Cererea turistică pentru România în 2011 este foarte bună
March 10th, 2011, Revista Flacara

Interviu cu domnul Simion Giurcă, şef al Biroului de promovare şi informare turistică al României la Viena
Reprezentarea României faţă de ministerul austriac de turism si alte instituţii, participarea în cadrul Asociaţiei de promovare turistică a ţărilor dunărene Die Donau, care are sediu la Viena, si participarea ţării noastre în Asociaţia Birourilor Naţionale a celor 37 de ţări – Corps Turistique, care activeză în piaţa de turism austriacă, precum si preţenţa românească la târgurile de profil contribuie toate la mărirea cererii turistice pentru România.
Aveţi experienţă de invidiat în turism. De mulţi ani aţi ales să vă ocupaţi de relaţiile turistice dintre România şi Austria. De ce?
– întâmplarea m-a adus în Austria, o ţară care la acea vreme nu trimitea foarte mulţi turişti spre România. Deşi personal am fost bine primit de către specialiştii austrieci, interesul faţă de destinaţia România a fost în primii ani anemic, iar imaginea ţării noastre la pământ. în prima fază am vrut să mă retrag, mai ales că sprijinul de acasă era aproape nul. Mi-am propus însă să-i fac pe colegii din minister să înţeleagă că acolo unde intervin ambiţia, munca şi profesionalismul, rezultatele bune apar, iar pe austrieci să vrea să viziteze şi să aprecieze România ca pe o destinaţie de vacanţă culturală şi naturală. Am avut încrederea şi, ulterior, convingerea că Austria este o ţară cu potenţial ridicat pentru România. A urmat o încăpăţânare crâncenă pentru a demonstra cu fapte, respectiv cifre, acest lucru. Cu fiecare creştere a circulaţiei sau/şi a încasărilor valutare ale României a crescut şi dorinţa de-a plasa Austria cât mai sus pe lista ţărilor din care vin turişti în România. Restul este muncă asiduă şi, parţial, istorie.
Practic, în ce constă activitatea dv.?
- Pe de-o parte, îmbunătăţirea imaginii României în general şi ca destinaţie turistică în particular şi, pe de altă parte, promovarea destinaţiei turistice România şi a produselor turistice româneşti, informarea celor interesaţi (public, specialişti, mass-media) şi încurajarea vânzărilor de produse turistice româneşti pe piaţa austriacă. Acestor două obiective majore li se adaugă reprezentarea României faţă de ministerul austriac de resort şi alte instituţii, reprezentarea României în cadrul Asociaţiei de promovare turistică a ţărilor dunărene Die Donau, care are sediul la Viena, şi reprezentarea României în asociaţia birourilor naţionale care activează pe această piaţă, Corps Touristique. Concret, asigur prezenţa României la târguri de profil sau generale, participarea şi prezentarea ofertei turistice a României la evenimente şi acţiuni organizate de terţi, organizarea de evenimente şi acţiuni proprii în scopul promovării destinaţiei România, informarea zilnică a celor interesaţi despre oferta turistică a ţării noastre, redactarea şi expedierea de material de presă, newslet- ter-e, informaţii despre evoluţia turismului românesc, organizarea de seri româneşti, organizarea de circuite promoţionale prin România pentru reprezentanţii mass-media, agenţi de turism, specialişti şi formatori de opinie, întreţinerea unui lobby activ în favoarea României în diverse cercuri, instituţii etc., convingerea specialiştilor să introducă în vânzare anumite zone turistice, regiuni, oraşe sau produse turistice româneşti, obţinerea unor articole gratuite în mass-media, comunicarea cu cei potenţial interesaţi de România pe căile convenţional-tradiţionale, dar şi pe cele moderne (social media). Prin astfel de activităţi am reuşit plasarea României printre destinaţiile turistice recunoscute pentru oferta de turism cultural şi natural pe această piaţă şi creşterea numărului de vizitatori austrieci în România.
Cu ce probleme mai deosebite vă confruntaţi?
-
Problemele sunt în general cele cunoscute din ţară. Oricum, lucrurile s-au îmbunătăţit, dacă le privim din perspectiva timpului. Rolul nostru este să depăşim şi să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm şi să ne facem cât mai bine treaba. A răspunde de i ma- ginea de destinaţie turistică a unei ţări este o chestiune de onoare şi responsabilitate. Ne mai plângem de una, de alta, dar ne străduim să ne facem cât mai bine treaba. Unde toate merg bine şi simplu poate face treabă oricine.
De ce vin turi[tii români în Austria? Care e numărul lor anual – dacă există o statistică?
-
Cei mai mulţi dintre români vin în Austria iarna pentru schi. Urmează cei interesaţi de oferta culturală a ţării, începând cu Viena şi terminând cu Salzburg-ul. Există un interes puternic pentru shopping, atât în Viena cât şi la outlet-ul de la Parndorf. Cel de-al patrulea interes major îl reprezintă combinata turism montan şi de wellness. Numărul românilor care au vizitat Austria în anul 2010 a fost în scădere, ajungând la 226.975 până la 30 noiembrie 2010.
Ce mijloace folosiţi pentru a face cunoscută oferta în turism a României?
