o que é a soma dos quadrados buy soma soma graha

sniff ativan ativan without prescription ativan vs gaba

is it safe to take xanax after coke alprazolam price can you take xanax with ibuprofen 800

tramadol overnight ohio buy tramadol online cyclobenzaprine tramadol ibuprofen

uitslag van tramadol buy tramadol tramadol to quit opiates

is xanax better than valium valium pills diazepam buy St. Petersburg

operação de soma em javascript buy soma soma de potenciação negativa

can i take tramadol with epilepsy buy tramadol risk of seizures with tramadol

soma construtora goiania soma medication aura soma a1

buy brand valium buy valium no prescription does valium cause gerd

LIFESTYLE

Istoria absintului

March 1st, 2006, com 2 comentarii

Muza poeziei şi preferata boemei pariziene

Zâna veide, absintul şi-a câştigat prima dată renumele datorită calităţilor sale curative, dar a devenit cunoscut în întreaga lume datorită culorii şi aromei. Artiştii, poeţii şi întreaga boemă franceză au fost seduşi de licoarea cu aspect de smarald. Henri Louis Pemod poate fi consi­derat un pionier în această industrie. Chiar şi în prezent băutura creată de el este apreciată în lumea întreagă şi continuă să ne răsfeţe şi să ne binedispună

Absintul era băutura preferată a artiştilor şi poeţilor la jumătatea secolului al XlX-lea. A fost o adevărată sursă de inspiraţie pentru ei şi a apărut în operele lui Van Gogh şi Pablo Picasso. Alţi consumatori faimoşi ai acestei licori sunt: scandalosul Oscar Wilde, excen­tricul Toulouse Lautrec, poeţii Charles Baudelaire şi Edgar Allan Poe şi memorabilul Ernest Hemingway.

Absintul îşi ia numele de la artemisia absinthium, denumirea botanică a unei plante amare, pelinul, cunoscută în Franţa ca Grande absinthe. Aceste infuzii au fost folosite încă de pe vremea grecilor, dar elixirul alcoolic a fost creat abia în 1792. Pierre Ordinaire, un doctor francez ce trăia în Elveţia, în cantonul Neuchatel, a distilat în alcool pelin, anason, parfum de lămâie şi alte câteva plante locale. Produsul obţinut, cu 72% alcool, a devenit foarte cunoscut pe plan local, având darul de a vindeca toate bolile, motiv pentru care a şi fost numit Zâna verde. Pe rând, reţeta a fost dată mai multor per­soane, printre care primarului Dubied, al cărui ginere era Henri Louis Pernod. Ori­care ar fi adevărul din spatele legendei, absintul a încetat să mai fie o curiozitate locală şi a început să devină un fenomen mondial în 1797, odată cu fon­darea distileriei de la Couvet, Elveţia. Impozitele perce­pute la vamă fac puţin rentabil expor­tul în Franţa al aces­tei băuturi. Henri Louis Pernod surmontează această dificultate, creând de cealaltă parte a frontierei, la Pontarlier, distileria Pernod şi fiii.

Medicamentul făcut în casă se va şterge din memoria colectivă aproape definitiv, odată cu apariţia aperitivului. Fabricat industrial, absintul este produs prin distilarea alcoolului cu frunze de absint, amestecate cu seminţe de mărar şi anason, ce îi temperează amă- reala. în acest fel, i se dă produsului distilării, mai degrabă incolor, o tentă verde, făcându-i o infuzie cu un amestec de absint-pitic şi isop. Lichidul astfel obţinut este albicios, iar pentru a i se da culoarea verde, originală, se utilizează spanac, mentă şi pătrunjel. Gustul poate fi nuanţat cu coriandru. Cât priveşte alcoolul, el este mai mult decât puternic, mai ales dacă ne gândim că ape-

Absintul şi-a câştigat popularitatea datorită faptului că a fost consumat în cam­pania franceză în Africa de Nord din 1840 ca purificator al apei şi medicament preventiv pentru bolile de stomac. Soldaţii francezi au adus cu ei în cafenelele pariziene gustul băuturii care a ajuns să fie la modă pentru burghezie, astfel încât inter­valul între 5.00 şi 7.00 p.m. era cunoscut ca l’heure verte, iar absintul a devenit în curând cel mai popular aperitiv din Franţa. Din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, el a fost aso­ciat cu viaţa boemă din Capitala franceză, apărând în picturile lui Manet, Van Gogh sau Picasso. Când nu pic­tau, consumau această băutură în cantităţi mari în com­pania unor poeţi pre cum Baudelaire, Rimbaud sau Verlaine, care, practic, şi-au făcut o „carieră” din asta.

