losartan and ambien buy ambien online order cheap ambien

phentermine and b12 shots results phentermine 37.5mg phentermine use in elderly

how to taper ambien cr buy ambien ambien side effects impotence

what can you mix with klonopin to get high klonopin depression side effects stopping klonopin

does tramadol help focus buy tramadol no prescription whats stronger morphine or tramadol

is it okay to mix xanax with adderall generic xanax over the counter xanax alternative

losartan and ambien buy ambien online order cheap ambien

natural alternatives for xanax buy xanax starliterx xanax

nebenwirkungen tramadol order tramadol overnight tramadol or vicodin better

usual dosage of ambien buy ambien can you shoot up ambien

PEOPLE

Gianina pe roţi

November 12th, 2010, com Un comentariu

Poate că orice interviu monden ar trebui să înceapă dintr-o dată, total nepregătit, încât să dezamorseze efectul de PR. Pentru că, din nefericire, se ştie, presa românească din această zonă e plină de perieri. „Biiine“, mi-a răspuns Gianina concesiv când i-am propus un interviu, în contul unei amiciţii care ne leagă de mai mulţi ani. „Dar să ştii că am zis cam tot ce era de zis“, mi-a mai spus ea sceptică. „În regulă, vedem noi“, am încheiat eu discuţia, fără să ştiu cum o să evolueze lucrurile. Şi au evoluat exact în sensul în care ne-a obişnuit Gianina Corondan: spontan, original şi în… mişcare. Pe roate, cum s-ar spune. Vă aduceţi aminte de celebrul Tico roz al vedetei TVR?…

Povestea maşinilor Gianinei Corondan

Am avut impresia că Gianina nu şi-a schimbat prea des maşinile. De vină e, evident, Tico roz, un adevărat brand, care probabil operează şi în acest moment în minţile telespectatorilor. „Să ştii că în ultimul timp mi-am schimbat maşinile anual, spune Gianina, pregătită să consimtă la o relaţie de dragoste de lungă durată, cu un seducător Fiat 500, botezat Domnul Paul, punând astfel capăt unui întreg ciclu, care a început cu vopsirea în culoarea zmeurei a maşinii ce avea să fie mulţi ani în viaţa vedetei: „Achiziţionarea Fiatului a fost o decizie conştientă şi bine cumpănită. Au vrut şi părinţii lui, au vrut şi părinţii mei, aşa că ne-am dat mâna. Am luat-o cu banii jos. Ori albă, ori neagră, şi era… albă! Nu mai suport ideea de rate, leasing. Mai bine mă împrumut de la prieteni decât de la bănci. Sau mai bine mă leg cu lanţuri decât cu conturi!“ Dar apropo, ce s-o mai fi întâmplat cu Tico roz? „Kim Jon Gil, fiul lui Kim Ir Sen (n.r. – joc de cuvinte legat de numele fostului dictator coreean – Kim Ir Sen), că era o maşină coreeană, era o completare a mea. Puteai să intri şi în scorburi cu ea, de fapt cu el, că era tot un el, ca şi Paul. Este în buna grijă a lui tata, a fost şi a rămas în familie. Familia Kim. Funcţionează, e maşină de marfă!“, face haz Gianina, cu toate că ar fi putut lesne să-l vândă, doar a fost şi el o vedetă pe străzile Bucureştiului. „Am primit multe oferte cât a fost roz, adică în vremea când era copt. Dar nu am putut, nu m-a lăsat inima, că na, e din familie, e ca degetul meu mic“, povesteşte vedeta TVR despre prima maşină din viaţa ei.

„În 1998 voiam să-mi iau o Dacie, adunasem nişte bani de avans. Tata mi-a zis că au apărut ăstea coreene, aşa că m-am interesat şi mi-am luat un Tico. A fost prima mea experienţă de leasing. O lună întreagă am ţinut foşnitoarele (n.r. – celofanul protector) pe scaune. Condusesem când şi când, dar numai cu tata, îmi era teamă să merg singură. Îmi indusese teama instructorul, care mi-a zis că n-a mai întâlnit aşa catastrofă ca mine. Eu zic că el era o catastrofă! Mă complexase, drept care mi-am mai luat nişte ore.“ Cu folos, pentru că în prima săptămână a şi lovit-o. „Intru într-o parcare să-mi las maşina. Loc gârlă, erau doar vreo două autoturisme parcate. Ce-am zis: cum s-o las stingheră, singurică, o pun lângă ălea două. Şi am parcat-o aşa de bine că am spart un far!“, îşi aminteşte vedeta despre patimile prin care a trecut maşina sa înainte de momentul istoric când a devenit roz. „Totul s-a întâmplat într-o emisiune unde noi dovedeam că se puteau face lucruri măreţe cu maşini micuţe. Era la începutul amprentării într-un fel deosebit a maşinii, iar noi ne uitam după lucruri aparte pe piaţa publicităţii. Cum căutam lucruri originale, am folosit prilejul. Ce culoare să imprimăm? Dar ce maşină? – a venit inevitabila întrebare. Ăla nu, ăla nu. Hai tu, Gianina – a sosit şi propunerea. Maşina mea era verde. Eu nu cedez: Lasă-mă, că trebuie să-mi schimb talonul, să mă duc la poliţie etc. Ei: Hai măi, că ar fi haios, te gândeşti la o culoare şi… Până la urmă mi-a surâs şi m-au convins. Era tentaţia prea mare să fac materialul, aşa că m-am sacrificat. Într-adevăr, e un efort să-ţi schimbi talonul. Însă redactoriţa emisiunii mi-a spus că a vorbit ea cu nu ştiu ce general, că o să-mi rezolve problema. Vrăjeală! Unde mai pui că, acum, toată lumea mă ştia ca pe un cal breaz. Nu mai zic poliţia. De câte ori mă întâlneam cu poliţiştii de la circulaţie, mă întrebau: Ţi-ai schimbat talonul? Arată talonul! Eu o tot scăldam: Mâine, mâine. Ei: Schimbă talonul, vezi că dacă te mai prindem fără, îţi dăm amendă! Mă rog, aveau şi ei glumele lor…“

