Washington Mall sau ce avem noi de învăţat de la americani
August 20th, 2008, Calin Hentea 4 comentarii TweetAfişând o istorie multimilenară şi ferindu-ne privirii pantalonii cei tociţi în fund, ne place nouă românilor să-i privim uneori cu o superioritate condescendentă pe fraţii şi aliaţii noştri strategici americani, cugetând cam aşa: degeaba au ajuns ei pe Lună şi domină planeta, dacă nu pot etala o poveste naţională mai mare de trei sute de ani. În plus, chiar dacă noi nu prea ştim numele statelor americane, fiecare aproape cât România de mare, americanii stau şi mai prost la cunoştinţe de geografie mondială, confundând Roma cu Parisul şi Bucureştiul cu Budapesta. Cu toate acestea, făcând abstracţie de povara prejudecăţilor, vom constata că avem multe de învăţat de la Unchiul Sam exact în domeniile în care noi ne credem cei mai tari.
Una dintre primele prejudecăţi care mi-au fost spulberate prin forţa evidenţei vizuale a fost aceea că americanii şi îndeobşte americancele ar fi în majoritate obezi şi că, tot ceea ce vedem noi prin filmele hollywoodiene, ar fi doar produse propagandistice. Ceea ce am constatat eu în centrul Washington-ului şi pe culoarele unui uriaş centru de conferinţe nu s-a potrivit însă deloc cu clişeul sus-menţionat: deşi mănâncă ieftin şi cu poftă, americanii pe care i-am văzut eu au burţile mai mici decât ale noastre. Şi ei şi ele. Poate pentru că, spre deosebire de noi, cei multisecular statornici pe aceleaşi meleaguri strămoşeşti, ei aleargă şi fac mult sport. Jogging-ul a devenit un fel de sport naţional ieftin şi accesibil, care poate fi practicat cam peste tot. Poate că şi seducătorul preşedinte Bill Clinton a avut o contribuţie consistentă în promovarea acestei forme de întreţinere a sănătăţii prin televizatele sale partide de jogging mediatic. În zona ultracentrală a capitalei lor, adică ceea ce americanii numesc Washington Mall – a nu se confunda cu înţelesul comercialo-frivol al complexelor de magazine de firmă din Băneasa, Vitan sau Plazza – se face jogging la greu. Între statuia ecvestră a generalului Grant din faţa Capitoliului şi Lincoln Memorial, tineri, dar şi bătrâni, mai atletici sau mai schilozi, mai graţioase sau mai durdulii, americanii îşi iau porţia de aer curat şi sănătate fără să se sinchisească de cohortele de turişti deversate neîncetat de autobuzele multicolore. Evident, nici vorbă de maidanezi care să te latre brusc şi ameninţător atunci când îţi este elanul mai deplin, ridicându-ţi la cote nebănuite nivelul adrenalinei, aşa cum se întâmplă în mod curent prin mirificele artere bucureştene mai centrale sau, Doamne fereşte, mai periferice. În plus, acolo în buricul Washington-ului lipseşte acea masă aproape vizibilă şi palpabilă de damf de praf condimentat cu gaze de eşapament ce formează atmosfera cotidiană inspirabilă în Bucureşti.