Producţia absintului a crescut atât de mult încât a devenit mai ieftin decât vinul. între 1876 şi 1900 consumul anual în Franţa a va­riat între 1.000.000 şi 21.000.000 de litri. Astfel stând lucrurile, nu este nici o exagerare dacă vom compara impactul interzicerii aces­tei licori cu cel al interzicerii scotch-ului în Scoţia. Şi totuşi, dacă era atât de popular, de ce a fost interzis? Din mai multe motive. La începutul secolului al XX-lea, oamenii din întreaga Europă au fost cuprinşi de un val de cumpătare, iar absintul a fost găsit ţap ispăşitor pentru efectele nocive ale consumu­lui de alcool în general. Un cuvânt important l-au avut de spus şi producătorii de vin care şi-au văzut ameninţată afacerea de populari­tatea acestei băuturi, mai ales că ei, oricum, fuseseră afectaţi de phylloxerra care atacase podgoriile franceze în jurul anului 1890. Un alt argument în defavoarea produsului despre care vorbim a fost senzaţionala Crimă a absintului care s-a produs în 1905, în Elveţia, când un aşa-numit domn Lanfray şi-a împuşcat întreaga familie după ce a băut absint.

Faptul că omul mai consumase şi câţiva litri de vin şi o cantitate considerabilă de whisky a fost trecut cu vederea, iar în 1910 băutura a fost interzisă în Ţara Cantoanelor. Presa negativă din Europa şi romanul Pelinul, o dramă a Parisului, scris de Mărie CorelIi, un fel de Danielle Steele a zilelor noastre, a făcut furori în Statele Unite. Absintul era consumat în oraşele cosmopolite precum San Francisco, New Orleans, Chicago şi New York, iar poveştile scandaloase care s-au răspândit au dus la interzicerea sa în întreaga Americă în 1912. Trei ani mai târziu a fost interzis şi în Franţa, dar a fost nevoie de intervenţia armatei pentru a se pune în aplicare decretul. Contrar credinţei oamenilor, nu a fost interzis niciodată în Spania, Marea Britanie sau Portugalia.

Cincisprezece ani mai târziu, guvernul francez a dat un decret prin care acesta era re lega I izat sub un alt nume, dar tre­buia să respecte anu­mite norme de ambalare, pre­zentare şi, foarte impor­tant, trebuia să fie supus unor analize chimice de laborator. O adevărată realizare pentru absintul legalizat, însă, stupoare, nimeni nu a fost informat în legătură cu apariţia acestei legi decât zece ani mai târziu. Aceste reglementări se regăsesc şi în legislaţia a numeroase ţări din Uniunea Europeană, iar numele de absint a fost permis şi în afara Franţei, ba chiar s-a abuzat de el. Din păcate, puţini producători moderni ştiu câte ceva despre absintul origi­nal ori despre scopul decretului dat la începutul secolului şi s-au îndepărtat de reţeta iniţială. Unele studii recente făcute de Liqueurs de France au arătat că reglementările adoptate atunci nu au îngrădit apariţia unor sortimente noi, identice în fiecare aspect cu sortimentele vechi, cu condiţia să fie folosite aceleaşi tehnologii pentru producere.

Ritualul absintului

Toate sortimentele de absint sunt un pic amărui şi sunt servite adăugându-se un pic de zahăr. Ceea ce contează nu este numai amăreala, ci şi aroma de plante. Ritualul cla­sic al absintului presupune plasarea unui cub de zahăr pe o linguriţă perforată ce este aşezată pe marginea paharului umplut cu o doză de absint. Apă răcită la frigider este tur­nată peste cubul de zahăr care se topeşte uşor şi ajunge odată cu apa în pahar, făcând ca „licheurul” să devină alb opac datorită pre­cipitării uleiurilor esenţiale din soluţia alcoolică. De obicei, trei sau patru părţi apă sunt adăugate la o parte de 68 de grade absint. Băutorii de absint din trecut erau foarte atenţi la modul cum adăugau apa, picurând uşor pe cubul de zahăr şi privind efectul transformării fiecărei picături în pahar. Observarea schimbării culorilor era parte din atracţia ritualului.

Pernod Absinthe, simbolul boemei franceze, a lost lansat si in România

Pernod Ricard Romania a lansat recent Pernod Absinthe, simbol al boemei franceze de mai bine de 200 de ani. Cu o tradiţie îndelungată în barurile şi cafenelele pariziene, Pernod Absinthe a fost sursă de inspiraţie în viaţa literară şi artistică franceză. Fără echiva­lent pe piaţa românească, Pernod Absinthe are 68 de grade şi beneficiază de un gust dis­tinct în care se regăsesc anasonul în combi­naţie cu diverse plante aromatice cum ar fi menta, feniculul, coriandrul. Nimic nu se com­pară cu un Pernod Absinthe pentru a-ţi regăsi tonusul şi a-ţi dezmorţi simţurile.

Consumat ca aperitiv, Pernod Absinthe – The Green Fairy (Zâna Verde) a fost, este şi continuă să fie un apreciat revitalizator, o băutură distinctă ce aduce cu sine atmosfera de boemă franceză.

text Roluco Seinoiu

Taguri:

Comenteaza