După Tico, prin viaţa Gianinei au mai trecut câteva maşini. „Un Fiat Grande Punto portocaliu, pe care l-am ţinut un an. Avea plafon de sticlă, era extraordinar. Te uitai pe cer şi conduceai ca în brânză. Am mai avut o Skoda Fabia portocalie cu plafonul alb. Semăna cu un Mini Cooper. Era foarte dotată, avea sistem de navigaţie, tare! Apoi un Jeep Kia. Maşină sport. Eu personal sunt împotriva jeepurilor în oraş, arată ca nişte blocuri mergătoare. Sunt maşini de teren şi pe teren trebuie folosite.“ De unde dorinţa asta de a schimba atât de des maşinile? „Erau diverse oferte pe care mi le făceau dealerii. Încercau să mă convingă să iau o maşină cu o formă mai deosebită şi, dacă mi se părea o alegere potrivită, acceptam. Pe urmă, participam la evenimentele lor sau deveneam imaginea lor. Îmi plac prototipurile şi iniţiativele noi. Mă tot bag la încercate.“ Voluntariat, voluntariat, dar până unde?… „La mecanică mă pricep… la chemarea unor domni de treabă! Am rămas odată în pană pe autostradă şi m-au ajutat unii să-mi pun rotiţa de rezervă. Altădată am avut o pană forţată de împrejurări, cred că cineva a ajutat providenţa cu un cui. Aveam o firmă în zona respectivă şi parcasem pe locul cuiva. Eu, cu bun simţ. Întrebam mereu dacă e liber, dacă se poate parca acolo. M-am trezit şi cu ştergătoarele îndoite. Dar mă rog… Noi suntem intransigenţi. Doar când ni se întâmplă nouă, nu mai suntem. A fi şofer, e o extensie a firii noastre. Iar felul nostru de a fi, al românilor – o trăsătură pe care am moştenit-o de când erau aduşi pe teritoriul ăsta tâlharii. Ne-om mai fi civilizat câţiva dintre noi, dar avem un fel de a fi duplicitar, periculos şi foarte supărător. Chestia e că noi nu dăm, mai mult cerem. Sau mai întâi cerem şi pe urmă dăm. Păcat“, spune Gianina, care nu a scăpat nici de emoţiile unor accidente rutiere.

„Nu din vina mea. Au fost destul de şocante, neprevăzute. Eram odată cu Fiatul Punto în faţa Casei Studenţilor, aveam o întâlnire în Pod (n.r. – Teatrul Podul). Aşteptam să vină un coleg, era iarnă, polei pe jos. La un moment dat a trecut o maşină, a frânat şi a ricoşat fix în maşina mea, unde mă aflam înlănţuită cu centura de siguranţă. M-a zdruncinat serios că m-a durut ceafa nu ştiu cât timp şi a distrus botul maşinii. Altădată, un şofer nu s-a asigurat şi mi-a şifonat o portieră. Dacă erai pe jos, te făcea! Zice: Vai, spuneţi că am ocolit o groapă! Dar milostenia e prost înţeleasă. Ţie îţi este milă, dar poate că dacă-l mai laşi să circule, respectivul distruge 15 vieţi. În urmă cu câţiva ani, am avut o aventură teribilă. Eram cu Liana Stanciu, ne pregăteam să mergem cu proiectul Cu Papucii în Deşert în Africa. Am făcut nişte trasee în Subcarpaţi undeva, iar după ce am terminat treaba, ne-a condus un băiat cu o maşină de teren, pe o potecuţă şerpuitoare. Şoferul s-a avântat, a băgat viteză, a pierdut controlul şi ne-a aruncat într-o râpă. Am căzut pe o parte cu maşina, care apoi s-a rostogolit. Am dat cu capul de tavan şi am rămas câteva minute năucă. Eu şi Liana ne priveam fix în ochi şi nu ne venea să credem. În acel moment nu te sperii. Se desfac ochii cât farfurioarele, până la orbită. Zici: nu se poate, mă, să mi se întâmple mie! După aia am ieşit frumuşel şi am făcut autostopul că aveam treabă la Bucureşti. De un alt accident am avut parte la Sibiu. Veneam de la un eveniment, ne întorceam la hotel. Era toamnă târziu, începuseră ploile îngheţate, era polei pe jos. Şoferul n-a avut nici o vină. A vrut cineva să intre înaintea lui, el pus a frână şi a început dansul. Maşina s-a învârtit şi dubiţa care venea din contrasens s-a izbit de noi. Şi eu tot cu capul în geam“.

