Vechea Sulină şi Comisiunea Europeană a Dunării

• 950, atestarea documentară a aşezării în lucrarea De Administrando Imperio, a lui Constantin Profirogenetul, împărat al Bizanţului.

În Alexiada Anei Comnena este menţionat oraşul Selina la gura fluviului Colostoma (Dunărea).

• 1318, Sulina devine port genovez.

• 1327, Pietro Visconti localizează portul în hărţile medievale.

• 1469, într-un document se menţionează că flota turcească se află la Soline, înaintea atacului asupra Chiliei şi Cetăţii Albe.

• 1537, cărturarul Dimitrios Torgas tipăreşte Portularulîn care localizează Sulina. Sunne este numită în documentele şi hărţile de navigaţie turceşti. Comerţul se dezvoltă şi principalele produse tranzitate sunt grâu, miere, peşte, vite, lemn şi sare.

• sec. XVIII, prima jumătate, nu se cunoaşte exact anul în care Beschir Aga face o donaţie substanţială pentru construirea unui ansamblu militar şi a unui far. Este forţat de protestele comandanţilor de corăbii care se plâng de tâlharii de la gurile Dunării. Este ridicat farul, locuinţe, magazii şi hambare, totul în interiorul unei redute militare. Fortul construit din piatră este dotat cu tunuri deservite de o garnizoană. Paznicii de far – 23 de supraveghetori ai flăcării. Taxele încasate sunt folosite pentru întreţinere şi pentru achiziţionarea uleiului de măsline necesar flăcării farului pe timp de noapte.

• 1765, Charles de Peyssonel, fost consul general al Franţei la Smirna (Izmir) publică Tratat despre comerţul Mării Negre, în care prezintă o vizită de informare la Gurile Dunării. El punctează faptul că în această zonă este predominant interesul pentru comerţ şi mai puţin tensiunile apartenenţei la unul sau altul dintre imperii. El subliniază că Solina (după numele grecesc) este un port de importanţă strategică pentru Franţa.

• 1777, William Eton, om de afaceri britanic şi probabil diplomat, relatează despre profesionalismul şi solidaritatea marinarilor din Sulina.

• 1784, ofiţerul francez de marină, Joseph de Laffite Clave, redactează un jurnal al exploatării coastei europene a Mării Negre şi propune amenajarea gurii de vărsare a Dunării la Sulina.

• 1785, comisarii turci şi reprezentanţii Principelui Moldovei analizează propunerea turcă de reamenajare a intrării pe Dunăre. Proiectul este definitivat de un arhitect moldovean. Lucrările de execuţie sunt finanţate de principii Valahiei şi Moldovei.

• 1817-1818, o lucrare turco-britanică vorbeşte despre lucrările de amenajare ale gurilor Dunării. Oficialii ruşi nu privesc cu ochi buni dezvoltarea zonei şi cer controlul teritorial.

• 1820, apar primii piraţi în Delta Dunării. Navele erau atacate pe timp de noapte, în timp ce staţionau la ancoră.

• 1828, 14 aprilie, Rusia deschide ostilităţile. Bătălii în Valahia, Dobrogea, Balcani. Pe Dunăre confruntări navale între canoniere. Rusia obţinuse braţul Chilia în 1812, Sulina în 1826, ultimul, Sfântu Gheorghe este anexat prin Tratatul de la Adrianopole din 1829.

Rusia continuă să şicaneze comerţul european şi nu face nimic pentru ameliorarea navigaţiei la Sulina, promite, ameninţă, amână.

• 1854-1856, Războiul Crimeii restabileşte echilibrul marilor puteri şi pacea în această parte a Europei. Congresul de Pace de la Paris consfinţeşte noua situaţie. Rusia, înfrântă, cedează Turciei, Sulina şi Delta Dunării.

• 1856, 5 martie, Galaţi, prima întâlnire premergătoare înfiinţării Comisiunii Europene a Dunării (CED). Delegaţi din Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Prusia, Rusia, Sardenia, Turcia.

