Ana Maria Prodan (35 de ani) este de departe sex-simbolul fot­balului românesc. Frumoasă, iute, curajoasă, luptătoare, Ana Maria a reuşit să învingă dogmele absurde şi să demonstreze că o femeie poate face şi meseria de impresar. Călătoreşte cât pentru zece, îşi iubeşte ca pe lumina ochilor cele două fetiţe? Rebeca şi Sara, şi vrea să ajungă cea mai vestită impresară din Europa de Est. li plac bărbaţii masivi şi cu ceva în cap. La modă, negrul este pe primul loc. Parteneră de afaceri cu Adrian Mutu, Ana Maria Prodan este un model despre cum poate reuşi o femeie în lumea fotbalului. Transferul lui Ovidiu Herea este ultima sa lovitură.

• Ştiu ca iubeşti enorm fotbalul. Tocmai de aceea ai devenit impresara. Până unde ajunge dragostea asta?

• Mi-a plăcut enorm fotbalul, care a devenit o a doua natură pentru mine. îmi place la nebunie. Am acasă un tele­vizor care stă deschis non-stop doar la… fotbal. Cred că asta spune totul legat de relaţia care există între mine şi fotbal.

• Ai un nume legat mai mult de zona artisticului. Cum este în lumea fotbalului românesc, o lume plină de hăţişuri, de necunoscut, de neprevăzut şi de surprize nu mereu plăcute?

• Am avut noroc că am fost înzes­trată cu foarte mult simţ al ridicolului şi mi-am dat seama că în lumea mamei mele, a Ionelei Prodan, a muzicii în ge­neral, nu pot să fac faţă. Am voce, am făcut 15 ani de pian, cânt de câte ori am ocazia pentru prieteni, dar n-aş fi putut să mă ridic niciodată la nivelul mamei mele. Am căutat să-mi găsesc un culoar al meu, care să mă reprezinte prin ceea ce fac şi care să nu fie legat în nici un fel de numele şi… renumele mamei. Toţi îmi spuneau că sunt o fată de bani-gata, că oricum mă lansează mama în muzică şi de ce m-aş omorî cu firea ca să-mi fac o altă carieră. Sunt o femeie extrem de ambiţioasă şi cred că am demonstrat că pot să-mi fac singură un drum în viaţă fără să folosesc faima mamei mele.

• Şi totuşi, numele Prodan te-a ajutat. Lumea ştie cine eşti şi este mai amabilă cu tine. Aşa este?

• Faptul că port numele Prodan m-a ajutat enorm de mult. Fără să vreau, am dat de o altă problemă, lumea crezând că sunt ori soţia, ori sora lui Daniel Prodan, fostul internaţional, com­ponent al „generaţiei de aur” din anii ’90. Le-am zis că suntem verişori, iar acum toţi cred că el este vărul meu. <

• Cât este provocare şi cât este dragoste în ceea ce faci?

• Cred că jumate-jumate. Am vrut să demonstrez tuturor că o femeie poate face carieră în fotbal. Poate am avut şi noroc că am prins culoarul liber fiind prima femeie din fotbalul românesc care a reuşit în cariera de impresar. Acum, după mine, poate să vină oricine, numai să poată ţine ritmul pe care-l impun eu. Cred că îi va fi tare greu!

• A fi impresara în fotbal înseamnă a călători foarte mult. Deplasări, negocieri. Zile, săptămâni, luni pierdute. Chiar ani. Este vorba despre cele două fetiţe, Rebeca (8 ani) şi Sara (7 ani), este vorba de fami­lie. Cum reuşeşti să le îmbini pe toate?

• Călătoresc exagerat de mult, dar asta am văzut în familia mea. Mama era plecată în turnee cam opt luni pe an, în Statele Unite sau Australia. Am crescut practic fără ea. O vedeam rar, de obicei când avea spectacole în România. Practic, eu am crescut într-un regim spartan: „Trebuie să te descurci singură, trebuie să ştii că mama munceşte ca să aducă bani şi că dacă mama ar sta acasă n-ai avea tot ce-ţi trebuie…” Aşa mi-am crescut şi eu fetiţele. Ele înţeleg că trebuie să plec. De multe ori cea mare, Rebeca, plânge să meargă cu mine. Am luat-o de câte­va ori. Ideea este că le-am educat aşa cum au făcut-o ai mei cu mine. în viaţa asta te naşti şi mori singur. Vrei, nu vrei, trebuie să răzbaţi. Nu sunt de acord cu femeile care stau acasă. Mă deranjează statutul de „femeie întreţinută”.

• Să înţeleg că una dintre fete ar putea să urmeze o carieră în fotbal? Poate chiar impresar?

• Sara are exact caracterul meu, deci poate face orice din ceea ce fac eu. Rebeca este însă o fire visătoare, o artistă. O văd în lumea modelingului, pe un podium de prezentare defilând în aplauzele invitaţilor.

• Eşti parteneră de afaceri cu Adrian Mutu la Universal Sport Management. Ai avut cea mai fulminantă ascensiune în lumea impresarilor din fotbalul românesc. Cum s-a întâmplat?

• Adrian este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Ba chiar cred că am depăşit această fază. Pentru mine, Adrian este familia mea. El nu este manager, el este fotbalist. Fotbalul e viaţa lui şi cred că va juca la cel mai înalt nivel cel puţin patru ani de acum încolo. La Universal Sport Management, Adrian Mutu este doar acţionar. Despre tot ceea ce se întâmplă în această firmă discutăm, ne consultăm, vorbim ore în şir la telefon, dar deciziile le iau eu. Nu-mi doresc ca numele lui să fie implicat în scandaluri, aşa cum s-a întâmplat de curând în cazul Gabriel Tamaş. Repet, în această firmă eu iau toate deciziile şi fac cum mă taie pe mine capul.

• A reprezentat colaborarea cu Adrian Mutu o rampă de lansare?

• în nici un caz! Totuşi, sunt mândră că, dintre toţi impresarii din România, Adrian Mutu m-a ales pe mine pentru a-i fi asociată. La început s-a vrut a fi un cartel al impresarilor. Au fost invitaţi la Florenţa manageri impor­tanţi din fotbal. De multe ori râd cu Adi atunci când îl întreb de ce m-a ales toc­mai pe mine. Pentru că are încredere în mine, pentru că ştie cât de mult muncesc şi cât de mult mă zbat pentru fotbaliştii mei. Dintre toţi impresarii din România am câţiva care îmi sunt tare dragi, printre care Dumitru Tudor şi Florin Iacob.

• Cum vezi relaţia impresar – fotbalist?

• Eu cred că impresarul trebuie să lucreze pentru fotbalist, nu fotbalistul pentru impresar. Mă deranjează când cineva vorbeşte urât despre fotbaliştii cu care am contract. Intru repede în conflict pentru că sunt o fire arţăgoasă şi mă aprind repede. Nu suport sub nici o formă ca fotbalistul să fie înşelat. La nivelul Ligii 1 cred că jucătorii pe care-i reprezint au cele mai mari salarii. De exemplu, lulică Tameş a plecat de la Dinamo la FC Argeş pentru un salariu de peste o sută de mii de euro. La fel şi Schumacher, care a ajuns la Ceahlăul. Chiţa a plecat de la FC Argeş la UTA, unde are şi el un salariu de peste o sută de mii de euro. Cu Mircea Ilie au fost ceva discuţii când a semnat un contract cu mine. Ei bine, băiatul a ajuns la UTA pentru un salariu care sare de suta de mii de euro.

• Să înţeleg că aveţi şi obstacole în meseria de impresar? Aţi tulburat apele liniştite ale unor colegi de breaslă?

• Toate chestiile astea mă dis­trează. Eu sunt o persoană controver­sată şi asta e lesne de observat. Fac exact ceea ce vreau şi nu trăiesc după şablon. Cred că problemele vin din cauza mentalităţii unora şi au la bază ideea că sunt femeie. Unii impresari din România nu înţeleg că şi femeile pot să facă transferuri, chiar mai bine decât ei. Femeile sunt mult mai meticu­loase, mai riguroase, mai ordonate. Am foarte multe piedici din această pri­vinţă. Chiar şi la Federaţie, unde toţi se întreabă cum de reuşeşte Ana Maria Prodan să semneze contracte cu jucătorii echipei naţionale. Una peste alta, toate aceste beţe-n roate mă dis­trează teribil şi mă îndârjesc şi mai tare. Deh, unii colegi de breaslă nu prea ştiu să piardă…

• Eşti văzută drept sex-simbolul lumii fotbalului românesc. Bărbaţilor le place cum te îmbraci, cum vorbeşti, cum te com­porţi. Să fie asta o frustrare pentru cei care te tot şicanează în meseria de impre­sar?