Maşina nu este singurul mijloc de locomoţie din viaţa Gianinei. Un altul, pe cât de important, pe atât de neaşteptat, este trotineta, pe care o foloseşte să se deplaseze, unde credeţi? „Pe holurile Televiziunii Române. Mi-am luat trotinetă să mă dau mai rapid pe holurile televiziunii. O iau cu mine oriunde.“ Deşi vedeta TVR are doar permis categoria B, a condus de-a lungul timpului un microbuz şi chiar un autobuz. „Am un prieten foarte bun, Eugen, care era în echipa noastră la emisiunea Ora G. Un om extraordinar, hâtru, pontos, era fratele meu – aşa vreau să se ştie. Mergeam în deplasări şi el era şoferul echipei. În deplasările astea, mi-a zis de câteva ori: Hai, du-te şi parcheaz-o, fă ce vrei cu ea. Am urcat la volan, bineînţeles asistată de el şi toţi din autobuz urlau: Cu ce-am greeeşit??“, spune Gianina, care are încă multe amintiri despre condus, în tolbă. Inclusiv legate de avioane şi elicoptere! „Am mai condus prin emisiuni; bine, de distracţie, demonstrativ. Mă mai lăsau să umblu la manşa pilotului în avion sau la elicopter.“ Însă, în privinţa aeronavelor, totul se opreşte la stadiul de încercare. Altfel, nu ar tenta-o vreodată să-şi ia… zborul. „Nu, pentru că mă simt ciudat, sufocată. Cred că am claustrofobie. Sunt doar două locuri, e geamul ăla mic… Odată, în cadrul unei emisiuni, am făcut lupinguri. Mamă, mi s-a urcat totul în cap! E un sentiment de sufocare, un fel de teamă… Ca şi în lift. Dacă m-am blocat, intru în panică: încerc să respir, să trag în piept. Şi în maşină, când fumează cineva, brusc nu mai am aer.“ Dacă îi place să şofeze? „Îmi place, e aşa, din mine. Mă gândeam că dacă-mi mai iau un job, aş putea conduce şi microbuze şi autobuze. Dar să fie în locuri interesante, nu la Canalul Dunăre-Marea Neagră!“

Cinci pagini o să umplem cu tine şi cu maşinile tale – i-am spus, la sfârşit, Gianinei, ameninţând-o că data viitoare vom vorbi despre bărbaţii din viaţa ei. „În cazul ăsta, n-o să vă ia mai mult de jumătate de pagină.“



„În trafic m-am reglat de-a lungul timpului. La început eram agresivă, cum zicea cineva ceva, reacţionam, strigam, arătam diverse semne. Dar unii nu ştiu foarte multe şi am realizat asta în câteva incidente. De atunci, de câte ori greşeşte cineva, zâmbesc, chiar dacă forţat. Zic: Bravo! bravo! şi celălalt rămâne cu gura căscată. Se schimbă cu totul, râdem, ne despărţim prieteni. Am avut surpriza să-mi schimb şi ziua.“


„Bărbatul e mult mai pasionat. E îndrăgostit de maşină mai ceva decât de consoartă. Ţin maşinile mult mai curate, totul sclipeşte, probabil e un fel de complicitate. La femei, e un carusel înăuntru, zici că-i parc de distracţie: şerveţele, pungi de gunoi, păpuşi… Femeia o consideră o unealtă necesară, dar nu ca pe ruj. Rujul e mai important! Maşina e un fel de expresie a ordinii din capul tău. Suntem fascinaţi de elementul tehnic, de confortul pe care ţi-l dă. E ca o căsuţă la purtător.“


„Pentru mine, maşina e ca o cochilie, una de care nu poţi să te desparţi, melc fiind. Poţi să şi dormi în ea, din acest motiv rabatarea scaunelor e un aspect important pentru mine. Uneori, la drum, simţi nevoia să te odihneşti o oră, două. De aceea maşina devine un spaţiu intim, eşti tu cumva. Nu-i contrazic nici pe cei care sunt mai pragmatici şi care şi le schimbă ca pe şosete. Senzaţia de nou e bună şi ea.“

foto Octavian Tibăr

Taguri:

Comentarii

  1. Amazing site…

    I really liked your blog, thanks for sharing this useful information……

Comenteaza