Articole scrise de Mihail Galatanu
August 24th, 2011, Mihail Galatanu Comenteaza
Călătoriile Sfântului Apostol Pavel sunt subiectul unei prezentări-omagiu pentru cel care a fost creştinat pe drumul Damascului. Neîndoios că o asemenea prezentare are un scop turistic. De altfel, de la un tîrg de turism am si luat-o. Si de la ea purcede si articolul nostru. Citeste continuarea
5,267 afisari
August 24th, 2011, Mihail Galatanu 3 comentarii
Daca iubeşti Grecia, ai sa fii cât se poate de uimit sa descoperi ca, tot timpul, Grecia se reinventeaza. Nu, nu e o marotă aplicabilă tuturor ţărilor; de exemplu, mie nu mi se pare că Germania s-ar reinventa vreodată. Deşi, cine ştie, poate acest lucru este valabil şi eu mă înşel. Citeste continuarea
9,549 afisari
July 7th, 2011, Mihail Galatanu 20 comentarii
A fost o lună cam „sleită”, una care s-a scurs greu, ca uleiul pe gâtul (dinăuntru) al sticlelor. O lună de eclipsă, care s-a târât, toropită, spre arsita verii. Una cu muscături politice, cu turniruri obosite, fără vlagă, doar cu mici isterii de cartier. Si, mai ales, cu un de neînteles, aproape, atac la Rege. Un sah la Rege pe care l-a dat, cu un tupeu greu justificabil prin ceva, însusi Presedintele. Citeste continuarea
20,393 afisari
June 3rd, 2011, Mihail Galatanu 2 comentarii
Pe cine preferaţi la şefia Partidului Democrat Liberal? Eu, unul, mărturisesc franc că nu am nici o preferinţă. Vasile Blaga, „buldogul” politicii democrat-liberalilor, mă cam lasă indiferent. Cam la fel stau lucrurile şi cu ceilalţi. Poate Toader Paleologu să mă mai încălzească niţel, aşa, nu mare lucru – ci câtuşi de cât. Deşi, cam tot ceea ce se naşte din democrat-liberali… Citeste continuarea
5,206 afisari
May 5th, 2011, Mihail Galatanu 4 comentarii
După isprava ministrului Muncii, loan Botiş, am avut senzaţia că retrăiesc ultimele zile ale guvernului Năstase, un fel de remember 2004, dar pe o altă buclă. Puwak, Beuran, Brădişteanu. Citeste continuarea
6,161 afisari
April 11th, 2011, Mihail Galatanu Un comentariu
Moţiunea nu e mai cu moţ. A căzut. Tot Moţu-i fruncea. Nu Banatul. Doar Bănatul. Moţu-i Boc. CODUL MUNCII nu e cu noroc pentru Opoziţie. Parlamentul e o marionetă a lui Traian Băsescu şi Emil Boc. Nici o şansă, decât aruncarea lor peste bord la alegeri. Citeste continuarea
5,281 afisari
March 8th, 2011, Mihail Galatanu 5 comentarii
S-a creat deja uniunea care îl va învinge pe marinarul politicii noastre. Rar am înregistrat un fiasco mai mare cu un om de stat. Traian Băsescu va fi înscris, în arhiva de aur, la rubrica „ratări grosolane”. Aproape din penalty. Citeste continuarea
6,419 afisari
January 31st, 2011, Mihail Galatanu 2 comentarii
Nu este o întreprindere uşoară să faci un bilanţ pe decembrie şi ianuarie al faptului politic românesc – sau al celui cu oarecare bătaie politică. A fost o vreme lunecoasă, presărată cu varii evenimente, în care gestează o evoluţie posibilă pentru întreg anul 2011. Citeste continuarea
5,003 afisari
December 20th, 2010, Mihail Galatanu 3 comentarii
A sosit vremea să mai schimbăm rolurile. În mintea noastră, cam amorţită, cam inerţioasă, răufăcătorii erau de rău. Fals. Se dovedeşte, din ce în ce mai mult, că răufăcătorii sunt, mai degrabă, „de bine”. Mai degrabă decât poliţ i şt ii. Poliţiştii, dacă ne uităm bine, sunt „infractorii numărul unu”. Arestează când au chef. Si pe cine au chef. Citeste continuarea
5,946 afisari
December 13th, 2010, Mihail Galatanu 3 comentarii
Goliciunea celuilalt e un dar. Mai ales goliciunea unei femei. „Mamă, numai să o vedem goală!” – zic bărbaţii. Chiar dacă nu ne bucurăm de ea. Citeste continuarea
7,349 afisari