Am aterizat în India la nici 24 de ore de la atacurile teroriste din Bombay. Nu puteai să nu te laşi acaparat de exotismul şi frumuseţea locurilor, însă  nu am încetat să trag cu un ochi la canalele tv şi presa locală pentru a urmări firul evenimentelor. Spuneţi-i defect profesional (eram în vacanţă, totuşi), sau ziceţi-i spirit de autoapărare. Dacă un nebun se gândeşte să arunce cu o grenadă şi în hotelul în care stăm, că are patru stele? Sau poate are alergie la europeni… Dacă e atac, măcar să ştiu şi eu ceva.

Poliţia indiană total nepregătită pentru atacuri teroriste

Sosim pe aeroportul din Delhi în noaptea de 27/28 noiembrie 2008. Trecem prin obişnuitele controale. Nimic nu pare să amintească de atentatele din Bombay. Doar cei câţiva militari care patrulează cu arma în mână prin aeroport sunt un semn că s-a întâmplat ceva. De altfel, găsesc în presa indiană, ceva mai târziu, după ce ne instalăm la hotel, un avertisment cum că securitatea pe aeroporturile din India lasă de dorit chiar şi după atentate. Pe de altă parte, autorităţile declară că, de fapt, securitatea pasagerilor este asigurată, dar asta nu înseamnă că după fiecare stâlp trebuie să observi un militar. „Faptul că oamenii nu sunt capabili să «vadă» măsurile de siguranţă care au fost luate înseamnă că facem totul cu discreţie şi profesionalism“, a explicat ziarului Hindustan Times Rohit Katiyar – purtător de cuvânt al CISF, organul răspunzător cu paza în aeroportul internaţional Indira Ghandi din Delhi.

Ajungem în New Delhi. În India, în general, hotelurile sunt înconjurate de porţi imense şi garduri pe măsură. La hotelul la care suntem cazaţi sunt postaţi la poartă cinci militari, mă refer la cei care sunt la vedere. Prezenţa militarilor ne dă fiori, dar, parcă, şi un soi de siguranţă. Autosugestie? S-ar putea, având în vedere reticenţa jurnaliştilor indieni vizavi de  modul cum a fost pregătită poliţia din Bombay să facă faţă atacului terorist. „Peste 300 de poliţişti aflaţi în perimetrul Chhatrapati Shivaji Terminus nu au fost în stare să oprească focul sălbatic a două AK-47 care au răpus 58 de oameni“, arătau ziariştii în cotidianul Mail Today din Delhi. Norocul meu e că am citit informaţia nu la sosirea mea în India, ci la plecarea din această ţară, când deja se făcea un bilanţ al evenimentelor nefericite din 26-27 noiembrie.

De altfel, presa indiană a adus în discuţie o serie de greşeli şi lipsuri ale autorităţilor indiene evidenţiate de atacul din Bombay: India fusese avertizată de către serviciile secrete americane asupra unui atentat terorist sosit pe Marea Arabiei şi nu s-a ţinut cont de aceasta, paza de coastă indiană nu a fost pregătită să oprească la timp iminentul atac, poliţia din Bombay s-a arătat total nepregătită, motiv pentru care nici nu i-a prins pe terorişti în timp ce goneau cu maşinile de la un obiectiv la altul prin oraş. „Singura dată când un poliţist foloseşte armamentul din dotare este la primele antrenamente. Să îi ordoni unui asemenea om dintr-o dată să împuşte un terorist înseamnă să-i ceri prea mult“, a declarat un ofiţer de poliţie ziariştilor de la Mail Today. Cu o asemenea pregătire nu e de mirare de ce ministrul indian de Interne, Shivraj Patil, şi consilierul pentru Securitate Naţională, M.K. Narayanana, au demisionat. Patil a afirmat că se simte obligat să îşi asume responsabilitatea morală, după atacurile din Bombay. No comment! Noroc cu cei din trupele de elită din Garda pentru Securitate Naţională care i-au pus la pământ pe atacatori până la ultimul.

