Există un loc între lumi în care cei intraţi în comă aşteaptă liftul pentru întâlnirea cu Dumnezeu sau pentru a se întoarce pe Pământ. Locul inventat de Schmitt este misterios şi greu de acceptat pentru nou veniţi. Limita morţii presupune fie împăcarea şi liniştea aduse de acceptarea unui etaj superior, fie recunoştinţa coborârii la viaţă. Urcuşul şi coborâşul sunt dictate de modul în care medicii reuşesc să vindece accidentele de circulaţie, loviturile, comele diabetice sau rapiditatea cu care găsesc o inimă pentru un transplant. Citeste continuarea

„Orice om are o listă de lucruri pe care ar dori să le facă în viaţă; însă, de cele mai multe ori, ne lăsăm prinşi în vârtejul vieţii de zi cu zi, care ne poate duce în direcţii contrare celor în care am fi vrut să mergem!“ (afirmă scenaristul de excepţie Justin Zackham, autor al script-ului şi memorabilelor dialoguri din filmul regizat de către Rob Reiner).

Se râde mult în acest admirabil, tulburător mai ales, film despre… moarte! Doi incomparabili actori, aflaţi nu departe de pragul senectuţii (mă refer la Jack Nicholson şi Morgan Freeman) – prezenţi, permanent, pe ecran timp de circa o oră şi jumătate, cu doar câteva, puţine cadre în care mai apar şi două-trei personaje secundare – te ţin cu sufletul la gură interpretând o poveste pe cât de simplă, pe atât de tragică (iar asta, repet: printre hohote de râs).

Un miliardar şi un fost profesor de filosofie, devenit simplu mecanic-auto, ajunşi împreună într-o cameră de spital, află că – în urma unei forme agresive de cancer – mai au de trăit câteva luni de zile; firi cu totul opuse, primul un soi de „cinic“, al doilea un soi de „înţelept“ – ajung curând la concluzia că dacă tot sunt în pragul morţii, să profite de zilele ce le-au mai rămas şi să-şi realizeze dorinţele visate şi neînfăptuite în cursul vieţii – atât cât vor mai putea! În pofida vârstei şi bolii – şi pe banii miliardarului – ei pornesc în jurul lumii, într-o aventură ce sfidează parcă orice logică: se duc să vadă Zidul Chinezesc, sau Piramidele, sau Taj Mahal… se aruncă împreună cu paraşutele de la mare înălţime… vizitează celebrele cafenele pariziene… un celebru parc din Tanzania… etc. etc., bifându-şi reuşitele pe lista pe care şi-au conceput-o împreună…! Iar în cele din urmă mor, pe rând, şi vor fi îngropaţi de către un prieten, alături, undeva în zăpezile Everestului…! Ei câştigă însă – în acest scurt interval – ceva enorm: descoperă curajul, prietenia, înţelegerea suferinţei, mila şi – de ce nu?! – umorul!

Mărturisesc faptul că n-am mai văzut o astfel de „comedie“ (!), realizată pe un astfel de fundal atât de „întunecat“… Dar şi totodată un film atât de TONIC (în cel mai deplin înţeles al cuvântului).

P.S. – Filmul merita a fi nominalizat la OSCAR la cel puţin trei secţiuni: interpretare, scenariu, regie; n-a fost … (mari sunt grădinile Academiei Americane de Film!).

„The Bucket List“ – SUA, 2007 – 97 de minute

Distribuit de: „INTERCOM FILM DISTRIBUTION“

Antoaneta Ralian a tradus în limba română 112 titluri de carte. Scriitori numai unul şi unul D.H. Lawrence, Bellow, Murdoch, Miller, Rushdie, Amos Oz, Tennessee Williams… Citeste continuarea

În seara zilei de sâmbătă, 30 ianuarie, la Arad, au început să sosească elevi şi profesori din toată ţara. Puteai să crezi că este vorba de o conspiraţie şi chiar era, o conspiraţie a iubitorilor limbii şi literaturii române, îndreptată împotriva prostului-gust, a inculturii, a degradării limbajului folosit în viaţa de fiecare zi. Citeste continuarea

Pentru un puşti, cum sunt eu, filmul de faţă este un exemplu trist. Ce înţeleg este că, deşi oamenii îmbătrânesc, nu reuşesc să înveţe nimic. La 50 de ani trebuie să existe mai mult în viaţă decât excitabilităţi adolescentine. Prostioare. Nu găsesc nimic revigorant în asta. Nu e o întinerire. Citeste continuarea

Paradoxal (sau poate nu!), moartea lui Heath Ledger este singura care poate atrage interesul publicului larg pentru această producţie. În rest,  cunoscătorii şi fanii lui Terry Gilliam s-ar fi dus oricum să vadă această producţie. Filmul reia temele apropiate regizorului:  lumea pitorească a carnavalului, măscă­ri­ciul şi cerşetorul, în fine, lumea dincolo de realitate, supranaturală. Într-un cuvânt: povestea. Citeste continuarea

