Enjoy the silence sau hazardul trecutului

June 10th, 2009, Andra Rotaru

Coana «moda», depechista…

Au ajuns la al 12-lea album. Turneul Tour of the Universe nu face altceva decât să readucă în Hall of fame-ul muzical, stilul lor inconfundabil şi să facă ştiut ultimul album, lansat în 2009, Sounds of the Universe. Iar dacă ar fi venit în România, ar fi fost pentru a doua oară, prima dată reprezentaţia lor de pe Stadionul Lia Manoliu, în cadrul turneului Touring the Angel, din 2006, fiind una incendiară.

De altfel, s-au aflat în topul celor mai bune concerte din anul respectiv. Acum, la concertul din 16 mai erau aşteptaţi peste 40.000 de spectatori, care în momentul de faţă îşi păstrează biletele, în speranţa că Dave Gahan va putea reveni în curând. Concertul va fi reprogramat, conform comunicatelor oficiale, iar turneul celor de la Depeche Mode va continua. Aşa cum s-a întâmplat în mai toate colţurile lumii, Depeche au creat nu doar un stil muzical, ci şi unul vestimentar şi o isterie în rândul generaţiilor de tineri.

Depeche prin ochii copiilor de după ’89

Cu toţii ştim muzica celor de la Depeche Mode. De abia ieşiţi din comunism, în ’89, posturile muzicale ne făceau părtaşi la stilurile muzicale care luau naştere în Europa şi peste Ocean. Şi era fabulos să poţi sta lipit de ecran 24 de ore din 24, ascultând muzică de bună calitate. La fiecare câteva ore se repeta melodia favorită şi începeai să ai preferinţe muzicale. Să devii fan. Nu prea aveai înainte fan-ul cui să fi fost. Poate al îngheţatei Polar, înfăşurată în hârtia în care doar untul se mai învelea. Te simţeai important dacă reuşeai să ajungi cumva la rubrici precum music by request, fie că erau la radio sau la TV, şi să ceri muzica favorită. Să-ţi vezi numele sau să-ţi auzi vocea! Cum tehnologia nu era încă pe măsura aparaturii din afară, a înregistra trunchiat sau „cu purici“ o melodie devenea subiect de discutat cu prietenii. Se făcea schimb masiv de casete înregistrate astfel, amalgamuri din toate timpurile şi toate posturile muzicale. Şi Depeche erau purtaţi pe buzele tuturor. Tocmai lansaseră albumul Violator (1990) şi single-urile lui: Personal Jesus, Enjoy the silence, Policy of truth, Clean sau World in my eyes.

Tot atunci aflam şi de flageluri mai puţin cunoscute puritanilor sau generaţiilor tinere din acele vremuri. De scandalurile ce roiau în jurul charismaticului Dave Gahan. De viciile şi puterea talentului, un cocktail frecvent întâlnit şi la alţi muzicieni. Dar toate păreau invenţii S.F., dacă nu se auzise şi în România de cocaină, heroină sau alte ecstasy-uri. Erau doar cuvinte, pe care alţii le aveau, iar noi… poate le aveam, dar nu ştiam.

Şi nu numai că au creat un stil vestimentar, cu pantalonii evazaţi excesiv, purtaţi de foarte mulţi adolescenţi, dar Depeche se găseau şi în pieţe. Ca nişte obiecte de cult. Posterele, pozele, articolele sau interviurile cu ei se vindeau ca pâinea caldă. Era, cum se spune, o isterie în masă. Te puteai certa cu prietenii dacă aveai alte preferinţe. Sau dacă aveai preferinţe în interiorul Depeche-ului. Cine îţi place? Martin, Dave… Dave, Andy…

Imediat după ’89 nimeni nu îşi putea imagina că formaţiile care păreau utopice pe micile ecrane, vor păşi vreodată în România. Sau că au auzit măcar de România. Singura organizaţie în sânul căreia te simţeai mai aproape de Depeche Mode erau fan cluburile. Era perioada în care a fi membru al vreunui fan club era ceva ieşit din comun. Cu întâlnirile la metrouri, fără vreun management sau program de funcţionare, cu spaţii inadecvate întâlnirilor dintre depeşari… toate acestea par acum de domeniul unei „bătrâneţi fără tinereţi“. Dar e cu atât mai palpitant să fi trăit vremurile acelea, când gustul muzical al adolescenţilor ce am fost era în formare, atâta timp cât formaţiile acelor vremuri erau Nirvana, Depeche Mode, Ugly Kid Joe, Guns ’n Roses, Pearl Jam ş.a.

Puţin istoric DM

La început au fost doar trei adolescenţi (Martin Lee Gore, Andrew Fletcher, Vince Clarke) care formau trupa Composition of Sound. Vince era solistul şi compozitorul, Martin se ocupa de sintetizatoare, iar Andrew era basistul trupei. La scurt timp şi-au inversat rolurile şi au realizat că au nevoie de un solist mai bun. Acesta avea să fie Dave Gahan, un alt adolescent din Basildon, Marea Britanie. Tot Dave va schimba numele formaţiei în Depeche Mode, imitând un nume din revistele de modă ale vremii. Noul nume, traductibil prin „modă rapidă“ a fost şi cel sub titulatura căruia s-au impus pe piaţa muzicală. Primul lor single, după semnarea unui contract cu producătorul Daniel Miller de la Mute Records, Dreaming of me, a ajuns imediat în topurile britanice pe locul 57. Maniera electro, dublată de vocea metalică a lui Dave Gahan, fac din Depeche o formaţie cu stil. Al doilea single, New Life, a ajuns pe poziţia a 11-a, iar Can’t get enough a ajuns unul dintre hiturile lor de început. Odată consolidată poziţia lor în faţa publicului, au lansat primul album, Speak and spell (1981). Odată cu lansarea acestui prim album, Vince Clarke părăseşte trupa şi este înlocuit cu Alan Wilder. Urmează înregistrările celui de-al doilea album, A Broken Frame, iar Alan e adoptat cu statut de membru permanent al formaţiei. După o serie de albume de succes, precum Construction time again (1983), Black celebration (1986), Music for the mases (1987), Violator (1990), Dave se mută în SUA, în „oraşul îngerilor“, şi începe perioada “decandentă“ a sa, conflictele cu colegii de trupă şi cu stilul mu?zical care i se pare depăşit pentru a mai continua în formula aceasta. Reconcilierea se produce în 1992, când Dave propune colegilor rock’n roll-ul drept condiţie pentru a se alătura din nou trupei. Songs of Faith and Devotion (1993) e în mare parte compus sub influenţa rock’n roll-ului, iar albumul a luat prin surprindere publicul şi critica de specialitate. Se preconiza o cădere liberă, şi, cu toate acestea, formaţia a luat drumul unui turneu mondial, Devotional Tour. La întoarcerea din acest turneu Dave Gahan are prima tentativă de suicid, iar Andrew trece printr-o depresie severă.

Trupa se reuneşte din nou, trei ani mai târziu, şi se pregătesc să scoată albumul Ultra (1997). Acesta pare însă însoţit de un hazard nefast: Dave îşi pierde vocea în timpul unui concert şi, totodată, în urma unei supradoze de droguri, inima încetează să-i mai bată timp de două minute. Arestat şi obligat apoi să urmeze un tratament de reabilitare, trupa pare din nou pe linia de plutire când melodiile de pe albumul Ultra urcă în topuri.

2000-iştii Depeche

Componenţii trupei se reunesc la Londra, New York şi Santa Barbara în 2000 pentru a finaliza albumul Exciter ce va fi lansat pe piaţă în 2001. Dream on a devenit un hit care s-a plasat pe primele locuri în majoritatea ţărilor. În SUA acesta a atins number 8, mai sus decât în Anglia, unde s-a plasat pe 9. Tot de pe acest album fac parte melodiile I feel loved şi Freelove. Albumul a continuat şi cu un turneu, Exciter Tour, după care formaţia şi-a luat o binemeritată pauză. Componenţii Depeche au încercat variante solo şi proiecte individuale. Debutul lui Dave Gahan, Paper Monsters, cu influenţe blues şi rock, nu a impresionat, dar nici nu a dezamăgit excesiv. Anul 2005 îi readuce pe Depeche Mode împreună şi îşi lansează cel de-al 11-lea album, Playing the Angel, cu unele piese compuse de Dave Gahan. Turneul acestora, care fusese iniţial preconizat la o durată de cinci luni, se extinde, şi, astfel, Depeche ajung pentru prima dată în România.

Ca vânzări, conform EMI (Electric & Musical Industries Ltd.), Depeche Mode a vândut de-a lungul timpului peste 75 de milioane de albume în întreaga lume, fiind şi una dintre formaţiile înfiinţate în anii ’80 care au rezistat cel mai mult pe piaţa muzicală. Turneul Tour of the Universe este încă aşteptat nu doar în România, ci şi în alte ţări ai căror fani au crescut sau de abia cresc cu muzica acestora. Turneul acompaniază ultimul album lansat de Depeche Mode în 2009, Sounds of the Universe. Până atunci, aşteptarea formaţiei se poate caracteriza prin versurile formaţiei, Enjoy the silence!