-
în general toată panoplia de mijloace de promovare, de la clasice la moderne, de la participări la târguri şi evenimente până la pagina internet dedicată pieţei austriece şi conturi pe social media, de la PR până la outdoor. Cooperăm cu şcoli, firme de turism, instituţii austriece de interes local sau fe- „România are o poziţie stabilă şi solidă pe piaţa austriacă. Anul trecut, ţara noastră a fost vizitată de peste 181.000 de austrieci. Cererea pentru România la început de anderal, organizaţii şi asociaţii ale dias- porei, organizaţii internaţionale cu sediul în Viena, parohii, sindicate etc., în general orice cooperare care ne oferă o platformă de susţinere a ofertei noastre turistice.
„Cererea turistică pentru România în 2011 este foarte bună , lucru confirmat la târgul de turism de la Viena.”
Sunteţi mulţumit de stadiul acestor relaţii?
– România are o poziţie stabilă şi solidă pe piaţa austriacă. Sunt preşedinte la al treilea mandat al Corpului Turistic (Asociaţia Birourilor naţionale ale celor 37 de ţări care activează pe piaţa austriacă) şi vicepreşedinte la al doilea mandat al asociaţiei DieDonau.în 2010 România a fost vizitată de peste 181.000 de austrieci. Cererea pentru România la început de an 2011 este foarte bună, lucru confirmat la recent încheiatul Târg de turism de la Viena. Cu toate astea, mulţumit nu sunt niciodată. Totuşi, în general şi prin comparaţie cu alte pieţe, aş putea fi mulţumit. Lucrurile evoluează pozitiv. Anul 2010 a fost un an cu uşoară creştere, ceea ce creează premisele unei creşteri mai accentuate în acest an. Şansele sunt bune, depinde doar de noi în ce măsură le valorificăm.
Cu ce opinii se reîntorc în ţara lor austriecii după ce ne vizitează ţara? Ce apreciază mai mult? Ce locuri le place mai mult să viziteze? Ce-ar trebui făcut ca să crească numărul turiştilor austrieci care vin la noi? – în proporţie de 99% cu opinii favorabile. România le oferă mai mult decât îşi închipuie ei că le putem oferi, iar ţara este categoric mai bună şi mai frumoasă decât o percepem noi. Este drept că turiştii nu stau tot timpul în România. Ne străduim să-i informăm corect asupra ofertei, infrastructurii, problemelor care pot să apară şi a lucrurilor pe care pot să le vadă şi să le facă în România, plecând de la premisa că un turist bine informat înainte de începerea călătoriei este, de regulă, un turist mulţumit. Le place oferta culturală a României, ospitalitatea românilor, mai ales a celor din mediul rural, peisajele şi natura intactă în multe locuri, oraşele medievale, Bucovina ca un sit turistic valoros şi compact, gastronomia, tradiţiile şi folclorul. Le place tot mai mult, deşi mulţi români încă nu pot să o creadă, Bu- cureştiul şi Carpaţii. Transilvania, cu magnetul numit Sibiu, atrage în mare măsură austriecii datorită notei şi imaginii medievale bine conservate în multe dintre localităţi. Este în creştere interesul pentru Maramureş şi Banat. Există interes şi pentru cura balneară, dar mai avem de lucrat la oferte. Dacă vrem să crească numărul de turişti austrieci trebuie să facem un lucru simplu, dar să-l facem bine şi permanent: RECLAMĂ / PROMOVARE. Acolo unde şi atunci când trebuie.
“Tourism demand for Romania in 2011 is very good”
Interview with Mr. Simon Giurcă, Head of Romanian Tourism Information and Promotion Office in Vienna
Why are the Romanian tourists coming to Austria? What is the annual number of visitors – if there is a statistic? Most of Romanian come to Austria in winter, for skiing. The next segment is formed by those interested in the country’s cultural offer, all along the way from Vienna to Salzburg. There is a strong interest in shopping, both in Vienna and at the outlet from Parndorf. The fourth major touristic formula is the combination of wellness offers in the mountains locations. The number of Romanians who visited Austria in 2010 has been declining, reaching 226 975 by 30th of November 2010.
How do you promote the Romanian tourism offer? We use the whole panoply of ways to promote it, from classical to modern, from participation in fairs and events, to dedicated web
pages on the Austrian market and social media accounts, from PR to outdoor. We cooperate with schools, travel companies, Aus- trian institutions both local or federal, Diaspora organizations and associations, international organizations based in Vienna, parishes, unions, etc. Generally speaking, any form of coopera- tion that can provide us a platform to support our tourism offer. The demand for Romania at the beginning of the year 2011 is very good, as confirmed by the Tourism Fair that has recently been in Vienna. However, I’m never satisfied. Although I should be pleased, on the overall and by comparison with other markets. Things are evolving positively. 2010 was a year of slight growth, which creates prerequisites for a higher growth this year. Chances are good, depends on us whether we make the most of them.
Supliment Austria Tweet
I agree with your Cererea turistică pentru România în 2011 este foarte bună | Revista flacara, superb post.
There’s an interesting webpage that has just been deleted, but thanks to the miracle of hibernation, it’s still open in Firefox. The problem is, when I save it, it seems to attempt to retrieve the page from its source on the internet, which no longer exists. Is there any way I can configure Firefox to save the locally-held files instead?.
This is a good blog. Keep up all the work. I too love blogging and expressing my opinions. Thanks