De câţiva ani, România a devenit o piaţă atractivă pentru producătorii de film de la Hollywood. „Ghost Rider 2″ este ultima peliculă importantă care se toarnă aici, un eveniment care a făcut vâlvă prin venirea lui Nicolas Cage.

În sfârşit, iată locul – punctul de plecare al reportajului nostru! În Piaţa Mare din Sibiu se află caravana de la Castel Film, rulotele unde sunt găzduiţi actorii filmului Ghost Rider 2. Camerele pe roţi formează un dreptunghi lung care cuprinde aproape o treime din piaţă, înconjurat de o bandă roşie. Mă apropii cu prudenţă de paznici, sunt primele, şi singurele surse momentan care ne-ar putea furniza date despre subiectul nostru. „Se filmează azi?”, arunc o întrebare. „Da, în Piaţa Mică, dar nu aveţi voie să faceţi poze”, se uită ei cârcotaş la Tibi, care are agăţat de gât un ditamai apara­tul, şi ne indică locul filmării. Noi am şi pornit într-acolo, iar tabloul îngheţat al caravanei prinde brusc viaţă, la câţiva metri distanţă, la trecerea în Piaţa Mică, unde e agitaţie maximă.

Doi bătrâni, probabil soţ şi soţie, privesc la filmare aplecaţi peste nişte balustrade. Îi întreb dacă l-au văzut pe Nicolas. Nu, nu l-au văzut şi nici nu cred că o să-l vadă. În timp ce vorbim, apare un prieten al celor doi. „A! Iată-te”, zice ultimul venit, văzându-şi prie­tenul. „Eşti dublura lui Cage?”, râde acesta, iar ceea ce părea să fie o glumă izolată, avea să fie de fapt trăsătura comună a unei întregi armate de figuranţi, poanta zilei. „5 minute pauză”, anunţă, prin portavoce, o tipă de la organizare. „Toalete, apă, cafea”. Între timp se filmează o altă scenă. Fiica actorului Michele Placido, comisarul Catani, din celebrul serial italian al anilor ’90, Caracatiţa, joacă şi ea în acest film. E la volanul unei Dacii Sandero, face stânga din Piaţă, însă în vale agaţă schela carului de filmare şi se opreşte brusc. Stop cadru. Un englez (după accent) înalt, blond, se mişcă în lungul şi latul scenelor de filmare şi dă indi­caţii clare. Perimetrul nu este însă stabilit ri­guros. Se filmează în toată piaţa, când pe stân­ga, când pe dreapta, când în faţa unei cafenele, când în faţa unui hotel, când la tarabele din piaţa agro-alimentară. În faţa unei astfel de tarabe mă trezesc, dând nas în nas cu vânzătoarea.

Întrebat despre motivul care a determinat filmarea „Ghost Rider 2″ în România, Scott Levine, P.R. filmului, recunoaşte: „Preţurile mici şi profesionalismul oamenilor implicaţi în proiect.”

„Doriţi ceva?”, mă întreabă ea. Pe tarabă, nuci, alune, castane. De asemenea, câteva bor­cane cu miere, ardei iute şi un borcan cu hrean. Sunt afişate preţuri doar pe borcanele cu miere. Salcâmul este 15 lei. „Cam scump…” „Scump?” „Vreau să zic că preţul la mierea de salcâm e cam mare”, zic eu. „Da? Nu ştiu.” „Mai negociem”, glumesc eu. „Negociem, negociem”, zâmbeşte şi ea, iar eu pornesc dinloc, când aud în spatele meu: „Figuraţia de la tarabe să se pregătească”. Mă întorc şi o privesc naiv pe doamna cu care toc­mai vorbisem. „Dv. faceţi figuraţie?”, întreb.

„Da. Am văzut într-o zi că se face casting pentru filmul cu Nicolas Cage şi am fost şi eu. Aşa că, iată-mă! Sunt aici de dimineaţă, de la 5.30″, spune vânzătoarea de nuci, care în viaţa de zi cu zi lucrează la un centru de cercetare. Întrebată dacă a văzut vreun film cu Nicolas Cage, e sinceră: nici unul. „Cât vă dă pentru o zi de figuraţie?” „40 de lei. Copiilor le dă mai mult, îi plăteşte cu 60 de lei”. „Şi. nucile astea sunt reale?” „Da, poftiţi”, mă îmbie ea. Tibi mă trage de mânecă, s-a întâlnit cu per­soana care se ocupă de publicitatea filmului, Scott Levine. Nu ne spune nimic de Cage (I‘m not his spokeman), doar lucruri de PR; că actorul se simte excelent în România, că îi plac oamenii, locurile. Un domn amabil şi dis­ponibil, care ne-a dat şi adresa sa de e-mail, în caz că vrem să-l mai întrebăm ceva. Iat-o, dacă aveţi vreo curiozitate: scottlevine@cox.net

