De câte ori trebuie sa trăiesc sfârşitul lumii? Citeste continuarea

Multe a mai văzut si revista Flacăra, la via]a ei! Până si la capitolul de­zastre naturale! Cutremure, inun­daţii catastrofale, alunecări de teren, ba chiar şi tornade. Vă propun, aşadar, o selecţie din reportajele pe această temă, publicate de-a lungul anilor. În ideea că, poate, totuşi, învăţăm ceva. Sau măcar înţelegem „de ce japonezii pot şi noi nu?” Citeste continuarea

Eram în casa noastră, dintr-un orăşel la nord de Tokyo, pe data de 11 martie, la ora 14:46. Atunci a început şi am crezut că este un cutremur ca oricare altul.

text Claudia Golea Sumiya (corespondenţă din Japonia) foto Agerpres Citeste continuarea

Acum 25 de ani, eram la Buzău, în armată. Explozia a avut loc pe 26 aprilie, despre nor s-a aflat în România pe 1 mai, pe la prânz.Parcă era o duminică însorită. Atunci am auzit pentru prima dată ţăcănitul sinistru al unui contor Geiger-Muller… Aş vrea să nu-l mai aud niciodată! Citeste continuarea

4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute. Nu mai contează cât a durat. Oricum, suficient de mult încât amintirea lui să dea frisoane si acum. Cutremurul! Citeste continuarea

„Nottara” este unul dintre cele mai cunoscute teatre bucureştene, pe scena sa trecând mulţi dintre marii actori români. Dintre teatrele din Capitală a rămas singurul neconsolidat, după cum ne-au declarat angajaţii instituţiei. De câte ori reapar zvonuri des­pre un cutremur în România, ochii se îndreaptă spre „Nottara”… Citeste continuarea

„Am construit o civilizaţie care se bazează fundamental pe ştiinţă şi tehnologie. În acelaşi timp, am făcut totul ca înţelegerea ştiinţei şi tehnologiei să nu ajungă la publicul larg. Aceasta este reţeta dezastrului”. (Carl Sagan) Citeste continuarea

Timp de câteva minute am privit pe o fereastră deschisă. Am văzut pe stradă un şuvoi de maşini. Mărci străine – Mercedes, Lexus, Opel, Ford, Chevrolet, Citroen, Volkswagen. La volan – tineri şi vârstnici, bine îmbrăcaţi şi zâmbitori. Scumpirea benzinei îi lăsase indiferenţi. Unii coborâseră geamurile şi până la mine au ajuns acordurile unor cântece ritmate. Are dreptate guvernul – criza devine o amintire urâtă, lumea e veselă şi fără griji. N-am avut mult răgaz să mă delectez cu acest gând reconfortant. De jos a răsunat eternul „Haine vechi cumpăr, haine vechi!” şi am coborât cu picioarele pe pământ.

M-am îmbărbătat însă rapid, văzându-i pe muncitorii care lucrau la construcţia unei vile cu două etaje, semn că imobiliarele vor cunoaşte un nou boom. Deci, guvernul nu se înşală şi am ieşit la liman, ce-a fost mai greu a trecut. Dar mai bine mă îndepărtam de fereastră în clipa aceea. Fiindcă doi cetăţeni s-au oprit chiar în dreptul ei şi, după ce şi-au dat bineţe, au început să se vaite că nu le ajung salariile pentru mân­care, pentru întreţinere, pentru a-şi ţine copiii la şcoli, pentru a plăti ratele la bănci. Iarăşi m-a cuprins disperarea, neştiind ce să mai cred. Am scăpat de blestemata asta de recesiune? N-am scăpat? Am depăşit-o, cu siguranţă, fiindcă vizavi a oprit un camion din care câţiva inşi descar­că mobilă nouă, semn că proprietarul casei unde e transportată cunoaşte un binefăcător revi­riment financiar.

Prin urmare, adio restricţii! Însă pe lângă cei doi de sub fereastra unde mă aflam a trecut în mare grabă o femeie. „Unde te grăbeşti?” „La spital. Vreau s-ajung înainte de-a-l închide şi pe ăsta.” După ea a apărut o gospodină la fel de presată de timp. „N-aţi aflat? Se dă la magazinul din colţ ulei şi zahăr cu o reducere mare de preţ.” I-am văzut pe toţi trei luând-o la fugă. Eu am închis fereastra nu mai înainte de a auzi vrăbiile din pomii înfloriţi. Parcă şi ciripitul lor suna în alt fel: „Wiki-Leak! Wiki-Leak!” Poate doar cu ajutorul WikiLeaks o să aflu cum stăm, de fapt, cu criza.

INFO Citeste continuarea