“La noi lipsesc doua categorii-meserii vitale pentru comertul de arta: agentul si consilierul. noii imbogatiti inteleg prin consilier o persoana care sa-i aprobe. Vor sa te plateasca doar ca sa-i asculti, ca daca au castigat niste bani, nu mai zicem cum, e imposibil sa nu se priceapa si la Renastere. in comertul de arta reusesti doar daca pleci de la ideea ca esti prost si vrei sa inveti, numai asa ai o sansa”, sustine Tudor Octavian

Piata romaneasca de arta este inca infantila”, sustine Pavel Susara, critic de arta si curatorul Galeriei Luchian 12

“Arta romaneasca este un bun inaterabil, ea este accesibila in aceeasi masura individului si grupurilor mari, ea ne reprezinta si ne defineste simbolic si moral, dar poate constitui si un reper economic sigur, in vremuri confuze sau de-a dreptul nesigure”, sustine Pavel Susara.

– Exista o piata reala de arta in Romania?

– Exista o piata de arta in curs de realizare, ca sa-i sun asa. Ea este mult mai evoluata acum, din toate punctele de vedere, fata de ceea ce era cu zece an in urma, dar daca o raportam la piata romaneasca este inca infantila.

– Se simte criza economica si pe piata de arta de la noi? Daca da, cum anume?

– nu se simte intr-o masura decisa, care sa permita o analiza judicioasa. in general, se vand mai bine lucrarile scumpe, ceea ce semnaleaza o reorientare a investitiilor dar vanzarea, cu precadere, a lucrarilor ieftine, la Artmark, de pilda, dovedeste ca nu exista un comportament previzibil al cumparatorului. Criza se manifesta, asadar, mai degraba prin comportamentul haotic si, in consecinta, impredictibil, al cumparatorilor.

– Ce ne puteti spune despre urmatoarele capitole: Cine vinde? Ce se vinde? Cine cumpara?

– Vand oamenii stramtorati, cei care au nevoie de lichiditati pentru finantarea unor proiecte noi, colectionarii care isi regasesc sau isi restrang colectiile. De vandut, se vand, in general, numele importante, Grigorescu, Luchian, Tonitza, Iser, }uculescu, Baba, Ciucurencu, L. Grigorescu, avangarda, in ansamblul ei, dar si lucrari bune, semnate de autri mai putin cunoscuti, insa usor de regasit in colectiile muzeelor sau in rafturile bibliotecilor. De cumparat, cumpara oameni cu bani, din noile generatii, oameni de afaceri activi si informati, care cumpara pe banii lor, spre deosebire de cumparatorii de acum zece-cinsprezece ani.

– Exista investitori seriosi in arta in Romania? Este o investitie profitabila?

– Da este o investitie foarte profitabila, cea mai profitabila in acest moment, si nu numai,  insa investitori seriosi in arta nu avem in Romania. Bani exista, dar nu exista la nivelul de intelegere si decizia psihologica pentru a se face mari investitii in arta. Cel care accepta fara mari dileme sa imobilizeze 300.000/400.000 de euro, nu poate concepte un plasament de 100.000 pe o opera de arta.

– Care sunt artistii romani cu o cota europeana, internationala?

– Cei care au trait si s-au impus in Occident. Brancusi, Brauner, Dimitrie Chiparus, Paul neagu, dar si cativa tineri, in special de la Cluj, cei din ambianta galeriei Plan B, cum ar fi Ghenie, Savu S.a., dar aici lucrurile sunt in plina miscare si nu pot fi socotite definitive. Si Mircea Ciobanu avea, acum zece ani, preturi de zeci si de sute de mii de franci elvetieni, iar acum paraziteaza colectii occidentale si este, practic, nevandabil.

Text Liliana Petrus

Foto Octavian Tibar

Vasile Parizescu: “A coleciona este o stiinta”

Sa fii colectionar de arta inseamna sa fii pasionat intr-atat incat sa umbli ani intregi dupa o piesa valoroasa, sa nu dormi nopti la rand de placerea pe care ti-o dau obiectele aflate in casa, sa te bucuri in fiecare zi de frumusetea lor, sa le descoperi ori de cate ori le privesti, sa le mangai din priviri. Asa face Vasile Parizescu, pictor si Presedintele Societatii Colectionarilor de Arta din Romania, Presedintele de onoare al Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti si, probabil, cel mai important colectionar de tablouri si antichitati din Romania.

Acasa la Vasile Parizescu. Un apartament de bloc obisnuit, pana ii treci pragul. Dincolo de usa se afla un intreg univers de colectionar asiduu. Totul este tapetat cu tablouri si obiecte vechi de valoare. Sticla de Murano, vase Daume, Gallé, Müller, portelanuri de Meissen, Aldvin sau Sévres de la 1784 la 1810, amfore grecesti, Buddha miniaturali din fildes, bronz sau argint, statuete chinezesti intruchipand gheisele secolului XVII-lea, servicii de cafea din portelanul cel mai fin, lampi si lustre decorate manual, obiecte din fildes, capul unui faraon de acum 3000 de ani, un ceas Biedermeir, fabricat in 1840, pe scurt, un univers vechi de sute si chiar mii de ani. nu mai vorbim despre tablourile de valoare, al caror numar maestrul nu-l mai stie. Si toate au o poveste. “Acest cap de faraon l-am ales dintre sute de obiecte marunte, dar, avand ochiul format, mi-am dat seama cat de este de valoros. Ca sa faci colectii de valoare, trebuie sa ai ochiul format, a colectiona este o stiinta! Colectia mea nu a fost facuta cu multi bani, ci cu multa stiinta. Pentru mine anunturile din Romania libera erau sfinte. Imediat stabileam intalnirea cu persoana respectiva. nu discutam direct despre obiectul care ma interesa, ci despre viata, literatur, filosofie. Cream e o relatie pe plan psihologic, iar oamenii se trezeau in fata unui peprsonaj deosebit. Daca eu ofeream un acont de 500/1000 de lei si-mi dadeau obiectul?! Mai ramaneau de obicei 16 rate de platit pentru respectivul obiect!”, explica pictorul. Artistul are si o impresionanta colectie de covoare vechi de 250 de ani: aici este un covor de rugaciune cu 1.200 puncte pe decimetru patrat – un Gheordez Lädik, colo este un Bukhara, acolo e un Tabriz, eu stau pe un Sirvan, iar sub toate acestea se afla un anatolian cu libelule, pe fond albastru.

“A face colectie a reprezentat pentru mine o mare bucurie si o mare multumire sufleteasca. Am avut un mentor. nu exista colectionar care sa nu aiba un mentor. Trebuie totdeauna sa iti spuna cineva: asta da, asta nu! Al meu a fost un militar de cariera, Dimitrie Hogea, de la care am cumparat, de altfel, diverse obiecte. Am avut rata la el timp de 25 de ani. nu am mers niciodata la casele de licitatie. Merg Foarte rar la magazinele de antichitati pentru simplul motiv ca sunt multe falsuri si nu reusesc sa ma stapanesc si sa nu spun, indicand c bastonul: dati jos acest tablou fiindca e un fals! Stric piata si nasc injuraturi!” spune Vasile Parizescu. (Alice Gherman)

Taguri: nr. 5 / mai 2009 Tweet

Monday, May 25th, 2009 at 5:02 pm, DOSAR, RSS feed