• 1856, 18-30 martie, Paris, prin tratatul de pace se prevedere neutralitatea Mării Negre, libertatea de navigaţie pe Dunăre şi înfiinţarea CED.

• serviciul tehnic al CED însărcinat cu amenajarea gurilor Dunării pe braţul Sulina are ca sediu chiar oraşul Sulina. Finalizarea lucrărilor de prelungire a digurilor în Marea Neagră la vărsarea Dunării a avut loc în 1981…

• 1857, se înfiinţează un serviciu medical şi unul de pilotaj. Apoi unul de poliţie. Comitete se ocupau de problemele tehnice, administrative, economice, financiare.

• 1857, 6 ianuarie, o conferinţă specială ţinută la Paris a încheiat un protocol prin care Insula Şerpilor, aflată în dreptul gurilor Dunării, este repartizată Turciei şi intră sub administrarea internaţională a CED.

Scopul declarat al CED, conform Tratatului de la Paris, era asigurarea funcţionalităţii prin lucrări tehnice de dragare a gurii fluviului, săparea canalului Sulina, pentru dezvoltarea comerţului transeuropean şi maritim pe Marea Neagră.

• 1877-1878, Războiul ruso-româno-turc. România se formează ca stat, Dobrogea îi este realipită.

• 1878, 1-13 iulie, Tratatul de la Berlin consemnează că Insula Şerpilor este a României. Farul de aici are lumină albă şi este vizibil de la 18 mile. România intră ca membru cu drepturi depline în CED. Din acest moment CED are imunităţi speciale, de care se bucură şi Sulina. Pavilioanele CED oferă statutul de extrateritorialitate, neutralitate pe timp de pace şi război, privilegii fiscale. Sulina devine port-stat, neutru, fără armată. CED construieşte spitale, şcoli, drumuri.

• 1939, 16 mai. CED îşi încetează activitatea. Urmează Pactul Ribbentrop-Molotov în 23 august, apoi al Doilea Război Mondial…

• 1945, 25 august, aliaţii bombardează… din greşeală Sulina. Nu au fost observate steagurile albe ale armistiţiului. 60% din oraş este distrus.

• CED devine subiect imperialist până după Revoluţie. (Bogdan Hrib)

• Căpitan în Războiul Crimeii în contingentul anglo-turc (1855-1855), este numit inginer şef al Comisiunii Europene a Dunării între 1856 şi 1907.

• Schiţează planurile pentru modernizarea portului Odessa, fiind premiat de ţar cu 8.000 de ruble de argint. În 1875, preşedintele SUA îl numeşte membru în Consiliul inginerilor pentru regularizarea fluviului Mississippi. Membru al Congresului de la Paris, întrunit pentru a stabili o rută pentru viitorul canal de-a lungul istmului Panama, în 1879.

• Regularizează Donul şi Gangele. Nominalizat de Guvernul britanic ca membru în comisia tehnică internaţională a Canalului Suez, în 1884.

• Contribuie la modernizarea porturilor comerciale Constanţa, Burgas, Varna, Trieste, Odessa. Consultant în anumite perioade al guvernelor din România, India, Bulgaria, Austria, Rusia, Egipt.

• Numeroase lucrări ştiinţifice publicate printre care: Navigaţie în Europa şi Istoria lucrărilor de inginerie ale Canalului Suez.

• A fost membru de onoare al Academiei Române, primeşte Marea Cruce a României, premii şi decoraţii de la societăţi ştiinţifice şi guverne din întreaga lume.

• La Sulina montează reperul 0 al fluviului Dunărea, în faţa palatului Comisiunii Europene a Dunării (unde se află şi astăzi!) şi reperul 0 de nivel pentru Marea Neagră, în corpul Farului, supranumit acum, Vechi.

• Este supranumit Părintele Dunării. Sir Charles Augustus Hartley (1825-1915)

Taguri: nr. 10 / octombrie 2011 Tweet

Friday, September 30th, 2011 at 7:29 am, DOSAR, Reportaje, RSS feed