schedule iv soma buy soma online no prescription kiteschule abu soma bay

acetaminophen vs tramadol buy tramadol online can you take tramadol while on blood thinners

difference between co codamol and tramadol tramadol 50mg safe to take expired tramadol

valium soma together buy valium online order valium Westminster

how much valium does it take to get addicted buy valium online how long to take valium for alcohol withdrawal

ambien and pulmonary hypertension buy ambien online new dose of ambien

which is better vicodin or valium buy valium online purchase valium San Bernardino

a soma de tres numeros inteiros em pg e 35 soma medication the hub soma

purchase ambien Reno buy ambien liquid ambien essential oils

ambien high dose buy zolpidem generic ambien e 79

PEOPLE

O zi din viața lui Marius Manole

October 12th, 2011, com Comenteaza

Mai avem aproape o oră la dispoziţie, aşa că intrăm într-o cafenea de pe Lipscani să bem o cafea. Eu îmi comand şi  o supă de ciuperci. Marius intră în vorbă cu chelneriţa. O cunoaşte.

„De  când aveţi aşa  ceva aici?“, arată  el spre supa  mea. „De  curând“, îi spune  aceasta,  iar actorul începe o conversaţie pe teme culinare.

„Aş putea să-mi iau un extra job,  să vă gătesc supe. Eu îmi fac frecvent. E incredibil de uşor.“ E adevărat că, până când îşi va face o supă la el acasă, e  bună    şi   o   încropeală.   I-o oferă Mădălina,  sufleorul de la TNB, cu care Marius are o relaţie apropiată şi care a mers cu noi o bucată   de  drum.  Mădălina   îi  strecoară   un pacheţel. Nişte salată  de vinete şi câteva felii de pâine. „Ce    mai ai în  rucsacul ăsta  plin?“, îl întreb. „Păi să vedem… un tricou, o borsetă, un parfum…“, începe el să  înşire. „Ai  de  toate. Ce-ţi mai lipseşte?“, glumesc eu. „Mi-am propus trei lucruri. Să am o casă, carte de muncă şi o familie. Primele două le-am obţinut.“ „Şi?… Nu simţi nevoia unei  stabilizări   şi  pentru cel de-al treilea lucru? „Nu în momentul ăsta. Casa funcţionează ca punct de stabilitate important în viaţa mea. Am  un  locşor  pe care mi l-am creat  după  gustul  meu. Acolo  mă   izolez. E locul unde mă adun şi mă  simt bine, desprins de tot ceea ce e în jur. Acolo uit de tot. Şi nu primesc pe nimeni în casa mea. Îmi place să fiu singur. Am  doar vreo doi prieteni. Mă  feresc să-mi fac alţii.“

Marius face doi paşi până  la Comedie  de unde  procură   cartea  lui  Fabian  şi    două dvd-uri cu filme. Pe unul îl ţin minte, Looking for Richard, pe celălalt l-am uitat… Răsfoieşte cartea. O poezie îi atrage atenţia. Citeşte  primele versuri cu voce tare,  să aud şi  eu,  apoi adastă  asupra ei. „Asta  e! Ce   frumoasă  e… Uite…“ Într-adevăr.   Cuvintele     sunt  scrise într-un font baroc,  aşezat  spre stânga, mai- mai  că  o  să-şi  ia  zborul. E  timpul, Marius pleacă la lansare, stabilim să ne vedem după. În câteva minute îmi termin cafeaua şi ajung şi eu la eveniment. În foaierul Teatrului de Comedie şi-au făcut  deja apariţia  protagoniştii. Fabian e acolo, mai e o doamnă amfitrion, şi Victor Rebengiuc la masă cu Marius Manole. Un eveniment liniştit, pentru oameni normali şi cuminţi, dincolo de spectaculozitatea numelor. În această atmosferă  care redă simplitate şi   firesc, îşi   iau  elan personajele invitate,  şi citesc, citesc poezii… Recită Marius, nu înainte de  a   face  schimb  de  politeţuri  cu  Victor Rebengiuc, invitându-se  reciproc. „Voiam să recit o poezie şi mi-am zis că e prea sensibilă. Dar  apoi m-am gândit: de  ce nu?  Azi  ne e frică, ne închidem prea mult în noi înşine. Să învăţăm  să ne deschidem…“ Citeşte:

Mă învăţai să spun rugăciuni…

Să  ne închidem în noi înşine. Să  ne  deschidem… „Noi oamenii  suntem ciudaţi. Am fost coleg de clasă cu actriţa Florentina Ţilea din clasa întâi, apoi ne-au  înstrăinat.  Eu am venit  la Bucureşti, ea s-a dus la Sibiu, apoi a venit şi ea aici. Dar nu mai eram prietenii de altădată. Am avut nevoie de dovezi că e bună ca  actriţă. Am  văzut-o jucând, predând  studenţilor. Abia atunci m-am reapropiat de ea. Aşa  sunt şi  actorii mari. Nenea Rebengiuc, Oana Pellea. Au nevoie de confirmare că  eşti bun. La început nu-ţi iartă nimic. E normal, în teatru contează partenerul de joc. Dacă e slab,  poate să te coboare.“

