O vizită  la Erevan nu e completă fără o scurtă oprire  la locul  de origine  a unuia dintre  cele mai  fine  brandy  din  lume:  „Ararat”.  Ca  un făcut, distileria era  extrem de aproape de hotel. Treceai podul  făcut de  prizonierii  nemți  în cel de-Al Doilea  Război  Mondial  și  ajungeai direct la poarta companiei.

Oricine   poate   vizita,   începând cu ora 9.30, locul unde se produce  prestigioasa marcă   a Armeniei: coniacul Ararat. Vizita  începe  la sala  în care  se distilează vinul,  continuă cu zona unde se învecheşte coniacul şi cu expoziţia de unelte şi obiecte utilizate în timp  la obţinerea acestei băuturi alcoolice şi se termină cu o degustare a trei feluri de brandy Ararat cu  vechimi   diferite:   cinci  ani, zece ani şi 20 de ani. Partea  cea mai plăcută şi mai aşteptată de către tot grupul de străini veniţi să vadă  Araratul la el acasă! La finalul  vizitei,  de la magazinul de suveniruri se poate  achiziţiona  un  cadou aromat pentru  acasă.  O  domnişoară simpatică,  reprezentantă a grupului Pernod Ricard, care a preluat marca  în  portofoliul său,  ne-a spus succint  povestea celor 120 de ani de existenţă a brandului.

Pe  tot  parcursul excursiei în distilerie ne-a însoţit  aroma fină de coniac,    despre care gazda noastră ne-a  spus  glumind că se numeşte Parfumul Îngerilor. Tot de la ea aflăm  că la obţinerea brandy-ului final se folosesc  şase tipuri de struguri albi, culeşi la sfârşitul lui septembrie, din care se face vin,  care  apoi  se distilează de două ori.  După a  doua distilare   se  obţin   trei   tipuri  de alcool: capul, inima şi corpul alcoolului. Se alege doar  inima distilatului,  care   trebuie  să aibă 70 de grade alcoolice. Francezii   numesc  genul   ăsta de alcool „apa  vieţii”,  iar această  parte  se învecheşte în butoaie  de   stejari   aduşi  din Rusia   –  fiindcă   Armenia  nu prea    stă   bine    la   capitolul păduri de esenţă  tare, mai ales stejar.  Iată  de  ce  printre numeroşii   bariculi pe  care  i-am văzut în companie, doar câţiva erau  autohtoni. Butoaiele  sunt cele care dau culoarea şi aroma deosebită brandy-ului Ararat.

Istoria acestui coniac deosebit, de  care  Winston Churchill era foarte îndrăgostit, a început în  1887, când  Nerses  Tairyan, un comerciant armean, la sfatul vărului  său   Vasili  Tairyan, a început să producă brandy. Distilarea s-a făcut adoptând tehnologia clasică franţuzească de  producere a coniacului, iar în 1899 făbricuţa lui Tairyan a fost cumpărată de o companie rusească – N.L. Shustov şi fiii – ceea ce a făcut băutura faimoasă  în  scurt  timp  la curtea țarului. Odată cu instaurarea regimului sovietic  şi peste Armenia, distileria a  fost  naţionalizată  şi  a  intrat   într-o etapă  de dezvoltare diversificându-şi   producţia.   După 1991, când  Republica Armeană şi-a declarat independenţa şi s-a desprins de blocul sovietic, s-a    înfiinţat   Yerevan    Brandy Company, producătoarea de drept a deja faimosului brandy Ararat – care a strâns între timp un  cufăr  întreg  de  medalii de aur (48) şi doar   opt medalii de bronz.  Un cufăr  ce ni l-a prezentat cu mândrie ghidul actual  al companiei în turul pe care  l-am  făcut  prin  distilerie. Din 1999 Yerevan Brandy Company a fost preluată de Pernod Ricard Group.