Se filmează în faţa hotelului din dreapta pieţei. La un semnal, figuranţii pornesc în dublu sens, dinspre hotel spre piaţă, şi invers. Câte unul, câte doi, pe perechi, trebuie recon­stituită impresia unui flux pietonal firesc. „Pun pariu că ăştia n-au auzit în viaţa lor de Stanislavski!”, pufneşte, de sus, un tânăr roş­covan, care face fotografii. Are un ecuson la gât, e de la presă. Mă dau mai aproape şi citesc: Făclia. „Salut. Ce coincidenţă, tu de la Făclia, noi de la Flacăra! Numai iluminaţi pe aici”, glumesc eu, alimentându-i în acelaşi timp orgoliul de a fi fost singurul din piaţă care a auzit de Stanislavski. „Sunt ziarist la Cluj şi student la Conservator, la regie”, spune colegul nostru, care a fost mai norocos decât noi în privinţa lui Nicolas Cage. Cu o seară înainte, superstarul american a oferit autografe admiratorilor săi, iar ziaristul clu­jean a surprins acest moment pe cameră.

Suntem în partea dreaptă a pieţei, cu cele mai multe tarabe. Găseşti de toate. Panificaţie, mezeluri, brânzeturi, legume şi vin. Butaforia e alcătuită din produse reale, în cea mai mare parte. Calupurile de brânză sunt înlocuite pe alocuri cu bucăţi de polistiren, pentru cârnaţi vânzătorul nu bagă mâna în foc că sunt foarte proaspeţi, iar într-o pâine mare şi rotundă se pare că a dat iama un şoarece, lipsind-o de o parte din coajă. Asta dacă nu cumva i-a fost foame chiar tarabagiului. Doi domni se plim­bă de colo-colo. Unul e slab şi înalt, altul scund, cu părul alb şi vâlvoi. Bărbatul înalt e jandarm şi, ca să participe la figuraţie, a fost nevoie să ceară aprobare de la comandantul unităţii. „Uitaţi”, îmi arată el legitimaţia de serviciu, cu insigna MAI. „28 de milioane aveam salariu, acum ni l-au redus la jumătate, am 14. Sunt bugetar, trebuie să-mi completez veniturile. Dar telefonul poate suna în orice clipă, să mă anunţe că trebuie să plec într-o misiune”. Rolul său este să cumpere, de la taraba de băuturi alcoolice, o sticlă cu vin. „Păcat că nu mă lasă să-l beau”, spune în glu­mă jandarmul, conştient că milităria îl poate chema în orice clipă la ordine. La celelalte tarabe, e veselie mare. La carne, vânzătorul te invită să cumperi adidaşi, la ouă, tarabagiul se ţine de poante cu nişte cunoscuţi, făcându-se că scapă un coş plin cu ouă pe jos, altul oferă produse agro-alimentare la promoţie, iar vânzătorul de la lactate este prins în flagrant de un poliţist în momentul în care vrea să vândă marfă contrafăcută, o bucată de po- listiren. Noroc că poliţistul este şi el… con­trafăcut.

„Toată lumea în piaţă!”, se aude din nou portavocea, iar grupurile de oameni create ad- hoc, după simpatii, se dezmembrează şi se recompun în direcţia cerută de comenduire. În această forfotă, jandarmul l-a pierdut pe omul cu părul vâlvoi – zis şi Einstein, misiunea lor fiind să străbată împreună piaţa. Îl va găsi, sau nu, tot ce va rămâne istorie din această amintire va fi, poate, o secvenţă de două secunde într-un film, unde el şi un domn cu părul alb străbat o piaţă. Un film pe care îl va descărca de pe internet, că tot se poartă. Singura nemişcată în mulţime a rămas o doamnă, care priveşte curioasă la ceea ce se întâmplă în jurul ei. „Aţi venit pentru Cage?”, o întreb eu. „A, nu! Am fost la băi, la Govora, şi am trecut şi prin Sibiu, pe la soră-mea.

Pe parcursul filmărilor de la Sibiu, Nicolas Cage a putut fi văzut pe stradă, deseori, spre bucuria local­nicilor. A oferit autografe admira­torilor, a dat declara]ii jur- nalistilor. Mai mult, superstarul american a ie[it împreună cu so]ia [i fiul său la un restaurant din oras, unde a luat cina.

De 50 de ani merg la băi în acelaşi loc şi în acest an am primit ca recompensă un sejur gratis acolo”. În timp ce doamna îmi povesteşte despre beneficiile băilor termale româneşti, Tibi dispare de lângă mine să prindă în cadru un personaj îmbrăcat ca un păun. Doamna intervine: „Dar ce faci, pe cine pozezi?” Îi explicăm care-i menirea noastră acolo, aşa că devine brusc interesată. „Şi nu-mi faci şi mie o poză?”, îi face ea ochi dulci lui Octavian. „Ia, stai să mă rujez un pic”. Schimb un zâmbet cu Tibi, care îi face două poze. „Ei, cum am ieşit? Mişto gagica, nu?”, îşi comentează ea pozele. „La 73 de ani… Dar ce vă uitaţi aşa? Nu m-am spălat pe cap de o lună, pentru că. pentru că am fost la băi, la Govora. Sulful ajută părul să se regenereze”, se scuză ea, dar noi suntem iar luaţi de valurile de figuranţi şi purtaţi când într-o parte, când în alta, până ajungem în zona stângă a pieţei, lângă doamna cu nucile. Adică exact unde se filmează acum! „Motor!”, aud strigând şi înţepenesc cu carneţelul de no­tiţe în mâini, în timp ce figuranţii şi-au intrat în rol, cumpărând nuci şi alune lângă mine.

Acum e acum: să rămân aşa, să continuu să scriu, şi dacă da, despre ce?… Colegii mei, Tibi şi Iulian, sunt în aceeaşi situaţie. Dar nu suntem singurii ameţiţi surprinşi în această secvenţă. În faţa tarabei îşi încearcă dantura o doamnă, muşcând dintr-o alună: „Cât e kilul?”, întreabă ea. Nu aud răspunsul, dar văd cum pe faţa ei se aşterne uimirea: „A, nu sunt de vânzare?”, în timp ce pe fundal, fix în entrul acţiunii, trece la pas, în pereche cu un mustăcios, cine credeţi? Doamna de la Băile Govora!

Se pare că filmările la Ghost Rider 2 au prins pe oricine s-a nimerit în zona Pieţei Mici din Sibiu, pe 12 noiembrie. Domni şi doamne, tineri, copii, bătrâni. Un adolescent îi spune prietenului său: „Fii fericit că dai mâna cu mine: sunt actor!”, un altul se strâmbă, mimând: „Action! Motor!”, în grupul de tineri se aud râsete, strigăte: „Nae! Naaee! Ni-co- laaee!!” (aluzie la numele actorului Nicolas Cage).

Încet, încet, se lasă seara peste Piaţa Mică. O ultimă secvenţă se filmează într-o cafenea. Masa de figuranţi şi-a cam încheiat misiunea, acum perimetrul este mult mai bine delimitat, câţiva zeci de gură-cască, printre care ne aflăm şi noi, mai pot doar să tragă cu coada ochiului spre locul filmării. Două tinere, venite la spar­tul târgului, întreabă de Cage. „Oare mai avem şanse să-l vedem?”, întreabă ele uitân- du-se împrejur, dar se consolează repede aflând că e puţin probabil. „Ei, asta e…”

400 de figuranţi şi alte sute de curioşi (deveniţi, fără voia lor, figu­ranţi] au animat, pe 13 noiembrie, Piaţa Mică din Sibiu. Fiecare dintre ei cu o poveste aparte. Intr-un top personal, se detaşează „Einstein” şi „jandarmul”.

La taraba cu nuci nu mai e nimeni acum, dar locul nu e cu totul abandonat. Câte un trecător mai ia o nucă sau o alună, o sparge şi o mănâncă. Trebuie să fie bune, deoarece unii întârzie în faţa grămezilor, repetând acţiunea spart-cojit-mâncat. Ce-ar fi să. şi mă duc şi eu să încerc recuzita. Zău că sunt bune! În momentul ăsta am şi uitat de Nicolas Cage, mai ales că n-am mâncat nimic de dimineaţă. Produsele de pe tarabă i-au inspirat şi pe alţii, din moment ce dintre toate borcanele cu miere nu a mai rămas decât unul singur. Ardeii şi hreanul nu au avut prea multă trecere. Un băieţel de vreo nouă ani sparge şi el nuci şi se uită cu jind la borcanul cu miere rămas. „Pot să-l iau eu?”, mă întreabă el. „Păi nu pentru tine era?”, îl încurajez, şi nu e nevoie de mai mult, că şi dispare cu el. Fără voia mea devin, cumva, patronul acestei tarabe ieşite din funcţiune, cel care împarte nuci şi alune trecă­torilor tentaţi, dar nehotărâţi. „Luaţi, poftiţi, nuci şi alune de la Moş Nicolas pentru români!” – zic eu, iar printre cei care se apropie de mine se află şi doamna care a stat o zi întreagă la această tarabă, dar care acum şi-a ieşit din rol. „Vă descurcaţi bine”, mă compli- mentează ea, complice. „Ce pofteşte doam­na?”, vreau eu să o provoc, dar ea se uită la mine şi, cu un glas încet şi vinovat, îmi cere: „Pot să iau eu borcanul cu hrean?”.

Seara, un tânăr era furios că nu prinsese loc în figuraţie. „Am vorbit cu tipul ăla de la Prima Tv (n.r. – unul dintre actorii din Ghost Rider 2), dar apoi m-a evitat, nu mi-a mai dat atenţie. M-am dus la şi el i-am zis: Băi, eşti un nimeni, din cauza ta şi a unora ca tine se duce ţara asta de râpă. Renunţ la ţara asta! Se poate şterge cetăţenia română?”

Taguri: nr. 12 / decembrie 2010 Tweet

Monday, December 20th, 2010 at 4:31 pm, DOSAR, RSS feed