Lashkar-e-Toiba vinovată de atacuri

Canalele tv de ştiri din India ne bombardează în camerele de hotel cu informaţii despre teroarea abătută asupra capitalei economice a Indiei, Bombay. Atacul a şocat ţara şi lumea întreagă. Este urmărit fiecare moment al operaţiunilor de salvare. La Taj Mahal Hotel rezistenţa acerbă a teroriştilor face dificilă operaţiunea de salvare. În afara celor 200 de membri din cadrul unităţilor speciale ale Gărzii pentru Securitate Naţională, au mai fost mobilizate în Bombay şi unităţi speciale ale Marinei şi Armatei. Presa şi oficialii vorbesc despre circa 195 de morţi (dintre care 30 de străini) şi peste 300 de răniţi. La Bombay oamenii au ieşit în stradă să demonstreze că teroriştii nu-i sperie şi nu se vor lăsa înfricoşaţi de atacurile lor.

Poliţia din Bombay a reuşit să prindă viu pe unul dintre cei 15 autori ai atentatelor, în persoana lui Azam Ameer Qasab (un nume predestinat, qasab în limba urdu vorbită în Pakistan, dar şi în India, înseamnă măcelar), în vârstă de 21 de ani, de naţionalitate pakistaneză. Qasab locuia în Faridkot din Chipalpura Taluka, în Punjab-ul pakistanez.  El a fost reţinut după ce poliţia a oprit o maşină Skoda furată în care alături de Qasab se mai afla un atacator – ucis de către poliţişti – identificat ca Abu Dera Ismael Khan, 25 de ani, de asemenea, originar din Punjab-ul pakistanez. Qasab a declarat la interogatoriu că a fost antrenat alături de alţi confraţi în două locaţii din Pakistan, fiind vorba despre două comandouri teroriste. Organizaţia care i-a racolat se numeşte Lashkar-e-Toiba (Armata celor puri) – una dintre cele mai mari şi mai active organizaţii teroriste din Asia de Sud-Est iniţiate de către Hafiz Muhammad Saeed şi Zafar Iqbal. Tânărul terorist s-a antrenat cu unul dintre comandouri timp de trei luni în mânuirea armelor şi explozibililor. Celălalalt comando s-a antrenat pentru câteva săptămâni într-un alt loc primind instrucţie marină spre a-i folosi în deplasarea pe mare. La sosirea în Bombay comandourile s-au împărţit în cinci grupuri. Qasab a relatat că grupul atacatorilor a plecat pe data de 21 noiembrie dintr-o zonă izolată din apropiere de Karachi, iar armamentul şi muniţia au fost livrate la bordul unei nave pakistaneze pe care s-au îmbarcat şi ei în următoarea zi. A doua zi după îmbarcare, nava a întâlnit vasul indian Kuber, pe care atacatorii l-au capturat, ucigând patru dintre cei cinci pescari aflaţi la bord. Pe cel de al cincilea l-au lăsat în viaţă atât timp cât le-a fost de folos teroriştilor să ajungă la cinci mile marine depărtare de Bombay. Qasab a mai spus că, alături de alţi opt militanţi, a efectuat o recunoaştere la Bombay cu câteva luni în urmă, ei prezentându-se drept studenţi din Malaysia şi locuind într-o cameră închiriată în apropiere de complexul Nariman, una dintre ţintele atacurilor. Ei au vizitat de câteva ori hotelurile de lux Taj Mahal şi Oberoi Trident, unde au ascuns arme. În paralel cu prinderea lui Qasab, statul indian a făcut presiuni asupra Pakistanului să-i extrădeze pe toţi iniţiatorii măcelului din Bombay, dar Pakistanul a refuzat cooperarea arătând că nu e sigur nici măcar dacă Qasab este pakistanez. Ziarul indian Hindustan Times, citând o anchetă The Observer în satul lui Qasab, a confirmat, însă, originea pakistaneză a lui Qasab.

