HEIDEGGER: A-FI-LAOLALTA

HANNAH ARENDT& MARTIN HEIDEGGER Scrisori 1925-1975şi alte documente a apărut, in traducerea lui Cătălin Cioabă şi a Catrinelei Pleşu, cuprinzând corespon­denţa lui Heidegger cu Hannah Arendt. Relaţia lor a devenit mai mult decât o carte, acum mai degrabă o piesă de teatru, intitulată Hannah şi Martin, Traducerea unei cărţi prezentate anterior, Dincolo de bine şi de rău- Friedrich Nietzsche a fost făcută de Francisc Grunberg.

HLIDEGGER

O lucrare monumentală ca Sein und Zeit nu are parte niciodată îndeajuns de cronici şi primiri la o îmbrăcare în haine noi în limba română (traducerea aparţine lui Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă). Deşi au trecut luni bune de la apariţia acestei a doua ediţii, decodarea cărţii de referinţă, care a marcat începutul secolului trecut (şi nu numai), se face ca o dezghiocare din faşele unei proaspete lecturi. în dreptul lui Martin Heidegger multă lume obişnuieşte să adauge: poate cel mai important filosof al secolului trecut. Alţii îl trec în spaţiul filosofilor culturii, expediindu-l cu un fel de superioritate care ar trebui să ne facă să nu îl alăturăm, bunăoară, lui Kant. „încălzirea” cărţii se face pornind de la mecanismul întrebării, interogaţiei şi „questei” (căutării), cu diferenţa specifică între Suchen şi Untersuchen: „Orice interogare este o căutare.

Orice căutare îţi primeşte orientarea premergătoare de la ceea-ce-este- căutat. Interogarea este căutare cognitivă a fiinţării cu privire la faptul că ea este şi că este într-un anume fel. Căutarea cognitivă (Suchen) poate deveni „investigare” (Untersuchen) atunci când ia forma deter­minării ce scoate la iveală pe acel ceva în pri­vinţa căruia se pune întrebarea. Interogării îi aparţine, ca interogare privitoare la ceva, ceea-ce-este-vizat-prin-întrebare (Sein Gefragtes).” De aici, pleacă în demersul său etimologic şi ontologic în acelaşi timp, Constantin Noica, în post-heideggerienele sale comentarii „întru”. Heidegger îi este obârşie, ca şi Hegel, dar şi întemeiere. Dasein, noţiunea atât de proprie operelor lui Heidegger, este, de fapt, fiinţa-care-se-inte- roghează. „Această fiinţare, care suntem de fiecare dată noi înşine, şi care, printre altele, deţine posibilitatea de a fi a interogării, o con­cepem terminologic ca Dasein. „Punerea în­trebării privitoare la sensul fiinţei nu implică câtuşi de puţin un «cerc vicios în demons­traţie», pentru simplul motiv că în răspunsul la întrebare nu este vorba de o întemeiere deductivă, ci de o scoatere la iveală, prin punere în evidenţă a unui temei”. Heidegger are, de multe ori, fragmente poetice: „Fiinţa este de fiecare dată fiinţa unei fiinţări. întregul fiinţării poate, în diferitele sale regiuni, să devină câmpul în care se petrece scoaterea în evidenţă şi delimitarea unor anumite domenii de lucruri”. Involuntare sau nu, ele sunt datorate, de cele mai multe ori, metafizicii cuprinse în text. Tot întrebând despre fiinţă, se ajunge la definirea existenţei.

Până la sfârşit, ajunge Dasein-ul să fie, in acelaşi timp: a. Putinţă de a fr, b. Posibilităţi de a ic. Potenţial; d. Urmează să fie; e.Proiecţie.

Ea derivă din Dasein: „Fiinţa însăşi, la care Dasein-ul se poate raporta în cutare sau cutare fel şi la care întotdeauna se şi raportează într-un fel sau altul, o numim existenţă.” Până la urmă, omul se dovedeşte o fiinţă mai mult temporala. „A fi în timp” şi „căderea în lume” devin, la Heidegger, leit-motive ale Dasein- ului. „Un lucru e limpede: timpul, în sensul de a fi în timp, funcţionează drept criteriu al departajării regiunilor fiinţei” – spune filosoful de la Heidelberg. Structura Dasein- ului se schimbă încontinuu: de aceea aproximarea/evaluarea sa – şi a fiinţei – se face atât de greu: „Dasein-ul este, în primă instanţă şi cel mai adesea, acaparat de lumea sa”. Şi, în plus, ar trebui să ne închipuim că Dasein-ul este ca ochiul unei muşte: pluri- faţetat, hexagonal, prismatic: „Dasein-ul este fiinţarea care de fiecare dată sunt eu însumi, fiinţa ei este de fiecare dată a mea”.

Pentru noi-fiecare, „barca ancorată la ţărm trimite, în a sa fiinţă-în-sine, la un prieten despre care ştim că iese cu ea în larg, dar şi când e vorba de o «barcă străină» ea trimite şi atunci la cineva.” Pentru mistic, aşa şi noi, fiecare dintre noi, trimitem la Dumnezeu. A-fi- laolaltă, a fi-împreună: iată atribute ale Dasein-ului. „Acest a-fi-de-asemenea-aici laolaltă cu ei nu are caracterul ontologic al unui fapt-de-a-fi-simplă-prezenţă-«laolaltă» înăuntrul unei lumi. Acest «laolaltă» este ceva de ordinul Dasein-ului, iar «de asemenea» semnifică o identitate a fiinţei ca fapt-de-a-fi- ân-lume de ordinul privirii ambientale şi al preocupării”. De aici în consecinţă, iată, un evantai al concluziei: „Lumea Dasein-ului este lume-âmpărtăşită (Mitwelt)”. Unul dintre capitole se intitulează: Fiinţare-simplu-prezentă şi fiinţare-la-ândemână.

Poate că dihotomia: fiinţare-în-faţa-mâinii şi fiinţare-la-ândemână ar fi fost mai potrivită pentru înţelegere. Şi o observaţie care mi-a putut servi, şi mie, de în­ţelepciune personală: La graniţa dintre „pragma”, „res” şi „zuhanden”, se vede mai răspicat de ce e nevoie, uneori, de greacă, de germană (şi chiar de latină!) în filosofie. încă o remarcă, poate cumva uşor colaterală: se poate întrezări, din lucrare, cât de în specificul german este „ustensilizarea”. Cât priveşte excursul în/asupra termenilor heideggerieni, el se vădeşte cum nu se poate mai util. Esenţa Dasein-ului, ca fiinţare care este, de fiecare dată a mea: aici se ascunde interpretarea unui termen, Dasein, care este mai lunecos decât un păstrăv. El, acest termen, indiferent ce am zice, e piatra de hotar/cheia de boltă a lucrării care încearcă definirea univocă a omului, este ca o funcţie în matematică, o derivată, o integrală.

Taguri: nr. 10 / octombrie 2007 Tweet

Wednesday, October 10th, 2007 at 4:50 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed