„Frământări subterane“, astfel aș caracteriza, dacă  ar trebui să spun  într-o  sintagmă foarte  scurtă ceea se  petrece, astăzi, pe ansamblu (în „macro“, deci  – nu  în „micro“!)  în viața  politică a României  noastre dragi.

La o analiză politică  (mai) atentă, se poate radiografia un  gen  de  „viermuială” difuză. Schimbări de plăci tectonice.

A început, iarăşi,  era marilor migraţii. De data  asta de partide.

Pentru că  nu  doar  oameni, ci (aproape) hălci   întregi   de   partide  prind  să  migreze dintr-o parte  în alta.

Cohorte de primari au plecat în „bejenie”. Deplasarea spre  roşu.  De la portocaliu.

Partidul democraţilor liberali  ameninţă să se dezintegreze, încet  – dar  sigur.  Unii  spun chiar că „hemoragia” a încetat  – şi încearcă  să minimalizeze/diminueze  consecinţele.

Celelalte  partide se îndoapă, ba  chiar  se „ghiftuiesc” de-a binelea  pe spinarea celor ce dau  bir cu fugiţii  de la principalul partid de guvernământ.

Un cunoscut politician de la USL afirma, cu câtva timp  în urmă, că nu crede  că alianţa opoziţiei ar trebui să-i  înghită pe toţi  „fugarii” de la PDL, mai ales pe cei care au aparţinut,  odată, partidelor ce  compun USL – şi s-au „zburătăcit” ulterior.

Aceştia nu au nici un fel de circumstanţe atenuante.

Frica, totuşi,  poate  fi o circumstanţă. Chiar  dacă nu prea  „atenuantă”.

A  plecat  din  PDL  – veşnicul şi  eternul nostru partid democrat liberal, de  care  parcă nici nu mai scăpăm.

Şoarecii părăsesc corabia  – au titrat  ziarele, au zis ceilalţi politrucieni (un fel de combinaţie  jigărită  între  politicieni şi politruci).

Sorin  Frunză-Verde,  ca  şi  cum   ai  zice Nenea drum-de-fier, le-a croit cărare  şi la vreo ’jde sute  – sau  ’jde mii – de primari în afara pedeleilor.

În PNL e loc pentru toată  lumea.

Plecarea lui alde  „frunză-verde” i-a lăsat pe pedelei de/cu inimă albastră şi îndurerată. A fost  o lovitură. De măciucă ori de  teatru. Dar parcă,  oare, cine mai ştie?

S-a pus  de un congres USL. Altminteri, socotesc, absolut necesar.  Următorul va  fi,  probabil, în  funcţie  de „viteza” pe care o prinde partidul în alegeri.

Fireşte,  s-a  hotărât a  nu  se  colabora cu actualul preşedinte Traian  Băsescu. Deşi Traian  Băsescu  s-a grăbit  să îşi „supraliciteze” oferta  electorală – şi nu era chiar de lepădat,  s-a văzut că el duce  o lipsă  acută  de credibilitate: nimeni, de pe eşichierul politic,  nu se mai grăbeşte să danseze cu „tristul” preşedinte de la Palatul Cotroceni.

Alegerile  vor fi cele care vor „valida”, pe mai departe, mişcările, curentele şi tendinţele din PSD.

Premierul începe  să se mişte.

Să conceapă primele mutări de „şah”.  Şi-a alcătuit un  alai  de  câteva  zeci  de  consilieri. Slavă  Domnului,  nu   sunt   remuneraţi.  Dar este  un  clar  „bonus” de  imagine să  te  afli printre aceştia.

Printre cei şaizeci,  nume cunoscute. Ne-a sărit în ochi cel al lui Dragoş Anastasiu, preşedintele de la Eurolines, care a realizat, de curând, un  interesant parteneriat cu  grupul german TUI, liderul mondial al tur-operatorilor, pe piaţa  de turism.

Acum, rămâne de văzut ce vor face oamenii acestui  „comando de elită” – dacă nu sunt doar  puşi,  la întâmplare, ca o tutelă  politică  – una  capabilă să justifice  „tinereţea” premierului  – şi faptul că, şi el ca tot  omul,  nu  se poate  pricepe la toate  lucrurile din lume.

 

Cum   e   fostul   prim-ministru,  Adrian Năstase, cu  adevărat? Alb  sau  negru?  Sau, poate,  cine ştie, gri. Gri-petrol, sau gri-fer?

Ce nuanţă are? Una  de băgat  la „zdup”? Sau are parfum de „NUP”?

Dincolo de toate hotărârile justiţiei, o analiză la rece ne poate  spune că „personajul politic” respectiv este, ca oricare  om, un amestec de „bune” şi „rele”.

La  capitolul rele,  să  fim  obiectivi   şi  să remarcăm „răul” principal: acuzaţiile de corupţie. Şi, în  al  doilea   rând, promovarea baronilor locali,  de  care  a  fost  acuzat şi  în perioada mandatului de premier.

La  fel,  trebuie să  sesizăm –  dincolo   de toate hotărârile justiţiei  pronunţate recent – şi care formează pretextul nostru de luare  „sub lupă” – cel puţin două calităţi  majore  şi incontestabile.

Prima  ar fi o anume experienţă în diplomaţie – de netăgăduit. Departe de gafele miniştrilor de Externe  care i-au succedat.

Iar a doua calitate se referă, totuşi,  la gradul    de   cultură:   nici   unul  dintre  prim-miniştrii ultimului deceniu (cine  ştie,  poate cu  excepţia   unui Călin  Popescu Tăriceanu, deşi nici acolo n-aş fi atât  de „sigur” încât să pot  băga  mâna  în foc), nu  a avut  măcar  un pospai de cultură la purtător. Ca să nu mai vorbim  de  cei care  nu  l-au  citit  încă  pe  Mircea Cărtărescu. Măcar  pe  ăla  din  Levantul,  dacă nu (chiar) cel din Orbitor…mai

Taguri: nr. 5 / mai 2012 Tweet

Wednesday, May 16th, 2012 at 2:47 am, ZOOM, RSS feed