Dacă Radu Moraru a descoperit calităţile de prezentatoare ale Mbelei, care or fi ca­lităţile pe care le apreciază spectatorii la ea? „Telespectatorii mei fideli spun că apreciază la mine faptul că sunt sinceră, simpatică şi cu un simţ al umorului care prinde la români şi nu numai. Apreciază de asemenea faptul că ştiu de glumă şi am învăţat multe glume româneşti pe care le mai spun la mine în emi­siune sau acolo unde sunt invitată. Am înţe­les că se vede clar că iubesc această ţară. Cred că aceste lucruri m-au ajutat să cuceresc inimile şi sufletele românilor mei.”

Să fim cinstiţi! Trăim într-o ţară cu multe prejudecăţi, în care o persoană de rasă africană poate cădea uşor în plasa răutăţilor şi glumelor gratuite. S-a confruntat Mbela cu vreo experienţă neplăcută de când se află în România? „Nu am trăit vreo experienţă neplă­cută pentru că nu sunt româncă. Am mai avut mici neplăceri cu vecinii de bloc în primii ani, dar aceste lucruri s-au datorat faptului că nu ştiam limba şi nu puteam să mă exprim îndea­juns de clar încât să îi fac pe cei din jurul meu să îmi cunoască temerile, sensibilităţile, interesele s.a.m.d. Pe de altă parte, vecinii aveau şi ei o problemă: nu ştiau mare lucru despre străini şi erau influenţaţi de prejudecăţile promovate în societate. Nu aş vrea să insist asupra acestui subiect pentru că nu mai are importanţă atâta timp cât ştiu că necunoaşterea este de vină şi nicidecum rău­tatea.”

„Mi-e dor de părinţii mei dar mă străduiesc în ultimii ani să îi văd cel puţin o dată pe an, mergând în Gabon.”

„Când sunt plecată din ţară, îmi e dor de România. Ori de câte ori mă duc în Gabon, acolo unde este familia mea, simt un gol în suflet. Îmi este dor de limba română. Am o prietenă pe care o sun des pentru că mi se face dor de această limbă pe care o îndrăgesc. Anul trecut a fost o binecuvântare pentru mine. M-am întâlnit cu o româncă de a noastră care s-a stabilit în Africa de peste 20 de ani. Am avut cu cine vorbi în româneşte.”

Wilmark, dansatorul

Cine nu-l ştie? Micuţul Will, artistul mărunţel şi exotic, cu trăsături amerindiene, membru în juriul emisiunii Dansez pentru tine. Wilmark a ajuns în România cu mai mulţi ani în urmă, primul contact fiind prin intermediul studiilor, după ce a obţinut o bursă din partea guvernului român pentru a urma cursurile Facultăţii de Petrol şi Gaze.

„De atunci m-am îndrăgostit de România. Spre norocul meu am reuşit să mă adaptez destul de repede şi m-am înconjurat de oameni interesanţi şi ospitalieri. E drept că au existat şi momente mai dificile la început, ca pentru orice persoană care ajunge într-o ţară străină, dar am reuşit să leg repede prietenii ce au durat în timp.” Ce-i place în mod special în România? „Am avut ocazia să văd aproape toată România, datorită spectacolelor şi pot să spun cu mâna pe inimă că este o ţară superbă. De asemenea, îmi place solidaritatea care exis­tă, orice ar spune unii, şi mă dezamăgeşte indiferenţa pentru propria soartă pe care foar­te mulţi români o au. Nu-mi place să văd feţe triste, viaţa e prea scurtă ca să nu profiţi de ea la maximum.” Ce l-ar reţine pentru totdeauna aici pe Wilmark? „Familia mea, adică Ioana şi Loukas. Ei sunt cei pentru care voi rămâne întotdeauna aici. Reprezintă partea cea mai importantă din viaţa mea.”

„La început nu stăpâneam foarte bine limba română. Oricum, toată lumea spune că româna mea este exotică.”