După mica escapadă puritano-ipocrită numită Juno, Jason Reitman se întoarce la ce ceea se pricepe mai bine: portretizarea lumii contemporane pline de cinism. Dacă v-a plăcut Mulţumim că fumaţi!, pregătiţi-vă pentru ceva şi mai bun. Citeste continuarea

Nişte fete de Neil LaBute, traducerea Bogdan Budeş, regia Cristian Juncu, scenografia Doru Badiu, distribuţia: Irina Velcescu (Sam), Cristina Florea (Tyler), Catrinel Dumitrescu (Lindsay), Andreea Vasile (Bobby), Diana Cavaliotti (Reggi), Vlad Zamfirescu (Guy). (Teatrul George Ciprian, din Buzău) Citeste continuarea

Leonce şi Lena de Georg Büchner, traducerea Nina şi Iosif Cassian, adaptarea şi regia Horaţiu Mălăele, costume Georgiana Săvuţă, decor Vladimir Turturică, muzică Călin Grigoriu, coregrafie Răzvan Mazilu, distribuţia: Lari Giorgescu (Leonce), Crina Semciuc (Lena). Durata spectacolului: 1 h 15 min. (Teatrul de Comedie)

Nu ai sentimentul că în fiecare zi timpul aleargă mai repede decât tine? O ia înainte şi tu, depăşit de situaţie, nici măcar nu ai răgazul să îi admiri viteza. Nu mai ştim să stăm. Să privim. Să privim fără să facem nimic şi fără să ne pese de următorul task pe care trebuie să îl ducem la bun sfârşit.

După spectacolul Leonce şi Lena ţi-e dor să te mai plictiseşti. Personajele generaţiei foarte tinere şi mai ales talentate de la Teatrul de Comedie te învaţă să te bucuri de lene, de linişte. Într-o atmosferă plină de lumină, de bejuri, de pasteluri proiectate pe fundalul alb al scenei cu multă inspiraţie de Georgiana Săvuţă şi Vladimir Turturică, eroii lui Büchner se revoltă, iubesc, trăiesc privind o muscă pe perete şi călătoresc fugind de mezalianţe pentru a întâlni, providenţial, iubirea.

Comedia romantică plină de ironia subtilă marca Büchner a vremii începutului de secol al XIX-lea este adaptată vremurilor noastre de Horaţiu Mălăele. Trimiterile la aspectele politice ale cotidianului mioritic vă vor aduce zâmbetul pe buze. Interacţiunea scenă – sala de spectacol este foarte vie şi bine asumată de tinerii actori. Dezinvoltura comunicării şi a dialogului în afara convenţiei teatrale fac din povestea lui Leonce de Popo şi a Lenei (de la Lena, dar ar putea fi şi de la lene!) de Pipi una din zilele noastre şi nu de la 1836.

Fugind de iubirea aranjată de părinţi, cei doi se întâlnesc întâmplător şi se îndrăgostesc. Lumea lor este definită de curtea regelui de Popo zgomotoasă şi absurdă, supusă şi neconvinsă în supuşenia ei şi de o doică petrecăreaţă gata să îşi urmeze stăpâna oriunde o va duce destinul. Interesele meschine ale lumii în care trăiesc cei doi sunt fundalul – uşor de ignorat – al unei frumoase poveşti de iubire.

Tema principală a spectacolului este iubirea – de la cea carnală dintre Leonce şi Rosetta, tradusă impecabil printr-un dans cu coregrafia lui Răzvan Mazilu, la iubirea naivă şi pură care, ca să poată primi binecuvântarea regelui,  înscenează un spectacol de păpuşi pentru a-şi ascunde adevărata identitate.

Echipa creată de Horaţiu Mălăele este tânără, plină de energia pe care o întâlneai de­seori pe scena Studioului Casandra în spectacolele de absolvire (majoritatea celor de pe scenă sunt generaţia 2008). Îşi doresc să joace. Îşi doresc să construiască în jurul personajelor. Au învăţat să asculte, să îşi asume indicaţiile unui regizor de talia lui Mălăele şi să filtreze prin propriile mecanisme tehnica actorului Mălăele.

Ai vrea ca povestea din regatul Popo să nu se mai termine. Ai vrea ca în scenă să mai intre măcar o dată Dorina Chiriac, Bogdan Cotleţ, Gheorghe Dănilă şi să îi primeşti cu zâmbetul pe buze şi plin de admiraţie pentru virtuozitatea cu care îşi construiesc personajele.

Uitaţi de deadline-uri! Mergeţi să reînvăţaţi plictiseala şi contemplarea. Mergeţi să fiţi martori la naşterea unei noi generaţii de actori veritabili.

Prin această opţiune repertorială şi prin distribuţia foarte tânără, teatrul din centrul vechi al oraşului produce spectacole de succes sub pălăria deja cunoscutului slogan Comedia ţine la TINEri.

Portretul unei femei nud. E greu să vorbeşti despre el, darmite să-l surprinzi în fotografie şi, în acelaşi timp, să reuşeşti mereu să emoţionezi publicul prin ceea ce faci. Artistul vizual Cristian Crisbăşan a uimit din nou prin expoziţia sa intitulată A-Muse deschisă în perioada 16-21 februarie 2010 la Galeria Art Society. Citeste continuarea