Martori din infern

În Delhi lumea e calmă, indienii îşi văd fiecare de ocupaţiile lor zilnice. Ghidul local care ne-a însoţit în periplul nostru prin capitala Indiei ne-a asigurat că lumea e liniştită şi priveşte cu detaşare ceea ce s-a întâmplat în Bombay, aşteptând ca şi ultimul terorist implicat în aceste atentate să fie prins. Nu la fel de detaşaţi sunt însă cei care au pierdut pe cineva drag în Bombay.

Ofensivele teroriştilor au început la cafeneaua Leopold – faimoasă printre turişti, în special datorită australianului Gregory David Roberts care a scris romanul Shantaram, bazat pe viaţa sa trăită în lumea interlopă din Bombay. Cafeneaua Leopold a fost primul obiectiv din lista celor 12 vizate: Gara Victoria şi hotelul Oberoi Trident, au urmat Taj Mahal Hotel, apoi casa evreiască de rugăciune Nariman House din Colaba, GT Hospital şi Cama Hospital precum şi câteva locaţii de mai mică importanţă precum Juhu, Vile Parle, Santa Cruz ş.a.m.d. Atentatorii s-au împărţit în două grupuri spre a-şi atinge numeroasele ţinte. La cafeneaua Leopold, de pildă, au murit zece oameni: patru străini şi şase indieni. Farzad Jehani şi fratele său Farhang se aflau în localul amintit urmărind la etaj un meci de crichet. Teroriştii au aruncat cu o grenadă în uşa cafenelei, care a explodat făcând un crater adânc. „Era sânge peste tot, oameni întinşi pe podea între mese şi scaune într-un gest disperat de a fugi din local. Am încercat să ajutăm cât mai mulţi răniţi, să-i băgăm într-un taxi şi să-i trimitem la cel mai apropiat spital“, povesteşte Farzad Jehani în The Himalayan Times.

Siddharth, 26 de ani, şi doi prieteni de-ai săi se îndreptau către Oberoi Trident spre a-şi căuta un prieten care tocmai fusese scos din hotel după începerea ostilităţilor. „La un moment dat, pe drum ne-am întâlnit cu o maşină de poliţie care ne-a somat să oprim. Când am oprit şi am văzut cum unul dintre poliţişti mă prinde de mână şi mă trage afară din maşină am sesizat că cei doi nu erau poliţişti adevăraţi“, a povestit Siddharth ziariştilor de la The Indian Express. Cei doi terorişti care i-au atacat şi i-au luat maşina Skoda Laura erau chiar Azam Ameer Qasab şi Abu Dera Ismael Khan, prinşi de către poliţia din Bombay mai târziu. „După ce am fost scoşi afară din maşină, am luat-o la fugă spre a ne depărta cât mai mult de terorişti. Atunci, unul dintre aceştia a sesizat că erau la mine cheile de la maşină. A tras focuri de armă în aer, somându-mă să îi dau cheile. Am fost sigur că eu şi prietenii mei vom fi omorâţi. Am aruncat cheile lângă botul maşinii, dar unul dintre terorişti mi-a spus să vin să le ridic. În timp ce le ridicam, mi-a pus pistolul la cap. Din fericire nu a tras ci mi-a spus să bag cheile în contact“, a mai povestit Siddharth. Maşina cu terorişti s-a îndreptat către Casa Nariman unde au ucis cinci oameni, printre care şi un rabin şi pe soţia acestuia.

La Taj, patru grenade au zburat peste clădire surprinzându-i pe cei aflaţi acolo. Explozii şi focuri sporadice au continuat să se audă acolo multe ore după aceea. „Mă îndrept către subsol să mă ascund. Nu mă mai sunaţi pe acest număr. Vă rog să urmăriţi ştirile pentru a afla mai multe informaţii“, acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Gutman Gosain spuse familiei sale şi relatate în ziarul The Indian Express, de către tatăl său. Tânărul în vârstă de 25 de ani, angajat al hotelului Taj, a fost ucis în timpul asediului asupra hotelului. Este o altă mărturie din sutele de astfel de mărturii care arată cât de mult au fost afectate familiile de carnagiul din 27 noiembrie.

