Străini de succes

Au ajuns în România din întâmpla­re, mai mult sau mai putin. Sigur nu se gândeau la celebritate, ba unii îşi puneau probleme mult mai serioa­se. De unde atâtea vedete? Protecţie politică, adaptare la o nouă societa­te, supravieţuire! Ca în cazul Mbelei, prezentatoarea de la „10TV”…

„M-am hotărât: vreau să rămân în România”

„Am ajuns în România în 1997 împreună cu soţul meu şi am solicitat statutul de refu­giat. Solicitarea noastră a fost aprobată în 1998. Mi-a fost greu să mă acomodez, la început. Problema cea mai importantă era legată de limbă. Sinceră să fiu, nu ştiam mare lucru despre România. Aveam un prieten de familie care se stabilise aici, iar despre România ştiam că e o ţară francofonă. Ajunsesem la concluzia că nu voi avea pro­bleme de comunicare ţinând cont de faptul că provin dintr-o ţară de limbă franceză. Am fost foarte surprinsă atunci când mi-am dat seama că nu mă voi descurca dacă nu învăţ limba. Mi-a luat ceva timp până când m-am hotărât să învăţ. Am făcut lucrul acesta în primul rând pentru mine, atunci când mi-am dat seama că îmi era din ce în ce mai greu să comunic cu cei din jur. Cel mai greu îmi era cu vecinii sau atunci când eram în stradă şi nu mă descurcam să ajung la o anumită adresă. Lumea mă privea ciudat pentru că abia înţelegeau ce spun. A fost foarte greu. Mi-a luat vreun an ca să îi pot înţelege pe cei din jur şi un an şi jumătate ca să pot să formulez propoziţii cât de cât inteligente şi inteligibile.”

Mbela a fost recent gazda unui eveniment ocazionat de o sărbătoare africană.

Nu a fost singura problemă a Mbelei. „Cealaltă a fost legată de vreme. Când a sosit iarna, a fost un şoc pentru mine. Auzeam despre iernile friguroase de aici, dar nu îmi dădeam seama cum era de fapt. Tare greu mi-a fost! La început, stăteam zile în şir în casă. Mă gândeam că ar fi inuman să mă expun în acest „frigider deschis”. Mă uitam la copii şi mi se părea foarte ciudat când vedeam cum se dau cu sania. În sinea mea spuneam: „Ce lume ciudată! Ce hobbyuri dubioase! Nu mă regăsesc aici! Aceasta nu este lumea mea!” Am reuşit până la urmă să trec peste aceste probleme pentru că am dorit foarte mult să mă integrez, să îmi găsesc un loc în această societate, să mă simt ca acasă.”

Cele povestite de Mbela sunt uşor de înţe­les dacă ne gândim că provine din Congo, o ţară unde temperaturile trec de 40 de grade. Şi totuşi, există vreun punct comun între România şi… Congo? „Da, e vorba de ospi­talitatea şi căldura oamenilor, şi nu vă spun cuvinte gratuite. Acest lucru m-a motivat să rămăn în România. Am simţit o căldură care umplea golul pe care îl aveam în suflet din cauza faptului că eram departe de casă. Cât despre diferenţe, sunt evidente: vremea, mâncărurile şi ingredientele folosite şi aspectele legate de informarea publică. Sunt multe subiecte care sunt ocolite sau tratate cu rezervă în mass-media din România, dar care sunt tratate în profunzime în Republica Democrată Congo şi în alte ţări africane. Este o diferenţă de percepţie a oamenilor cu privire la anumite subiecte ce sunt conside­rate tabu, oculte. Noi considerăm că modul cel mai bun de a te apăra de o chestiune care poate fi periculoasă este de a o studia în amă­nunt şi a şti în consecinţă cum să te aperi. În România, nu se prea vorbeşte despre lucrurile acestea, oamenii le iau drept legende.”

Şi totuşi. „Nimic nu mai trebuie să mă convingă să rămân aici pentru totdeauna. M-am hotărât deja: vreau să rămân în România. Mă simt bine aici. România m-a adoptat. Am învăţat multe lucruri, mi-am făcut primii paşi în viaţa profesională aici. Experienţa de viaţă în România m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să descopăr şi să dezvolt anumite abilităţi despre care nu ştiam. Am descoperit că pot să cânt. Mi-am înfiinţat chiar o formaţie în cadrul căreia sunt solistă vocal. Nu ştiam că sunt bună la aşa ceva.” Experienţa de viaţă în România, dificultăţile cu care s-a confruntat în calitate de cetăţean străin, au determinat-o pe Mbela să fie o lup­tătoare, dăruind mai mult decât maximum pentru a se regăsi în societate.

„In televiziune, cred că m-a ajutat foarte mult faptul că sunt o persoană sinceră şi sociabilă. Nu puteam umbla cu cioara vopsită! Nu prinde. Poate pentru o anumită perioadă, dar nu pe termen lung.”

„Dacă eram în Congo, nu aş fi avut moti­vaţia de a lupta aşa cum am făcut-o aici. Am tatonat multă vreme până am ajuns la viaţa pe care o am acum. Când am ajuns, m-am gândit că era în interesul meu să mă implic în toate activităţile desfăşurate în cadrul ONG- urilor care asistă străinii. Acest lucru m-a aju­tat să învăţ mai repede limba şi să mă simt utilă în societate pentru că mă implicam în activităţile de ajutorare a persoanelor nou- venite. A urmat experienţa cu muzica. Mi-a fost greu atunci când mi-am dat seama că nu există restaurante sau magazine cu specific african. Îmi făceam probleme cu privire la felul în care îmi voi petrece timpul într-o ţară care mă va ţine departe de cultura mea de origine. Aşa s-a născut ideea de a înfiinţa o trupă de muzică africană. La început eram doar un grup vesel care cântam pentru noi înşine şi apoi pentru comunitatea noastră. Cu timpul, am reuşit să câştigăm interesul românilor. Şi iată cum am reuşit să coor­donez o trupă timp de nouă ani. Eu, care nu cântasem vreodată. Am fost în corul bisericii o vreme, dar nu eram bună. Activând în domeniul muzical, a urmat o importantă expunere media, fiind invitată la mai multe emisiuni TV şi Radio. Mă implicasem la un moment dat într-un proiect de muzică rock, orchestrată pe muzică sinfonică. Făceam backing vocals. Am fost invitată alături de colegii mei la emisiunea Naşul şi atunci am fost remarcată de către Radu Moraru care m-a introdus în lumea televiziunii. Iar această frumoasă poveste continuă şi acum, şi sper să nu se oprească foarte curând. Mulţi spun că se lucrează cu materialul clientului, dar eu cred că este de asemenea important să te remarce cineva şi să dorească să îţi acorde o şansă. Aceasta a fost situaţia mea. De aceea am mult respect pentru Radu Moraru pe care îl consider ca fiind Naşul meu. El m-a îndru­mat şi o face în continuare în televiziune.”

Taguri: nr. 6 / iunie 2011 Tweet

Friday, June 3rd, 2011 at 5:53 pm, DOSAR, RSS feed