traducătorilor din superstiţie. Nu mă pot abţine să-ţi vorbesc şi despre o mare scriitoare din Rusia, Ludmila Uliţkaia, publicată la Humanitas în colecţia Cartea de pe noptieră, dar prima oară în Raftul Denisei cu un roman care a fost recompensat zilele trecute cu premiul Grinzane Cavour în Italia, Al dumneavoastră sincer, Şurik. Vor fi prezenţi în Raft, de asemenea, mari scriitori ai secolului XX cu opere care vor apărea pentru prima oară în România – Yasunari Kawabata, John Fante, Leo Perutz – apoi voi continua seriile de autor deja începute. Am uitat să îţi spun că la Humanitas Fiction se află în desfăşurare două serii mari de autori – seria Isabel Allende şi seria Eric-Emmanuel Schmitt.

„Un scriitor viu trebuie să-şi facă el antologia lui“

– Care este manuscrisul pe care l-ai adjudeca imediat pentru Humanitas Fiction?

– Cel pe care l-am obţinut acum o săptămână în urma unei licitaţii: personajul principal din acest roman se dovedeşte a fi vocea anonimă a bârfei dintr-o agenţie de publicitate care devoră rând pe rând supercreierele angajaţilor.

– Ce autori români ai vrea să vezi la…

– Până acum în Raftul Denisei au apărut numai autori străini. Deocamdată nu m-am gândit la autori români.

– Bursa de la Iowa University a fost o aventură spirituală ori, mai degrabă, una existenţială? Sau ambele?

– Cele trei luni pe care le-am petrecut, invitată de către Departamentul de Stat American, la International Writing Program, de la Iowa au fost un soi de paradis pentru mine. A fost o perioadă în care am predat creative writing, am predat traducere în care am scris poezie, am scris eseuri şi am conferenţiat pentru publicul academic din campus, dar şi pentru cel din afara lui (biblioteci, centre ale artelor etc). O perioadă în care am citit din poemele mele atât la Iowa cât şi la Chicago, San Francisco, Washington, New York. Atunci mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut să lucrez cu studenţii, şi că aş fi avut vocaţia de profesor, a fost un timp care se dilata continuu. Era un timp numai al meu, în care am văzut ce fericire e să poţi să mergi de tânăr cu o bursă de creaţie, cum te poţi modela, cât poţi acumula. Există la Iowa o bibliotecă extraordinară, deschisă până la două noaptea, iar în week-end până dimineaţa. Un mic oraş universitar în preria americană, unde nu se întâmplase o crimă din anii ’50. Fermierii de acolo, care nu circulă de obicei, nu călătoresc, au făcut un gest extraordinar: au sponsorizat librăria din campus în aşa fel încât, în week-end, să poată să devină două ore pe seară un spaţiu pentru lecturi literare ale unor scriitori din America şi din lume. Aşa am întâlnit-o pe scriitoarea Ann Patchett, pe care am publicat-o, de curând, cu romanul Belcanto. Fusese invitată să citească chiar din acest roman din care atunci a vândut cel puţin 200 de exemplare. Veneau foarte mulţi fermieri să asculte literatură şi manifestau acelaşi interes faţă de noi, cei 23 de scriitori bursieri de pe patru continente.

– E util să se antologheze autorul? Ar trebui să o facă el însuşi sau altcineva?

– Trăim într-o lume a antologiilor, fie antologii de autor, fie antologii pe tot felul de criterii – gen, tematică, de generaţie, antologii mari pe literaturi. De exemplu, mi-a plăcut Born In Utopia, o antologie serioasă editată la New York de Carmen Firan, Paul Doru Mugur şi Edward Foster în 2006 la Editura Talisman. E prima mare antologie în limba engleză care acoperă poezia românească de la Arghezi la nouăzecişti. Traducerea e una care ne onorează. Aceasta e o antologie reper, s-au făcut alte antologii care te fac să roşeşti. Antologiile de autor… Un scriitor viu trebuie să-şi facă el antologia lui. Fie şi pentru motivul că în viteza în care trăim s-ar putea ca după moartea lui să nu mai aibă nimeni timp să i-o alcătuiască.

– Cum trebuie să arate un scriitor care să genereze o „serie de autor“ la Humanitas Fiction? Care sunt criteriile pentru care Humanitas Fiction naşte o „serie de autor“?

– Pentru a dedica o serie de autor, scriitorul trebuie să fie o valoare certă. Astfel m-am oprit asupra unei mari povestitoare din America Latină, Isabel Allende. Am fost fascinată de ea, ca povestitoare, şi am crezut că ficţiunea ei va fi de interes pentru cititorul român (şi chiar aşa s-a şi întâmplat). Apoi am dedicat o serie de autor unui scriitor francez – Eric-Emmanuel Schmitt – unul dintre puţinii autori care spun ceva în Franţa de azi. Există multe pete albe şi în secolul XX, mari autori care nu au fost traduşi în româneşte sau au fost traduşi fragmentar. Chiar pentru recuperarea acestei modernităţi am în proiect câteva serii de autor.