Turişti, elevi şi joggeri-i
Este uimitor cum în Washington Mall – un spaţiu ce ar fi trebuit să fie mai mult oficial, decât popular – americanii au reuşit să reunească trei funcţiuni sensibil diferite: un teritoriu cultural-turistic, un teren deschis pentru sport şi destindere şi în acelaşi timp un spaţiu educaţional pentru tineri şi adolescenţi şi o proiecţie de imagine americană pentru cei străini. Chiar şi în timpul săptămânii, muzeele smithsoniene de pe cele două laturi ale Mall-ului sunt asaltate neîncetat fie de turişti din toate colţurile Americii şi ale lumii, fie de grupuri compacte de elevi şi adolescenţi, printre care îşi văd liniştiţi de jogging-ul lor localnici de toate culorile şi vârstele. Nimeni nu se calcă pe bombeu, toată lumea pare liniştită şi mulţumită, mulţi fotografiază, alţii doar respiră sau savurează o delicioasă îngheţată, dar toată lumea zâmbeşte în conformitate cu modelul atitudinii pozitiv-optimiste implementată puternic în ceea ce este cunoscut drept american way of life. Nu am văzut nici feţe încruntate, nici cerşetori, nici costume scrobite şi grăbite cu dosare sub braţ şi celulare atârnate de ureche, cu toate că în zonă nu sunt doar obiective turistice, ci şi sediul celor mai importante instituţii oficiale ale Statelor Unite începând cu Capitoliul şi terminând cu Casa Albă, legate de Pensylvania Avenue. Astfel, pe esplanada din faţa Memorialului Jefferson o clasă de adolescenţi afro-americani (acesta este termenul corect politic pentru ceea ce noi numim, fără nici o conotaţie jignitoare, negri) cântau de zor cu o evidentă plăcere sub bagheta profesorului lor şi lăsându-se cu nonşalanţă fotografiaţi. Purtând toţi tricouri roşii identice, un alt grup de elevi cam de clasa a şaptea – a opta făceau o fotografie de grup pentru o ocazie mai specială, poate de absolvire a şcolii, chiar lângă statuia ecvestră a generalului Grant, cu clădirea Capitoliului pe fundal, două simboluri sensibile şi dragi americanilor.
O lume suficientă sieşi
Deşi prin colţuri, mai la umbră, pot fi observate maşini ale poliţiei din care băieţii supreveghează totul din spatele ochelarilor fumurii, deşi la orice intrare în muzeu genţile, poşetele şi rucsacurile sunt controlate, nici vorbă de atmosferă de oraş obsedat sau stresat de teroarea unor atentate teroriste.Dimpotrivă. Americanii par să îşi trăiască viaţa în felul lor, liniştiţi şi mulţumiţi de universul pe care şi l-au construit şi care le este perfect suficient. Spre exemplu, dacă vrei să schimbi euro în dolari americani, atunci s-ar putea să ai o problemă: deoarece americanii nu prea au nevoie de euro sau de alte monede străine, atunci, nici case de schimb nu prea există şi nici băncile nu oferă astfel de servicii la modul rapid în care se desfăşoară lucrurile la noi, cei avizi de valute străine. Singura soluţie imediat accesibilă pentru a schimba câţiva euro în dolari o reprezintă casele de schimb din aeroporturile internaţionale. Este evident că, dincolo de Ocean, dâmboviţeanul concept de şmenar este total de neînţeles.
Apropo de lipsa de stres şi de firescul exprimării libere. Nu am ştiut că spatele Casei Albe este la fel de impresionant de alb, fiind înconjurată de o la fel de verde peluză ca şi frontonul celebrei locaţii a preşedinţiei americane. Deosebirea constă în faptul că în spatele Casei Albe este locul protestatarilor profesionişti: purtători de bannere cu mesaje anti Bush („Bush arestat pentru crime de război”), anti-război în Irak, anti-Hillary, anti-orice. Atmosfera relaxată atât a protestatarilor, cât şi a celor gură-cască aferenţi contrastează cu violenţa şi îndârjirea mesajelor expuse. Toată lumea însă zâmbeşte, mai ales dacă se fac şi fotografii. Nici vorbă de înjurături sau băşcălii suculente, gesturi obscene, ameninţări gratuite sau arogante violenţe autoritare, aşa cum se practică pe meleagurile noastre de vreo optsprezece ani încoace. Oare când astfel de washingtoniene scene bucolico-civice vor putea fi semnalate şi pe malurile Dâmboviţei, oricât de departe ar fi acestea de malurile Potomacului?
