Un material special despre trei emigranţi români care şi au dorit să scrie literatura prin străinătăţuri: în Italia, în română sau în italiană

October 20th, 2007, Revista Flacara

Da solo nella fossa comune

Viorel Boldiş s-a născut pe 16 martie 1966 la Oradea. „Satul în care am copilărit se numeşte ţigăneşti de Criş, la 30 km de Oradea. Este o minune de sat, adică era, pentru că acum e aproape pustiu şi-i trist”, spune Viorel, care a publicat deja în Italia un volum de poezii – Da solo nella fossa comune (Singur în groapa comună, Editura Gedit,168 de pagini, 14 euro).

In 1993 a plecat din România. La început la Atena, unde a locuit până în 1995, apoi în Italia. De 11 ani locuieşte şi munceşte la Cellatica, în provincia Brescia. Căsătorit cu o italiancă, doi copii, o slujbă de muncitor în fabrică şi marea pasiune pentru poezie. în anul 2000 a câştigat concursul Culture a confronto, organizat de primăria din Brescia, cu povestirea L‘emigrazione spiegata a mia figlia. în 2005 a câştigat premiul EKS & TRA cu volumul de poezii Da solo nella fossa comune, din care face parte şi poezia Il conto.Ultimul pe listă, premiul doi la a zecea ediţie a concursului Racconto da leggere a Natale, cu povestirea Il fazzolet- to biancopublicată de cotidianul La Provincia di Como pe 6 ianuarie 2007.

Viorel ţine sa sublinieze ca a crescut la ţara. „Sunt fiu de ţaran, şcolit puţin pe la oraş şi apoi pierdut prin lume”. Poet, ţaran, muncitor, croitor, paznic de noapte, chelner, barman, agent comercial, mic întreprinzător, jurnalist, redactor-şef, Viorel a facut multe în viaţa. „Nu am terminat nici o facultate, nu pentru ca nu am avut posibilitaţi sau pentru ca sunt prost (sau poate sunt?), ci pentru ca am fost întotdeauna un «bun de nimic», cum spunea tata. Oricum, citiţi poeziile de mai jos şi veţi înţelege ceva mai mult despre mine”, îşi face Viorel prezentarea pe site-ul www.letterranza.org.

Il conto	facciopoco all’amore	Ce mai e nou pe la	noi de Crăciun.
	sono un nulla facente	Ţigăneşti?	Fetele sunt bine, îţi trimit
non tengo niente	non spero	Eu n-am crescut, sunt tot	o poză de-a lor
ne case ne terre	e non credo piu in	aşa cum mă ştii,	Să le vezi, să-ţi mai treacă
nemmeno	niente	Cu capul în nori şi plin de	din dor.
un conto corrente	cavalco la vita	poezii
mi affido al vento	come fosse una troia	Cum îmi prezise o ţigancă	Hei mamă, nici nu ştiu ce
incostante stridente	e lei brutta stronza	cu ochi de catifea	să-ţi mai scriu.
ormai non mi spavento	sfottendo s’annoia	Uitându-se pieziş pe fun	Eu tare mult acasă aş
non tengo denaro	cavalco cavalco	dul ceştii de cafea.	vrea să viu,
nada nulla nafing	ma domani la smonto		Dar lumea e rea, banii
che cazzo di vita	me ne vado in banca	Hei mamă, eu casă încă	lipsesc, tu ştii bine.
da lupo mannaro	e mi faccio un conto.	nu mi-am luat,	Oh, mamă dragă, nu fi
che faccio	Scrisoare mamei	Trăiesc într-o carte ca şi	supărată pe mine.
ignaro		într-o gură de sat.	Tu roagă-te, aşa cum ştiu
di cose e vizi		Mă hrănesc cu cuvinte… te	că faci mereu,
incolore	Hei mamă, ce mai faci,	doare ce-ţi spun?	Să ne ajute pe toţi bunul
non bevo non fumo	cum mai eşti!?	Ştiu, mamă, dar hai pe la	tău Dumnezeu!

Viorel Boldiş, acasa ai avut legaturi cu viaţa literara?
In România, prin anii ’80, participam la viaţa literară din Oradea. Frecventam cenaclul literar Iosif Vulcan. Dar apoi am făcut o grămadă de meserii. Am fost şi jurnalist, am ajuns şi redactor-şef la Jurnalul de dimineaţă din Oradea. La un moment dat mi-am dat seama că nu pot rămâne acolo. Am plecat în Grecia întâi, apoi am venit în Italia.

Cum a fost începutul în Italia?
Am luat-o de la zero. Am dus viaţa emigrantului obişnuit, am dormit prin parcuri, case părăsite, gări… E foarte uşor să te pierzi în această lume. Mai ales când pleci dintr-un birou de redactor-şef şi ajungi să dormi în faţa gării din Milano. Era descurajant. Apoi am reuşit să-mi fac acte, am găsit o revistă a unei cooperative care m-a angajat. Acum muncesc într- o fabrică, pentru că din poezie nu pot să trăiesc.

Ai publicat poezii în italiana. Scrii direct sau întâi în româneşte?
Multe sunt scrise în italiană, dar la fel de multe sunt scrise în româneşte şi apoi traduse, mai bine zis refăcute în italiană.

Ce planuri literare ai?
Deocamdată colaborez cu mai multe publicaţii de poezie pe internet şi mai public în diferite ziare şi reviste ita I iene. Ultima oară am publicat un text în Il Giornale.

Publici în ziare de dreapta?
Când am venit în Italia eram foarte anticomunist, cu idei de dreapta. Ajuns aici, obligat să fac tot felul de munci, dintre cele mai de jos, a trebuit să recunosc că e nevoie de valorile sociale promovate de stânga. Acum m-aş defini de stânga şi anticlerical convins.

Sunt mulţi români în Italia pe care îi chinuie talentul şi se apuca de scris.
Este o vârstă la care toţi scriu poezii. Eu nu cred că a scrie este o prerogativă a unor academicieni sau intelectuali. Nu-i rău dacă omul scrie. Dar până la a scrie de calitate şi apoi a publica, e cale lungă.

text Sorin Cehan