– Ştiu că suntem colegi în Pen Club, ce mai înseamnă astăzi Pen Club pentru tine? Are vreo relevanţă

– La nivel internaţional are o anumită putere, poate exercita o anumită presiune. E vorba de secţiunea lui cea mai solidă, Writer Surprised Committee, care funcţio?nează bine pe plan internaţional. Când scriitori sau jurnalişti sunt în impas, ajung în închisoare, sau se comite un abuz asupra lor din motive politice, Pen Club-ul le sare în ajutor alertând presa, protestând, trimiţând, dacă este posibil, delegaţii la faţa locului. O comisie de interes în Pen Club, cu care noi nu am lucrat îndeajuns, este comisia dedicată traducerilor. Am fost secretara Centrului Pen Român din 1990 până în 2004 şi am colaborat cu această comisie în perioada respectivă. În momentul de faţă nu mai ştiu ce se petrece în centrul nostru. Acum, activitatea Pen-ului în România e cam moartă.

– Care sunt raporturile tale cu târgurile de carte?

– Târgurile de carte sunt nişte abatoare necesare. Particip, din 1990, la Târgul de la Frankfurt, am fost invitată de patru ori, de organizatori, am fost invitată pentru diferite conferinţe, recitaluri de poezie sau training-uri. De asemenea, particip de câţiva ani buni la târgul de la Londra. Sunt nişte abatoare pentru că, acolo, se etalează nesfârşite hălci de cărţi de care într-un târziu ţi se face rău. Pe de altă parte, acolo iei pulsul a ceea ce urmează să se publice în lume. Acolo trebuie să demonstrezi că exişti. Participi, deci exişti. E foarte important să strângi mâini, să ai întâlniri cu editori şi cu agenţi literari străini şi, chiar dacă unii te plictisesc de moarte, să reacţionezi plin de încântare la platitudinile pe care le debitează cu viteza luminii. Târgurile de carte sunt pe de o parte nişte abatoare necesare, pe de altă parte un fel de busolă. Dacă ştii cum să te orientezi după această busolă, ştii de fapt spre ce se îndreaptă piaţa internaţională de carte în anii următori.

– Ştiu că eşti membră în consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor, în ce măsură contează Uniunea Scriitorilor pentru tine?

– Consider că e importantă pentru viaţa literară de la noi, atât prin latura ei, să-i spunem de sindicat – pentru că are o latură sindicală: pensiile care se acordă, ajutoarele pentru scriitorii bolnavi sau scriitorii bătrâni, casele de creaţie la care avem acces la preţuri preferenţiale. Dincolo de asta, Uniunea Scriitorilor este prezentă în viaţa culturală, pe plan internaţional, Festivalul Zile şi nopţi de literatură de la Neptun este deja cunoscut în lume. Au venit mari scriitori aici, au plecat mulţumiţi, acesta e, iar, un lucru important. Ceea ce se întâmplă la Neptun – recitaluri de poezie, dezbateri şi colocvii, dar mai ales discuţii libere – reprezintă un eveniment la nivel european.

– Au câţiva scriitori români un viitor în traducere?

– De la intrarea României în UE şi chiar un pic dinainte, Europa a început să fie cu ochii pe noi, depinde ce le dăm.

– Câte edituri contează pe piaţa românească şi care sunt jucătorii importanţi ai acestei pieţe?

– Eu cred că le poţi număra pe degetele de la cele două mâini.

foto Octavian Tibăr

Taguri:

Comentarii

  1. I agree with your Denisa Comănescu: „Târgurile de carte sunt nişte abatoare necesare“ | Revista flacara, wonderful post.

  2. Stateira says:

    Asculta doamna, publica romanele lui Mary Renault, ne facem de rusine, numai in Romania n-a fost publicata cea mai cunoscuta scriitoare din OCCIDENT, fara sa fie laureata a premiului Nobel. Librariile Humanitas sunt aglomerate de carti care nu vor fi niciodata citite pt ca nu intereseaza pe nimeni, asa cum zaceau pe vremuri operele lui Ceausescu si nu le cumpara nimeni, asa zac operele unor scriitori care nu s-au remarcat decat ca voci politice, sustinand ba un politician, ba altul. Publicati-o pe Mary Renault cu Baiatul Persan, Jocuri Funerare, pe Sha SA cu Alexandru si Alestria, pe Anabel Lyon cu Omul de AUR, romane cu succes la public, dar si la critica, nu mai publicat a nu stiu cata oara Parfum DE PATRIK SUSKIND

Comenteaza