FILM: Paranorman; Loveşte şi fugi; Taken 2: Teroare în Istanbul

Paranorman

O minunăţie a animaţiei de tip stop-motion

Regizor: Chris Butler, Sam Fell

Actori: Anna Hendrick, Kodi Smith-McPhee

Durată: 92 de minute

Laika, SUA

Există  cu certitudine un  farmec  aparte al filmelor   de   animaţie  care   folosesc   tehnica stop-motion (cadru cu cadru). Par,  cel puţin pentru mine,  mai autentice. Au volum, simţi că  poţi  atinge  personajele. În urmă cu câţiva ani,  Tim Burton,  dar  şi alţi  regizori talentaţi au folosit  cu succes  această tehnică, probabil cel mai reușit  fiind filmul  Corpse Bride. Un alt exemplu este pelicula lui Wes Anderson, Fantastic Mr. Fox, un film fabulos,  o parabolă minunată a  crizei  specifice  vârstei   mijlocii. Paranorman a fost produs de Laika, o casă  de producţie care este specializată în stop-motion. Regizorul Chris  Butler  este un  apropiat al acestei tehnici  de filmare,  mai ales că a lucrat  la  Corpse Bride și  Coraline. Dar,  chiar dacă o fi încercat  să facă ceva nou, nu cred că i-a  reușit   pe  de-a  întregul. Paranorman este combinaţie de comedie cu horror. Un horror, ce-i drept, destul de  plăpând. Avem  zombi, stafii și cărţi  magice  cu blesteme – un film în genul  lui Evil Dead al lui Sam Raimi. Bineînţeles, nu  este  atât  de  violent și brutal, iar glumele nu sunt  atât de porcoase, dar spiritul este același. De asta nici nu mi se pare un film pentru copii, deși tratează probleme specifice pubertăţii. Norman este un puști ciudăţel, care are capacitatea de a vedea fantome. Când  puterea lui este devoalată, ceilalţi îl resping, cum  era  de  așteptat. Filmul  surprinde bine  anxietatea unui  puști,   care  nu reușește să fie precum ceilalţi. Rămâne la alegerea  părinţilor dacă vor să-și  ducă odraslele la un film cu ceva violenţă și sperieturi, dar și cu aluzii  sexuale.

Recomandare: „Pirates! Bands  of Misfits”, un film realizat cu aceeaşi tehnică.

 

Loveşte şi fugi

O comedie romantică de după-amiază

Regizor:  Dax Shepard Tom Arnold

Actori: Dax Shepard, Kristen Bell

Durată: 100 de minute

Primate Pictures, SUA

Hit and run este o comedie romantică destul de  tipică. Un  cuplu recent  format este  pus  în faţa unei  probleme delicate:  ea poate  beneficia de predarea unui curs  în alt oraş,  dar  el nu  o poate urma din cauza jobului. Mai mult, personalităţile lor sunt îndeajuns de diferite pentru a provoca amuzamentul.  El  a  fost  implicat în crima  organizată, în timp  ce ea predă cursuri despre rezolvarea conflictelor printr-o modalitate  non-violentă. Ce-i drept, în realitate sunt multe  cupluri care sunt  puse  în situaţii similare. Ce poţi face când  partenerul beneficiază de un  salt în carieră, dar  care este în dauna relaţiei? În loc de o rezolvare cât de cât realistă a situaţiei, pelicula ne duce  în alte zone.  Așa că avem:  un  poliţist catastrofă, mașini  de  curse, secvenţe cu violenţă fizică dar mai ales verbală, un fost prieten cam temperamental ș.a.m.d.  În ciuda  acestor  „extravaganţe“, filmul  este, până la urmă, destul de banal;  întrece  măsura doar cu  niște   conversaţii despre  sexul   anal   din pușcărie.  Aș  vrea   să  menţionez că  în  rolul poliţistului încurcat joacă  actorul Tom Arnold, pe care l-am considerat întotdeauna enervant și niciodată  amuzant. Actorul aduce peliculei o senzaţie de comedioară de anii ’90, nu prea reușită.  Apariţia lui Jeff Bridges  se încadrează în același  tipar.  Pentru o comedie romantică  se pune mult accentul pe cursele de mașini,  iar un detaliu interesant este legat chiar de asta: actorul care joacă rolul principal, Dax Shepard, este și cel care  realizează  cascadoriile. El este,  de asemenea, și co-regizor și scenarist. Probabil că de aici vine această pasiune pentru mașini.

Recomandare: Personajul lui Dax Shepard alege ca nume de acoperire Charles Bronson, celebrul puşcăriaş britanic.

 

Taken 2: Teroare în Istanbul

Clişee  cu Liam Neeson

Regizor: Olivier Megaton

Actori: Liam Neeson, Maggie Grace

Durată: 91 de minute Europa Corp., Franţa

Trebuie  să precizez de la bun început că nu am  văzut primul Taken, așa  că  nu  pot  face o comparaţie între  cele două. Aşadar, voi  privi Taken 2 ca fiind pe picioarele lui. Oricum, flash-back-urile fac legătura cu celălalt film. În ultimii  ani,  Liam  Neeson a  preferat să joace  în filme  de  acţiune/thrillere.  Probabil pentru că sunt  mai apreciate de public.  Am putea să ne uităm doar  la succesul seriei Bourne. Totuşi, mi se pare că talentul lui nu este exploatat în întregime  în acest gen  de pelicule. În plus,  scenele de  luptă în care  apare mi se par  caraghioase. Actorul e înalt și nu suficient de agil. Mișcările lui par,  aproape întotdeauna, greoaie  și încete, iar în Taken 2 sunt  multe  secvenţe de violenţă corporală. Povestea nu este cine știe ce, lucru ce nu ar trebui să ne mire.  Tatăl  unui tip pe care personajul lui Neeson l-a anihilat dorește să se răzbune pe  el  și  pe  familia  lui.  Acţiunea se petrece la Istanbul, un oraş care apare frecvent în thrillere. Este un oraș aflat pe muchia a două continente, două tipuri de  civilizaţie și se pot auzi  slujbele  mahomedanilor, lucru  ce  poate trezi  spaima oricărui creștin  înfricoșat de talibani.  De asemenea, toate  personajele negative au un  accent  stâlcit,  așa cum  șade  bine personajelor negative. Clișee peste clișee.

Recomandare: Trilogia „Millennium“ sau  poate  chiar  „The Grey“, în care  joacă tot Neeson şi de care  am auzit doar  lucruri bune.

 

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2012 Tweet

Wednesday, November 7th, 2012 at 11:37 am, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed