Asta e pe buzele tuturor: ce facem cu republica? O articulăm pe model francez, cu input prezidenţial, sau pe model „moale”, german, italian etc.? O dilemă din care e greu să ieşi. De ce să schimbi toc­mai acum sistemul? Datorită unui singur om? Se află, acum, repu­blica în criză? E sfârşitul celei a-nu-ştiu-câta republici? Prima? A doua? Şi, dacă întreprindem toate aceste, rezolvăm problema? Sau operaţia reuşită, pacientul mort? Toate aceste întrebări ne asaltează. A mai scris, pe o temă oarecum conexă, Horia-Roman Patapievici, în Evenimentul zilei. Funcţionează republica noastră defectuos? Ar fi, poate, alt sistem mai valid? Monarhia? E o variantă? Citeste continuarea

Scarlat Alexandru Oreste Teodorescu. Pentru marea majori­tate dintre noi este simplu: Oreste. A revenit în casele noas­tre odată cu intrarea în emisie, în această primăvară, a noului canal tv Antena 2. Două emisiuni poartă amprenta lui Oreste şi anume: Codul lui Oreste respectiv Buletinul de neştiri. De neştiri? Da, este corect, fiindcă vedeta Antenei 2 rămâne acelaşi om pus pe şotii şi ironizări cu care ne-am obişnuit din apariţiile sale tv anterioare. în noul format, Oreste ia atitudine şi ne propune un buletin de ştiri neconvenţional, parodic şi ironic. Dar să-l lăsăm pe el să vorbească! Citeste continuarea

Cartarescu, (ipocrit cititor, semenul meu) frate!

O, LEVANT, LEVANT FERICE!…

O capodoperă a generaţiei ’80 „în dublet”:! în proză şi poeziei Citeste continuarea

Artă digitală? Poate exista aşa ceva? Este „artă” ceva făcut la un computer? Ba bine că nu! Arta e acolo unde sunt artişti, oameni care ştiu să vadă în prezent şi în viitor opor­tunităţi de a-şi exprima liber sentimentele, trăirile, modul lor de a vedea lumea înconjurătoare. Şi totul prin imagine, prin grafică şi desen. Imagini realizate nu cu pensula şi şevaletul în mână, ci prin metode moderne, în faţa calculatorului, cu mouse-ul şi tastatura plus un program grafic adecvat. Exact asta au făcut cei 91 de artişti din 34 de ţări reuniţi la 115- Galeria de Artă Digitală, la expoziţia intitulată Art: PartTwo. Dintre aceştia zece artişti sunt din România. Citeste continuarea

In ’95 a apărut Zborul, care, spre surpriza mea, s-a vân­dut foarte bine. La fel de bine s-a vîndut şi Cerul văzut prin lentilă. Au fost apoi cele trei Serate ale lui losif Sava la care am fost invitat, şi care au avut mare succes, înainte fusese scan­dalul Soare, fusese campania din presă pentru apărarea drepturilor omului, interpelarea din Senat făcută de Ştefan Augustin Doinaş, lupta împotriva PDSR-ului…. Toate acestea au jucat un rol. Rezultatul global e că am devenit în câţiva ani un autor cunoscut. Citeste continuarea

Există un post de televiziune la care mă uit ca siderat. □ aparţine unui mare mogul de presă, om politic în acelaşi timp, care nu a fost în stare, în sondaje, să se ridice mai sus de genunchiul broaştei. Ar merita titlul de cel mai nepriceput om politic al tuturor timpurilor (din România). Citeste continuarea

Au trecut 18 ani de când presa românească se autoetichetează drept o presă liberă. Avem voie să spunem orice, oricum, oricând. Câteva reguli elementare în jurnalis­tică – o ştire trebuie verificată din trei surse, trebuie să răspundă la cinci întrebări de bază, nu poţi împroşca o per­soană cu noroi dacă nu ai dovezi clare etc. – au menirea să pună stavilă exceselor de zel. Presiunea patronilor, a grupurilor de interese şi goana după senzaţional îl deter­mină adesea pe ziarist să nu-şi îndeplinească menirea. Mai e liberă presa? E şi nu e! Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele Societăţii Academice Române, crede că presa română se confruntă cu un fenomen nou, pe care-l denumeşte captură media. Citeste continuarea

Un roman scris la tinereţe. La 27 de ani şi pu­blicat doar doi ani mai târziu. Almudena Grandes trage perdeluţa deoparte şi ne lasă să vedem în bucătăria ei literară de tinereţe. Acolo unde întâlnim o fată brunetă, cu părul ondulat, cu un profil masculin, lucrând în redacţia unei edituri. Şi care acolo începe să îşi scrie romanul ce îi va aduce consacrarea. Almudena Grandes a fost tradusă în ger­mană, în limba maghiară şi, acum, în română. A bântuit prin alte vreo zece limbi europene, a cucerit premii & deopotrivă persoane, şi aici am putea să ne referim doar la autorul Elogiului mamei vitrege, Mario Vargas Llosa, care a comentat-o elogios. Citeste continuarea

Rotterdam. Cenuşiul zilelor scurte de ianuarie la cincizeci de grade latitudine a explodat într-o zi în toate culorile civilizaţiilor pământeşti. A 36-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam a umplut străzile metropolei de bannere împodobite cu un multi­color cap de tigru, simbol al competiţiei oficiale (Tger Awards) şi a făcut lumea să se grăbească spre sălile de cinema. 360.000 de specta­tori: o cifră impresionantă. Citeste continuarea

O carte semnată de Arthur Hailey, apărută la Editura Nemira, Colecţia Suspans, în traducerea Marianei Ceauşu Citeste continuarea