Desigur, e doar o exprimare tendenţioasă şi foarte neprincipială. Bucureştiul nu va fi niciodată Micul Bombay, dar cred că nu va mai fi nici Micul Paris. De  fapt,   nici  nu  ştiu   cum   ar  putea   ajunge, amestecând blocuri noi de birouri cu ruinele  unor clădiri  – monumente istorice… Mă gândesc, fără să vreau, la un oraş  prietenos cu locuitorii săi, cu spaţii pietonale înverzite,  cu bănci  şi alei largi, cu pieţe   publice,   mă   gândesc  la  clădiri   cu  faţade refăcute şi structuri  consolidate, cu maşini  care stau   cuminţi  în  parcări   şi nu  pe  trotuare,   cu oameni  care  nu privesc  în jos, apăsaţi de griji şi atenţi  la  gropi… E, desigur, o  imagine  dintr-un film science fiction. Cel puţin deocamdată. Deocamdată în Bucureşti, aşa cum  este el  acum, uriaş şi pestriţ, se  dau  bătălii. Bătălii de idei şi de proiecte şi de avize… Bătălii pentru Hala Matache, pentru proiectele alternative, pentru fiecare copac plantat, pentru fiecare colţ de stradă  reamenajat… Dar  şi  bătălii pentru şosele mai  largi,  pentru mai multă viteză… E greu  de spus cine va câştiga. Deşi câştigătorul ar  trebui să  fie  unul   singur:  bucureşteanul. De multe ori uitat, pietonul nostru bucureştean  visează şi  el  la  puţină  linişte  şi  puţină umbră şi  magazine mai  dese şi  o bancă  nouă în părculeţul de  la  colţul  străzii. Un Mare  Bucureşti care  să includă cu mândrie şi nostalgie Micul Paris şi care, chiar patetic vorbind, să poată privi spre un viitor normal.

Taguri: nr. 7 / iulie 2012 Tweet

Saturday, July 14th, 2012 at 10:45 pm, DOSAR, RSS feed