Musulmanii protestează la Bombay împotriva atentatelor

Pe 8 decembrie, chiar înainte de a părăsi eu India, sute de musulmani din Bombay au organizat un marş de protest împotriva atentatelor. Ei au mers într-un marş al tăcerii alături de liderii lor religioşi condamnând terorismul. „Acesta este un apel către toţi musulmanii să-şi ridice vocea împotriva terorismului şi să arate lumii întregi că Islamul nu susţine în nici un fel terorismul. Ne-am decis să explicăm diferitele aspecte ale religiei islamice şi să dăm citate din Coran, făcând cunoscut lumii că islamul nu este o religie a violenţei“, a declarat în Hindustan Times, Kamal Farooqui, preşedintele Comisiei pentru Minorităţi din Delhi. De asemenea, Tasleem Rehmani, preşedintele Consiliului Politic al Musulmanilor din India a declarat: „Am organizat şi vom organiza sute de seminarii şi conferinţe protestând împotriva terorismului, arătând oamenilor că indienii musulmani nu sunt implicaţi în astfel de atrocităţi“. Într-adevăr, în trenul dintre Jhansi şi Agra aveam să mă conving o dată în plus de buna înţelegere dintre comunitatea hindusă, sikh, creştină şi cea islamică. Imran Ansari este un tânăr de 24 de ani, de religie musulmană, foarte prietenos. El lucrează în vânzări, a muncit în Marea Britanie, Dubai şi Thailanda, iar atacurile din Bombay reprezintă „o crimă gravă care pătează Islamul şi aruncă o lumină întunecată asupra unei comunităţi care nu are nimic a face cu terorismul“.

Întrebări rămase fără răspuns

Am plecat din India cu imaginea unei ţări frumoase, plină de comori arhitectonice, cu o tradiţie şi o cultură de invidiat. Nimic din atentatul de la Bombay nu mi-a alterat această imagine. În bună parte şi datorită faptului că am privit evenimentul cumva „la rece“, ca un jurnalist. Dar atacul în sine nu a putut să nu-mi ridice unele întrebări: câţi terorişti au fost de fapt la Bombay având în vedere că nouă au fost omorâţi, al zecelea prins, dar pe Kuber, vasul capturat de ei, forţele navale indiene susţineau că au găsit echipamente pentru 15 oameni? Dacă au fost într-adevăr 15, atunci măcar cinci au scăpat. Unde au ajuns ei? A fost cineva chiar din poliţia locală, mai ales că asupra atacatorilor s-au găsit cărţi de credit indiene şi cărţi de identitate din Gujarat? La Calcutta şi în Delhi poliţia a arestat doi falsificatori de cărţi de credit şi cărţi de identitate care au procurat cartele SIM pentru telefoanele mobile ale teroriştilor. Tauseef Rehman, rezident în Calcutta, şi Mukhtar Ahmed Sheikh din Srinagar au cumpărat circa 22 de cartele SIM, cartele care au ajuns la terorişti. Şeful Forţelor Speciale STF, Rajeev Kumar, a arătat că Sheikh era un trădător care a procurat cele 22 de cartele SIM cu ajutorul lui Rehman, în timp ce poliţia din Kaşmir susţine că Sheikh era de fapt agentul lor sub acoperire infiltrat în Lashkar-e-Toiba. Cât de sigur poţi fi într-un hotel din India când poliţia are nevoie de multe ore de poligon?

Alte întrebări fără răspuns:

De ce s-au mişcat teroriştii atât de uşor dintr-un loc în altul dând impresia că sunt coordonaţi de către cineva chiar din Bombay? Au fost ajutaţi de către cineva din interiorul hotelurilor atacate?

Taguri: nr. 1-2 / ianuarie - februarie 2009 Tweet

Tuesday, January 20th, 2009 at 9:24 pm, ZOOM, RSS feed