Plecăm   de  la  Comedie.  Îl  însoţesc  pe Marius o bucată  de drum. Nu stă  departe. „Acum   te  las“,   îi  zic. „Ne  vedem  diseară, după  spectacol“, îmi propune Marius.  „Ok, ieşim să bem o bere şi mai vorbim“, spun eu. Are o clipă de ezitare. „Dacă intru în cârciumă beau iar. Nu-i bine.“ Nu vreau să-l corup, şi  totuşi… „Bine, vedem  noi…“ Sinucigaşul e un spectacol pe care vi-l recomand. Eu l-am văzut  de câteva ori şi  recunosc că  din  acest motiv am şi  tras chiulul.  Spre  ruşinea  mea. Dar, în sfârşit, Marius n-o să  ştie lucrul asta. De fapt am vrut să profit de ocazie şi să merg în acelaşi teatru la un spectacol de coregrafie din Franţa care se  anunţa măreţ şi  care era programat la aceeaşi oră. Ei bine, peste cine credeţi că dau la spectacolul din Sala Mare? Peste  Marius   Manole! Cum     în  Sinucigaşul intră    în    scenă    relativ   târziu,   iar   Sala Amfiteatru e la doi paşi,  îşi permite. „Foarte bine ai făcut“, mă încurajează el. „Am venit şi eu să arunc o privire.“ E într-adevăr o şansă, nu ai ocazia să vezi toată ziua spectacole mari venite din afară. Acelaşi  motiv pentru care Marius şi-a propus să plece la anul în concediu la Londra, să vadă cât mai multe spectacole de teatru. „Strâng bani şi la vară o să fac această  călătorie. Mi-o doresc.“ Până  atunci, tot e bună  şi o compensaţie. Actorul şi-a făcut obiceiul să meargă la Liberty Center, unde, o dată pe lună, se transmite live un spectacol de la Londra. „Merită banii, chiar dacă e vorba de 60 de ron!“ Pentru că sala s-a aglomerat, îl las pe Marius pe un scăunel rabatabil la marginea unui rând şi îi urez baftă în spectacolul său…

Două ore şi  jumătate   după, ne vedem la ieşirea  din  TNB. Marius  e  cu  Mădălina  şi Vitalie  Bichir. O  luăm   agale  spre  Centrul vechi, schimbând impresii despre spectacolul pe care tocmai îl văzusem. Mie,  coregrafia mi se păruse demnă de interes, iar dansatorii de excepţie.  „Doar  că  nu au reuşit  să-mi transmită  o  emoţie adevărată“,    mărturiseşte el, apoi divagăm. „Sunt actori talentaţi, şi actori care  muncesc foarte mult. Unul talentat se poate prăbuşi mult mai uşor decât unul care a transpirat să ajungă acolo. Mie mi-e frică de asta. Mai ales că  nu-ţi dai  seama niciodată când are loc căderea.“ „Te gândeşti de fiecare dată  înainte  de  spectacol  la  acest  pericol?“

„Da. Mereu.“ „Şi  în seara asta cum a fost la Sinucigaşul?“ „Am simţit că nu a fost în regulă.“ Lipscaniul e plin la  ora aia. Sunt Zilele Bucureştiului, iar zona a fost luată pur şi simplu cu  asalt. Nu găseşti  un loc unde să  te aşezi.  „Hai să  traversăm  Splaiul“, propune Mădălina. „Găsim acolo ceva.“ Ne îndreptăm în această direcţie, Mădălina  şi Vitalie ducându-şi de coarne bicicletele. „Dă-mi şi  mie să fac o tură“, îi cere Marius lui Vitalie. Ia bicicleta, dar şaua e fixată pentru posesorul vehicolului, mai înalt decât Manole. Reuşeşte,  şi îi dă   pedale  alături   de  Mădălina.  Găsim   în sfârşit  un  restaurant în spatele tribunalului. Feţe de chelneri scorţoase, preţuri  piperate. La prima vedere, cel puţin. Marius îşi comandă  o supă  de praz şi  o apă  plată. A  rezistat ispitei. Vorbim despre reţete, de strugurii pe care i-a adus Bichir lui Marius, de urechelniţa pe care a găsit-o în ei. Vorbim de punctualitate,  despre spectacole, că ar trebui să înceapă la ora fixată, de lucruri din culise… De una, de alta… „Voi încă n-aţi terminat berea? Eu aş fi fost la a treia acum…“, ne  tachinează  el pe mine şi Vitalie. Ei, terminăm  şi noi în sfârşit. La fel şi spectacolul zilei cu și despre Marius Manole. Şi,  cine  ştie, acest  Marius  Manole despre care citiţi voi aici e Marius Manole pe care l-am cunoscut eu, e creaţia mea. Atât cât am reuşit. Într-o zi obişnuită de sâmbătă…

 

„Cum îți dai seama că ai jucat bine?” „Nu-mi dau.” „Niciodată?” „Niciodată. Iar părerile sunt subiective.”

„Nu mă mai atinge critica. Un chirurg poate greși și asta să fie fatal. În schimb, eu sunt doar un biet actor…“

„Simt nevoia uneori de a experimenta, de a descoperi. De a mă descoperi pe mine. Pentru asta trebuie să te plasezi într-o anumită umilință.“

Taguri:

Comenteaza