Wilmark este, poate, „străinul” cu cea mai mare cotă de popularitate din România. Cine se gândea… De la Facultatea de Petrol şi Gaze… Nici chiar el. „În momentul în care am ajuns aici nu-mi trecea prin gând să devin vedetă. Ceea ce-mi doream, şi am şi reuşit să realizez, era să înfiinţez o şcoală de salsa şi să formez o comunitate latino. Restul a venit de la sine. Nu pot şti dacă aş fi avut mai mult suc­ces în Columbia, dar ăsta e destinul.” Lucrurile s-au schimbat mult de atunci, iar Wilmark are mulţi admiratori, pe mulţi dintre ei câştigându-i fiindcă este o persoană foarte sociabilă. „Îmi place să interacţionez cu oame­nii, fie că sunt sau nu fanii mei. La Wilmark Academia de Baile vin foarte mulţi cursanţi şi îmi place să stau de vorbă cu ei; îmi povestesc despre vieţile lor. În general, mă bucur să aflu că sunt apreciat pentru ceea ce fac, pentru ceea ce reprezint pentru comunitatea latino din România.”

Analia Selis, muziciana

Artista argentiniancă a ajuns în România când avea deja o carieră. Ca o dovadă, a fost una dintre protagonistele Festivalului Cerbul de Aur, în 2005. Stabilirea sa în România are la bază o poveste cu adevărat frumoasă: dragostea. O dragoste care şi-a găsit împlinirea firească chiar de curând: naşterea unei fetiţe…

Totul a început pentru Analia atunci când dorinţa de a învăţa fluent limba engleză s-a suprapus cu dragostea sa pentru muzică. Aşa a ajuns în America, cu o bursă la Boston. „Aici l-am cunoscut pe Răzvan (n.r. – soţul ei). Urmam cursuri de canto clasic, eram în penultimul an, când a venit Răzvan din România la o spe­cializare. Era prin februarie 2000, auzisem despre el de la colegii mei, dar Răzvan, fiind violon­celist, avea cursuri în săli diferite de cele unde mergeam eu. La un moment dat am auzit că urma să susţină un concert unde cânta piese ale unui compozitor argentinian, Alberto Ginastera. Am hotărât să merg la concert şi, cu ocazia asta, să-l cunosc şi eu. Într-o pauză a venit şi s-a prezentat – Răzvan Suma”, povesteşte Analia despre începuturile poveştii sale de dragoste.

Analia s-a căsătorit de trei ori cu Răzvan. O dată civil, altă dată religios, în 2004, şi în 2006 a îmbrăcat din nou rochia de mireasă şi a făcut cununia religioasă catolică în Argentina.

S-au plăcut de la prima vedere, dar faptul că Răzvan avea o prietenă în România a ţinut-o la distanţă pe Analia. A sosit toamna, cursurile de la Conservator s-au reluat, iar Analia şi Răzvan s-au reîntâlnit. Cum tânărul violoncelist renunţase între timp la dragostea lui din România, ce a urmat a legat simplu destinele celor doi. Aşa încât, la sfârşitul lui 2001, cei doi erau împreună. „Problema era că el trebuia să se întoarcă în România, iar eu aveam un con­tract în SUA până în 2003. Dar relaţia noastră s-a dezvoltat rapid, evoluam foarte bine şi sim­ţeam că ne iubim cu adevărat. Aşa am ajuns în România în august 2002, iar prima impresie a fost că îmi place foarte mult. Atunci nu ştiam că mă voi stabili definitiv în această ţară, mai ales că anterior îmi imaginam că o să mă mut în Spania, unde locuia sora mea mai mare.” În octombrie 2002, Răzvan a cerut-o pe Analia în căsătorie. „Mi-a spus că e îndrăgostit de mine şi să-l urmez în România, că o să fie bine, că mu­zica latino-americană este îndrăgită acolo. Şi l-am urmat. În decembrie 2002 eram din nou în România. Am fost la colindat la Cluj, de unde e Răzvan, Oradea şi mai ales la Bucureşti.”

După ce şi-a achitat obligaţiile contractuale în SUA, în 2003 Analia a revenit în România, în acelaşi an cei doi s-au căsătorit la starea civilă, iar începând de anul următor artista predă muzică şi engleză la o grădiniţă particulară din Bucureşti. În timp, a început să lucreze şi cu o formaţie, iar în 2004 s-a înscris la Cerbul de Aur. „Un prieten mi-a făcut cunoştinţă cu mana­gerul de la Media Pro Music, acestuia i-a plăcut cum cânt şi imediat am început repetiţiile. Ei m-au susţinut la Cerb cu înregistrările, hainele, stilist etc; apoi a urmat Cerbul de Aur unde am luat locul trei.”

Taguri: nr. 6 / iunie 2011 Tweet

Friday, June 3rd, 2011 at 5:53 pm, DOSAR, RSS feed