Poate un cuplu politic PNL-PSD să conducă România în următorii cinci ani?

• – Există diferenţe conceptuale între noi, dar nu văd imposibil acest lucru. într-o viaţă politică normală există dife­renţe de opinie, dar ele nu trebuie înţelese ca nişte războaie între partide. Nu este imposibil de presupus, în per­spectivă, dacă stabilitatea şi interesul general al ţării cer să se facă o astfel de înţelegere. Compromisul, nu compromite­rea, în politică este ceva care s-a petrecut în toată istoria. Faci compromisuri atunci când e necesar pentru evoluţia pozitivă a societăţii.

• Vă consideraţi un „Corneliu Coposu” al liberalilor?

• Nu. Când am revenit în ţară nu am fost ales preşedinte al PNL ca decan de vârstă, de fapt, eu nu venisem în ţară cu acest gând. Am sosit în România pe 5 ianuarie 1990 împreună cu soţia. Am păşit cu emoţie pe pământul ţării. Reveneam după 18 ani de exil. Eu cre­deam că nu ştia nimeni că m-am întors. Ieşeam printre ultimii din avion, când am fost salutat de un maior de poliţie. M-am gândit că probabil mă cunoştea din dosa­rul meu la Securitate. Apoi am fost salu­tat de un maior de grăniceri. După care am văzut că sunt aşteptat de circa 30 de persoane care îmi făceau cu mâna, multe dintre ele, necu­noscute mie. Anunţaseră la Europa liberă că vin în ţară să refac Partidul Naţional Liberal, dar era ideea lor, eu nu discutasem cu nimeni. Apoi am fost invitat acasă la Dan Amedeo Lăzărescu şi acesta mi-a propus să fiu secretar general al partidului.

• Cum ar fi arătat România dacă, în 1990, în loc de 10% aţi fi câştigaţi 40%?

• Cifra exactă a fost 14%, dar se pare că în realitate au fost 26%%. Oricum, cred că ar fi fost mult mai bine şi asta nu datorită capacităţii mele de a conduce, ci datorită faptului că eu aveam un mare avantaj – ca de altfel şi Ion Raţiu în acel moment – puteam vorbi occiden­talilor pe picior de ega­litate. Ce însemna asta? Oameni ca noi nu mai trebuia să demonstrăm că nu am fost comunişti, securişti, că nu am omorât pe nimeni etc. Fiindcă aveam toţi dosarele noastre la serviciile secrete din ţările de adopţie şi ne ştiau foarte bine.

• Mai are monarhia viitor în România? Mai sunteţi un susţinător al ei?

• Nu cred că mai are viitor. Nu am fost un admirator al monarhiei. Când l-am propus pe regele Mihai, l-am propus ca preşedinte al României, considerând că fiind un om cinstit, onestitatea sa se va răsfrânge asupra întregului ansamblu poli­tic şi social. Când Majestatea Sa a refu­zat, eu am făcut o mare greşeală, trebuia, imediat, să-mi depun eu candidatura. De ce? Ca să pot să explic românilor, având astfel mai mult timp de antenă, că nu am vrut să aduc monarhia la putere, ci am încercat astfel să moralizez clasa politică, fiindcă regele e un om onest. Dar eu mi-am zis: nu pot, după ce l-am propus pe omul acesta, să candidez eu. A fost o greşeală politică.

• Sunteţi pentru alegerea preşedintelui de către Parlament?

• -încep să cred că e mai bine ca preşedintele să fie ales de către Parlament. Am făcut parte din comisia care a redactat în 1991 prima Constituţie. S-a ales atunci soluţia votului universal, dar eu eram pentru o soluţie medie. S-a optat pentru varianta semiprezidenţială, ca în Franţa, dar constat că trebuiau aduse nişte amendamente şi, deci, limitări serioase preşedintelui.

• Care este poziţia liberală vizavi de votul uninominal?

• PNL e pentru votul uninominal. Eu, personal, nu sunt un entuziast al votului uninominal fiindcă spre a fi aplicat eficace şi util are nevoie de amendamente serioa­se. în nici un caz, nu sunt pentru un vot uninominal cum propune dl. preşedinte Traian Băsescu, fiindcă dumnealui propu­ne un vot uninominal care poate duce la un partid cu puteri dictatoriale, cu o opoziţie fragilă. Trebuie să existe totuşi un control al partidelor, nu oricine să vină să ia voturi şi să vedeţi – deşi dl. Becali e un om simpatic – obecalizare a Parlamentului!

• Consideraţi că dl. preşedinte Băsescu s-a amestecat cam mult în problemele interne ale PNL?

• Evident că da. PLD-ul nu e altceva decât efectul intervenţiei sale în PNL.

• Este Tăriceanu tipul politicianului dur sau al celui soft!

• Eu îl susţin pe Tăriceanu şi cred că a fost un bine că a venit la conducerea partidului şi că a plecat Stolojan. Spun asta fiindcă Tăriceanu este un om cu care se poate discuta civilizat, e un liberal autentic. Nu a avut suficientă energie la început, iar Băsescu l-a lovit des, acum e din ce în ce mai tare şi cred că o să vină şi vremea lui să-i răspundă lui Băsescu.

  • Prietenia cu Dinu Patriciu îi aduce prejudicii de imagine?

• I-a adus puţin prin faptul că opinia româ­nească e îndreptată un pic greşit către aşa-zişii moguli şi toată frazeologia lui Băsescu, care are un vocabular politic de propagandă comunistă cu lupta împotriva burghezo-moşierilor. Deocamdată, Patriciu nu mai are nici un rol în partid, eu cred că e un foarte bun om de afa­ceri.

  • Cât de importante sunt alegerile euro-parla- mentare pentru PNL?

• Sunt importante fiindcă vrem să vedem ecoul în opinia publică, în electoratul român. Ca om care a trăit 18 ani în Occident şi m-a intere­sat tot timpul politica, trebuie să vă spun că în Vest alegerile de acest gen nu prea interesau opinia publică decât în mică măsură. Electoratul mergea la vot pentru că e o datorie cetăţenească, dar nu are efect asupra politicii interne. Noi suntem la început şi de-aia intere­sează. Aceste alegeri euro-parlamentare sunt interesante ca un barometru de opinie.

  • Care este poziţia liberală vizavi de situaţia românilor din Italia? Ce trebuie să facă guvernul Tăriceanu în dezamorsarea crizei de acolo?

• Tăriceanu a făcut deja un lucru util când s-a dus acolo şi a vorbit cu Romano Prodi şi cu Papa Benedict al XVI-lea – care are autoritate morală în toate ţările din Europa de Vest şi poate calma spiritele. E cert că unii emigranţi români au comis infracţiuni, e cert că cerşetoria ţiganilor supără. Dar de aici şi până la a da vina pe un întreg popor… Cred că e o complicaţie şi de ordin politic a italienilor. Ce trebuie făcut în continuare? Trebuie să avem o atitudine catego­rică faţă de guvernul italian. Eu aş face o decla­raţie mai dură la adresa guvernului italian şi a autorităţilor italiene şi, deja s-a făcut, să trimi­tem poliţişti români în Italia care să ajute la des­coperirea mai rapidă a operaţiunilor infracţionale comise de români. Trebuie spus clar că, dacă există infractori, nu înseamnă că tot poporul român trebuie insultat şi văzut astfel. Cred că ar trebui spus lucrul acesta mai direct.

text Alice-Claudia Gherman,

Mihail Gălăţanu

Taguri: nr. 12 / decembrie 2007 Tweet

Thursday, December 20th, 2007 at 7:03 pm, ZOOM, RSS feed