Continuăm vizita  pe alei întregi   cu  bariculi  de  dimensiuni  egale,  mai  vechi  sau  mai noi.  Una  dintre aceste  alei  se numeşte Aleea  Preşedinţilor – toţi  preşedinţii  de  stat  care  au  trecut  pe aici şi au degustat din Ararat au inscripţionate numele pe câte un  baricul. Aici e Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei,  mai încolo e Arnold Ruutel,  fost preşedinte al Estoniei, ceva mai  încolo Dimitri Medvedev, fostul  preşedinte al Federaţiei Ruse,  şi un  pic  mai încolo Traian  Băsescu. Mă sprijin de  butoi  să-mi  fac o fotografie,     plăcuţa      cade, moment de  glume   în  grupul nostru. O fi vreun semn? Există şi o alee a personalităţilor artistice care au trecut  pe aici şi au degustat din preţiosul lichid chihlimbariu precum   Charles Aznavour, George  Benson, Yuri Bashmet, Valentin Gaft ş.a. În capătul aleii găsim câteva sticle de  coniac  Ararat din  1902, când  încă  nu  exista  interdicţia de a avea  inscripţionat numele de coniac pe produs aşa cum a fost  introdusă ea  din  1907  şi până    astăzi,    când   termenul  „coniac“ nu mai poate  fi folosit decât  de  Franţa ca să-şi  denumească  distilatele din  regiunea Cognac,   în   timp   ce   pentru Ararat se utilizează termenul de brandy.

După acest tur de forţă prin distilerie ne  oprim în  sala  de degustare. Ni se spune că vârsta coniacurilor de  5, 10, 15, 20 de ani reprezintă de fapt vârsta amestecurilor, fiindcă  fiecare coniac este rezultatul unui amestec în anumite procente de distilate de vin învechit. Vechimea  unui brandy Ararat diferă  de cea a unui coniac franţuzesc fiindcă,  dacă  la coniacul   franţuzesc  vechimea  o dă cel mai tânăr  distilat din cupajul care alcătuieşte coniacul, aici 20 de ani de pildă înseamnă vârsta medie  a cupajului. În categoria Ararat premium  intră   coniacul  cu  vârste între  şase şi zece ani, iar în cea superpremiu intră coniacurile Ararat de 15 şi 20 de ani, adică sortimentele Ararat Vaspurakan respectiv Ararat Nairi. Există şi brandy Ararat cu  vârsta peste 25 de ani, chiar 45 – Ararat Kilikya, dar  ele deja au un preţ pe măsură şi se adresează oamenilor cu dare  de mână. Toate brandy-urile au 40 de grade alcoolice,  doar  unul singur a avut 50 de grade şi acela a fost coniacul preferat al lui Winston Churchill.

„Niciodată  nu întârzia la cină,  nu te abține  să fumezi un trabuc hawaiian sau  să bei un coniac armenesc“ – obișnuia să spună Sir Winston Churchill.

Noi avem în faţă trei pahare cu brandy de cinci, de 10 şi de 20 de ani vechime. Ni se spune în glumă că primul pahar este pentru gust,   al  doilea   pentru bucurie, iar al treilea  pentru fericire.  Al patrulea, adaug eu, ar fi fost prea mult, iar lumea ar fi plecat  din sală umblând deja pe trei cărări.

Coniacul se degustă dimineaţa   fiindcă   simţurile  sunt mai  vioaie  în  această   parte   a zilei.  Lichidul se  ţine  la  temperatura camerei, se toarnă în pahare cu deschidere în formă de lalea, apoi paharul se încălzeşte ţinându-l în mână  pentru a se evapora uşor  lichidul şi a- i simţi aroma. Dacă punem paharul răsturnat Încet  într-o parte  pe masă şi nu curge, înseamnă că avem de-a face cu un coniac bun, lichidul va ajunge  până  în  buza  paharului,   dar   niciodată  nu   se  va vărsa.  Suntem făcuţi  atenţi  la culoarea, transparenţa  şi  vâscozitatea lichidului  din pahare. Un coniac bun  este absolut transparent, uşor uleios,  nu se scurge  repede de pe pahar, cu cât urmele rămân mai mult  timp  cu atât coniacul e mai vechi. Pentru a testa originalitatea coniacului se varsă  o picătură de  coniac  pe mână,    dacă   mâinile    nu   se lipesc   când   le  frecăm   avem de-a  face cu  un  coniac  Ararat original. Dacă francezii obişnuiesc  să  bea  coniacul alături de  o cafea  sau  o ţigară  bună, armenii îl savurează împreună cu o bomboană de ciocolată neagră sau  un  pahar de  suc proaspăt de  piersici.   Noi  am ales varianta cu ciocolată neagră.

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Thursday, September 20th, 2012 at 2:06 am, ALMANAH FLACARA, RSS feed