În spatele palatului Comisiunii Europene a Dunării se vede printre crengile copacilor un far. Cam în mijlocul oraşului. Parcă ar fi fost mutat. E cam ora prânzului şi arşita ne face să căutăm un adăpost. Un muzeu. Pentru că Farul Vechi al Sulinei este acum muzeu.

Ziduri albe. Ca un mic fort al Legiunii străine în mijlocul unui deşert. De jur-împrejur iarbă şi după un gard alte case. La intrare o poartă din bare de metal. În stânga o placă de bronz cu inscripţia în franceză care comemorează semnarea înfiinţării CED.

Pătrundem în curtea interioară. Ca o grădiniţă a unei case ardeleneşti, câteva scule, verdeaţă, flori, drept în faţă farul.

O doamnă foarte în vârstă încearcă să se strecoare printre noi.

– Sărut mâna. Putem să vă întrebăm şi noi…?

Nu mai apuc să termin întrebarea că bătrânica dispare pe poartă. Înfricoşată.

Ne salutăm cu doamna din holul muzeului.

– De ce a fugit aşa? – o întreb. Eram şi noi curioşi să aflăm nişte poveşti despre Sulina veche.

– Cine? Buni? Noi aşa îi spunem. Are vreo 78 sau 80 de ani. A lucrat şi la farul ăsta şi la celălalt, la cel nou. S-a ocupat de cele administrative. La câte ştie nu vrea belele…

Doamna Maria ne invită în far. Urcăm pe trepte dintr-un lemn negru. Ne spune că e african şi foarte rezistent, dar nu reţin numele. Pereţii farului sunt curaţi şi albi. Nu lipsesc geamuri. Când ajungem sus, constatăm că lentilele sunt la locul lor. De pe terasă admirăm un oraş eterogen cu vile noi, pensiuni sau locuinţe personale şi case pipernicite printre copaci. Şi în zare pe malul celălalt un şantier naval din care n-au rămas decât nave la fiare vechi şi o macara care le dezmembrează.

Farul vechi a fost construit de CED în două etape şi finalizat în 1870. Se pare – nimeni nu ne explică exact şi nu avem documente – că pe acelaşi loc fusese şi mai vechiul far turcesc din 1802. După desfiinţarea CED farul trece în proprietatea AFDJ, apoi este preluat de Muzeul Tulcea. Din 1991 intră în patrimoniul Ministerului Culturii.

Unii îi spun farul genovez, probabil cu referire la stilul arhitectonic. A fost proiectat împreună cu tot ansamblul CED sub îndrumarea inginerului şef Hartley. La ieşirea pe şena-lul navigabil mai există două faruri dezafectate; cel roşu, din zidărie – şi acesta e numit cel vechi, deşi a fost realizat tot de CED în 1887 -este încă întreg deşi i s-au furat oglinzile, cel verde pe malul de vizavi, e metalic şi a rămas doar un schelet diform, furăciunile au fost mai… complete.

Coborâm la parter. În stânga şi în dreapta holului de intrare, câte o cămăruţă pe fiecare parte.

– Aici au stat chiriaşi pe vremea lui Ceauşescu. Dar urcarea în far, pe acolo pe uşa aceea era interzisă, că doar era obiectiv militar.

– Dar înainte, când a fost construit?

– La început aici locuiau cei care deserveau farul. Şi în camerele din curte tot aşa. Apoi au fost tot mai puţini…

În dreapta vizităm o expoziţie cu obiecte marinăreşti şi un birou al unui funcţionar CED de pe la sfârşitul secolului XIX. Obiecte frumoase, bine întreţinute. În stânga o expoziţie cu personalităţile care s-au născut sau au trăit aici, în Sulina. De Căpitanul şi scriitorul Jean Bart ştiam, dar nu şi de George Georgescu…

– A, păi, acum două săptămâni am avut aici în curte un concert dedicat lui.

Clatin din cap. Se mai fac şi lucruri frumoase. Iar farul alb e ca o mică bijuterie într-un oraş în care predomină roşcatul ruginei…

Să mai venim cu bine pe aici.

Taguri: nr. 10 / octombrie 2011 Tweet

Friday, September 30th, 2011 at 7:44 am, DOSAR, RSS feed