Cadoul smithsonian
Dacă despre americani se spune că sunt suficient de bogaţi astfel încât îşi pot permite să cumpere aproape orice (literatură, muzică, artă, ştiinţă, istorie), iată că în plus ei mai primesc şi consistente cadouri culturale. Nu este vorba doar de celebra Statuie a Libertăţii newyorkeze oferită proaspăt-născutei naţiuni americane de către francezi, ci şi de la fel de celebra fundaţie smithsoniană. James Smithson a fost un om de ştiinţă britanic dedicat studiului chimiei, mineralogiei şi geologiei, ce a trăit între 1765 şi 1829 şi care nu a pus niciodată piciorul în America. Cu toate acestea, prin testament, britanicul Smithson a lăsat americanilor, care tocmai îşi câştigaseră independenţa cu arma în mână faţă de englezi, o sumă de circa zece milioane de dolari pentru fondarea în Washington D.C., şi nu în altă parte, a unei instituţii dedicate „lărgirii şi difuzării cunoaşterii”. Astfel au luat fiinţă cele 19 muzee smithsoniene de astăzi în care lucrează peste 6.000 de oameni. De o parte şi de alta a spaţiului verde întins între clădirea Capitoliului şi imensul obelisc al Monumentului Washington sunt deschise gratuit publicului muzee străjuite de omniprezente coloane cu ornamente romane sau greceşti. Unul dintre cele mai frecventate este Muzeul aerului şi spaţiului (doldora de avioane, navete spaţiale, rachete şi costume de zbor din toate timpurile americane), dar la fel de bogate sunt şi Muzeul naţional poştal, Muzeul naţional de istorie americană, Muzeul de artă americană, Muzeul naţional de istorie naturală sau cel al amero-indienilor. Toate aceste muzee consolidează şi impun în subconştientul vizitatorilor locali sau străini existenţa şi soliditatea unei anumite culturi şi tradiţii americane, oricât de „tinere” ar fi acestea, în comparaţie cu multimilenara lor sorginte europeană.
Lecţia de istorie americană
Vorbind despre istorie, cunoaşterea, valorificarea şi asumarea acesteia în faţa generaţiilor trecute sau prezente, cred că, paradoxal, tocmai noi, românii, avem enorm de multe de învăţat de la fraţii şi aliaţii noştri americani. Statistic vorbind, americanii au cunoscut mult mai puţine războaie pe teritoriul lor decât românii, chiar dacă la marile conflagraţii ale secolului trecut au fost implicaţi la o intensitate mult mai mare din toate punctele de vedere. Pentru cei trecuţi în istorie, dar mai ales ca reper de învăţăminte pentru cei în viaţă, acolo, în buricul Capitalei naţionale americane au fost ridicate impresionant de spectaculoase monumente dedicate Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial (cu delimitarea marilor bătălii de pe frontul din Pacific, faţă de cele din Europa), războiului din Coreea (1950 – 1953) sau dramaticului război din Vietnam. Probabil vor urma în curând memoriale dedicate la fel de sângeroaselor războaie din Afganistan şi Irak. În ceea ce ne priveşte, chiar dacă ne referim emfatic prin manuale şi cărţi academice la bravul ostaş român şi la mereu glorioşii săi conducători, nu prea avem unde să-i vedem, să-i pipăim, să le citim numele, să cumpărăm o şepcuţă, un pix sau o cană cu însemnele faptelor lor.
În ciuda scurtei, dar belicoasei lor istorii, americanii, aşa cum au ştiut să facă din propagandă o prosperă afacere de divertisment, tot aşa au reuşit să împace solemnitatea şi măreţia uriaşului Cimitir naţional Arlington cu spectacolul şi servituţile industriei turistice, fără a impieta cu nimic memoria celor peste 290.000 de militari eroi ce au luptat pentru ţara lor. Schimbarea gărzii americane la Mormântul Eroului Necunoscut (similar ca semnificaţie cu ceea ce avem şi noi în Parcul Carol din Capitală şi unde oficialităţile militare şi civile catadicsesc doar la zile festive să-şi afişeze ostentativ prezenţa în spatele unei coroane de flori) este un adevărat live-show, ţinut de militari special şi îndelung pregătiţi în acest scop, derulat timp de 24 de ore, şapte zile pe săptămână, sub flash-urile miilor de vizitatori.
foto Călin Hentea
nr. 8-9 / august-septembrie 2008 Tweet
I do know your plenty of insights throughout the next few paragraphs. You bet, it is somewhat used by my family. I need to convey my best sincere thanks to you.
Accident Videos…
If you need a good to watch funny accident videos then check out my site….
new led watch I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….
I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….
Phen375 reviews…
This is very attention-grabbing, You’re a very professional blogger. I’ve joined your feed and look ahead to in search of more of your magnificent post. Also, I have shared your website in my social networks! phen375 reviews…