Liza Minelli îl cântă mai bine ca oricine… Start spreadin, the news, zice ea, pe muzica lui John Kander şi versurile lui Fred Ebb, I’m leaving today/ I want to be a part of it: New York, New York. Pe undeva, cred că orice călător ar vrea să fie o părticică infimă din New York, metropola-metropolelor, sufletul Americii şi al culturii urbane, oraşul zgĂrie-norilor şi al re­cla­melor gigant, casa Statuii Libertăţii şi a celor mai multe culturi adunate într-un singur loc.

Pierdut printre zgârie-nori

Trebuie să spun de la început că New York-ul este mai mare decât mi-aş fi putut imagina. Pregătindu-ne de aterizare pe aeroportul Newark din New Jersey, mă uitam ca un neavenit la „cortina“ sublimă de lumini care străluceşte solemn dintr-o parte în alta a orizontului şi mult mai departe… Mi s-a părut ciudat să trec pe lângă zgârie-nori. Îi ştiam de atâta amar de vreme, dar parcă nu erau ca-n închipuirile mele şi nici ca-n sutele de filme americane pe care le-am digerat cu sau fără voia mea. Erau… altfel. Erau ca nişte jucării delicate, ca nişte piese de lego aşezate pe o machetă neluminată. Când te apropii de ei, uşor, uşor, începi să-i recunoşti, să le redescoperi arhitectura, să te gândeşti ce oameni se află în ei, să-ţi imaginezi dacă aceştia sunt la birou, în faţa unui calculator sau într-un apartament, cu o carte în mână.

Din New Jersey am plecat după ce am trecut pe la National, o companie de închiriat maşini care are sedii în toată America. O negresă înţepată şi puţin cam grasă mi-a prezentat lista cu maşini în care mă puteam urca (făcusem de acasă rezervarea şi plătisem o parte din bani) şi am ales un Chevrolet din clasa Compact. „Cum, cu o maşină aşa de mică doriţi să mergeţi până la Miami?“, m-a fulgerat cu o întrebare care deja mă pusese pe gânduri. Mă şi vedeam într-un Lăstunaş de pe vremea lui Ceauşescu, suflat de vânturi ostile americane pe autostrăzile cele întinse. Am riscat până în parcul de maşini, unde o tipă de origine spaniolă, cu inel în limbă şi tunsă scurt, după moda impusă de Beckham acum vreo doi ani, mi-a arătat în lehamite de unde pot alege o maşină. Când am văzut cârdul de autoturisme nu mi-a venit să cred. Toate erau noi, strălucitoare, unele sport, altele gen limuzină şi, bineînţeles, automate. Mi-am luat un Chevrolet Malibu din ’96, cu număr de California, şi mi-am zis: Welcome to America. Ţara unde totul este „big“ şi lumea are impresia că e „small“.

Acesta a fost primul contact cu America, Pământul Făgăduinţei. Cu harta sub nas, am căutat autostrada 95 şi am pornit spre New York. În jumătate de oră intram în Holland Tunnel, un tunel de vreo şapte kilometri care face legătura (pe sub apă) între Manhattan şi New Jersey.

New York-ul… e New York. O metropolă gigant, în care sunt comprimate cinci comitate (atât de mari încât fiecare în parte ar putea fi oraş de sine stătător): Brooklyn, Queens, Bronxs, New Jersey şi Manhattan. La rândul lor, fiecare comitat este compus din sute de cartiere distincte, multe dintre ele cu o istorie şi un caracter aparte. Se spune că nicăieri nu te distrezi mai bine ca la New York. Sunt acolo cel puţin 150 de muzee, peste 18.000 de restaurante, e Broadway-ul cu teatrele sale şi e o zonă incredibilă pentru shopping. Nici un alt oraş nu are o asemenea diversitate culturală. Unde mai poţi întâlni Dragonul chinezesc, dominicani pe catalige sau dansatoare marocane din buric în aceeaşi zi? Times Square este kilometrul zero al New York-ului. Pentru că eram cu maşina (şi ce bine se circulă, nu vă puteţi imagina!; nu există ambuteiaje, blocaje, maşini care să-ţi taie calea, claxoane nervoase şi neacordări de prioritate; şi, nu se încalcă viteza legală, amenzile mari şi-au făcut datoria, educându-i pe toţi conducătorii auto), am învăţat uşor cum e cu străzile new-yorkeze: Fifth Avenue este fix în centru şi împarte metropola în două părţi, cea de est şi cea de vest. Times Square e la intersecţia dintre 42 Street cu Seventh Avenue. Străzile sunt cu sens unic, aşa că te duci pe una spre est şi te întorci pe cealaltă, spre vest. Cea mai lungă este Broadway, care urmează traseul unei vechi linii ferate indiene; ea urcă, pe diagonală, din vestul în estul Manhattan-ului. Dacă nu vrei bătăi de cap, metroul este cel mai eficient mijloc de transport prin New York. Trenurile circulă non-stop, o călătorie costă trei dolari, indiferent unde vrei să ajungi. Şi autobuzele sunt o opţiune, dacă eviţi orele de vârf. Dacă vrei să mergi de la nord la sud, sau – aşa cum spun americanii – „uptown“ şi „downtown“, o să ajungi destul de greu cu autobuzele, pentru că traseele sunt în general aglomerate. De la est la vest, sau „crosstown“, se circulă mult mai bine. Pe „Yellow cab“ îl ştii, e favoritul lui Carrie din Totul despre sex. Sunt peste 12.000 de taxiuri galbene în New York, e deajuns să strigi „taxi“ şi în secunda a doua te afli deja într-unul. Cu doi dolari şi jumătate pe kilometru ajungi unde ai chef. Dar trebuie să scoţi din buzunar şi un tips de un dolar. Asta-i legea nescrisă.

Dar, ca să guşti din adevăratul New York, e cazul să te plimbi. Nu numai că este cea mai ieftină variantă, dar este şi cea mai bună. Poţi începe cu Union Square, locul de întâlnire al skateborder-ilor şi al celor care stau în periferie. Ia-o pe Fifth Avenue spre Washington Square Park, acolo sunt nişte clădiri urâţele, gri, cu apartamente de închiriat. Întoarce-te pe Broadway, ca să vezi de ce se spune că este… capitala culturală a lumii. Nu mai număra teatrele. O să le pierzi şirul. Eu am fost la Empire State Building, pentru că am vrut să văd New York-ul din cea mai înaltă clădire a sa. Am stat două ore la coadă şi am plătit 16 dolari ca să ies la etajul 84. E ceva! De acolo de sus, Macys, cel mai mare magazin din lume, pare o cutie de chibrituri. Am văzut Statuia Libertăţii, oceanul, reclamele luminoase din Times Square, un patinoar mic, mic, cât un degetar, cu patinatorii aferenţi – nişte puncte minuscule, autobuzele roşii care fac turul oraşului, agitaţia de la intersecţii, unde new-yorkezul respectabil cu cafeluţa în pahar de plastic trece chiar şi pe roşu, terasele blocurilor mai mici, unde unii mai întreprinzători şi-au amenajat mica lor oază, cu piscină, şezlonguri, umbrele şi tot felul de plante decorative…

text şi foto Ciprian Enea

Taguri: nr. 1-2 / ianuarie-februarie 2007 Tweet

Monday, January 1st, 2007 at 2:56 pm, LIFESTYLE, RSS feed