• Clar este frustrare! Normal. Pentru mine este o mândrie. Ştiţi cum vine asta? Mi s-a reproşat că mă îmbrac provocator când semnez con­tracte. Păi, ăsta este unul dintre atu- urile mele. Sunt conştientă că arăt bine. în acelaşi timp, sunt mândră când primesc complimente, sunt mândră când mi se fac avansuri, pentru că este de datoria bărbatului să încerce. Cred că în lumea fotbalului o femeie de tip „acritură” nici măcar n-ar fi băgată în seamă, indiferent de cât de deşteaptă ar fi. Dacă mai e şi frumuşică, şi mai are şi ceva în cap, atunci se schimbă situaţia. Poate că din acest motiv am un avantaj în plus faţă de colegii mei, dar asta e viaţa!

• Care este povestea celebrului tatuaj de pe braţul stâng cu steaua cu cinci colţuri şi codul de bare? Ce reprezintă?

• Codul de bare nu are… numere. Aşa că, e clar că nu am preţ şi că nu pot fi cumpărată de nimeni cu nici un ban din lume. Legat de Steaua lui David, pot spune că ador cultura ebra­ică şi că iubesc poporul israelian. Culmea-culmilor este că nu am vizitat niciodată Israelul deşi prietenii mei tot încearcă să mă ispitească prin propu­neri care mai de care. Nu am timp. Poate la iarnă. Eu nu am timp să ajung acasă, în Las Vegas, dar să mai şi plec într-o excursie în „Ţara Sfântă” e deja prea mult! Cel puţin în perioada care urmează… Mai am şi alte tatuaje. Broaşte. Pe abdomen şi pe spate. Cred că într-o viaţă anterioară am fost broască. Pe vremea copilăriei, la Dăbuleni, pe malul Dunării, mă jucam cu broaştele. Poate de atunci le iubesc.

• Care e genul de bărbat care te răvăşeşte? Există un model?

• Eu am jucat fotbal ca fundaş cen­tral. îmi plac bărbaţii care ştiu ce vor, nu „păpuşile” gen David Beckham. De exemplu, îmi place Christian Karambeu. Ador bărbaţii puternici, impunători, care atunci când intri cu ei undeva se face linişte. Să aibă ochii albaştri, părul puţin creţ, corp de zeu şi musai ceva mai multe în cap. Şi dacă îşi face şi meseria la cel mai înalt nivel, atunci chiar nu mai scapă de mine. Eu cred că, dacă nu ai nimic în cap, nu poţi să joci fotbal de performanţă şi mai mult decât atât.

• Cine ia campionatul?

• Indiscutabil, Dinamo! Sunt o dinamovistă înrăită. După mine, Mircea Rednic este cel mai valoros antrenor din Liga 1. Apoi conducători ca la Dinamo mai rar. Cornel Dinu este unul dintre idolii mei. Ce să mai discutăm, Dinamo are trupa cea mai tare, iar Nicolae Badea este cel mai calm şi deştept preşedinte.

• Ai dat lovitura cu impresarierea lui Herea. Un transfer de peste un milion de euro este o performanţă pentru Liga 1.

• Chiar sunt mândră că m-am impli­cat în acest transfer, dar asta n-are nici o legătură cu faptul că eu ţin cu Dinamo. Simplu, nu?

• Care sunt culorile preferate?

• Când mă îmbrac, negrul este la mare cinste. Negrul rămâne pentru mine culoarea eleganţei. Mă îmbrac sexy şi în negru.

• Dar la lenjeria intimă, tot negrul este pe primul loc?

• Categoric. Să fie neagră şi foarte sexy. Restul vine de la sine…

• Am ajuns la final. Pentru cititorii revistei Flacăra ai un mesaj incendiar?

• Sunt mult prea bună şi curajoasă ca să ajung la mâna cuiva!

  

  

  

  

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2007 Tweet

Wednesday, August 15th, 2007 at 6:02 pm, PEOPLE, RSS feed