Să vezi Malta cu ochii tăi e, într-un fel, o experienţă singulară: echivalează cu a vedea cum funcţionează primul (sau, oricum, printre puţinele) dintre statele cu adevărat „sinarhice” din lume: condus, multă vreme, de un Mare Maestru, de un iniţiat. Sigur, acum, Malta a trecut la regimul de republică, adică are un preşedinte. Dar, vreme de câteva secole, în fruntea ţării, s-a aflat, în mod continuu, un iniţiat, ceea ce nu e deloc puţin lucru. Şi urmele acestei treceri prin istorie rămân.

Cavalerii de Malta, ordinul care a dominat Malta aproape cinci sute de ani, îşi are amprenta apăsată în Saint John’s Cathedral. Un itinerariu al vizitatorului nu poate să nu treacă pe lângă, de exemplu, Monumentul Marelui Maestru Zondadari. Este exact despre ceea ce vorbeam înainte: traseul unui descoperitor al Maltei (mai ales turist simplu) este marcat cu asemenea „jaloane“. Căci, altceva ce anume are Malta dacă nu cultură & istorie, într-un „pachet“ inseparabil? În extraordinara catedrală se află o capelă pentru fiecare limbă vorbită în cadrul ordinului. De notat că fiecare capelă are povestea ei. Astfel, avem o capelă a Germaniei, a Italiei, a Provensalilor, una pentru Auvergne, regiune (ţinut) din Franţa, Aragon (provincie spaniolă) etc.

Catedrala Sfântului Ioan are şi o remarcabilă galerie de pictură. Atenţie (cât se poate de mărită), cel puţin pentru iubitorii de Caravaggio (printre care, aşa cum spuneam într-un număr anterior, cu umilinţă mă prenumăr): Oratoriul din catedrală a fost construit (şi rostuit) ca un loc pentru devoţi, loc de rugăciune & închinare, iar printre „atracţiile sale fatale“ se numără picturile marelui artist care a fost Michelangelo Merisi (1573–1610), mai îndeobşte cunoscut drept Caravaggio. Dar catedrala este şi „funcţională“. În interiorul ei se ţin messele de miercuri, sâmbătă şi duminică.

Locaşul are regim de loc de cult: în interiorul ei, accesul cu „tripozi“ fotografici sau cu „flashuri“ e strict interzis. Şi, conform instrucţiunilor, „îmbrăcămintea trebuie să îţi acopere umerii, pieptul şi braţele“. Necuviincioşii riscă, oricând, să fie sancţionaţi – cel puţin cu priviri pline de indignare.

Catedrala a fost construită, fireşte, de ioaniţi. Importanţa sa nu este doar „monumentală“, ci şi istorică. Folosind alte cuvinte, am putea spune că nu a fost numai “obiectiv turistic“ de maximă importanţă, ci şi unul religios pentru ierarhia ioanită. Vreme de nu mai puţin 200 de ani a fost catedrala „convenţională“ a Ordinului De Malta, adică locul unde, efectiv, s-au desfăşurat procesiunile „sinarhiei“. Înşişi Marii Maeştri, care sunt mai mult decât oameni, sunt instituţii respectabile, poate cum ar fi, astăzi, în alte părţi, Preşedinţia sau instituţia monarhică, au făcut donaţii de o uriaşă valoare artistică acestei catdedrale. Şi nu mai puţin în bani. Aşa s-a strâns o întreagă „comoară“, mai cu seamă din perioada „barocă“.

Cine erau cavalerii şi cum se putea accede în ordin? Din cărţile de prezentare emise de catedrală, cavalerii sunt descrişi ca fiind „nobili sau fii de nobili de la cele mai importante familii din Europa“. Ei, după cum spun documentele, „aveau şi o misiune: să protejeze credinţa catolică/creştină şi să oprească atacurile otomanilor turci“. După atacul cunoscut ca Marele Asediu din 1565, conducerea cavalerilor a decis să transforme Malta într-o fortăreaţă care să susţină un întreg ordin militar. Locul de vază a fost rezervat acestei catedrale despre care am vorbit. Clădirea a fost completată, în 1577 – şi dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, sfântul care patronează, de altminteri, ordinul. Una dintre cele mai valoroase piese de artă este cea a altarului şi este semnată de cel pe care îl aminteam mai înainte, Caravaggio: numele ei e chiar Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul, celebră în lumea cunoscătorilor de artă. Muzeul aferent catedralei este, el-însuşi, o avuţie. Unul dintre lucrurile pe care merită, neîndoios, să le vezi este colecţia de veşminte sacre. Sunt lucrate în mătase. Abundând de împodobiri cu aur şi argint. Altă atracţie o constituie tapiseriile. Şi, în privinţa tablourilor, numele de Peter Paul Rubens şi Nicolas Poussin spun mai mult decât oricare alte comentarii. Printre toate culoarele, parcă trec şi veghează, umbrele, în zale & odăjdii, ale Marilor Maeştri. Ale unui alai întreg de Mari Maeştri, care au reconfigurat, conform spiritualităţii lor, acest colţişor de lume.

Taguri: nr. 6 / iunie 2008 Tweet

Friday, June 20th, 2008 at 2:28 pm, ZOOM, RSS feed