În urma unui proces care a ţinut naţiunea cu sufletul la gură, România a câştigat la Curtea Internaţională de la Haga drepturi extinse asupra platoului continental al Mării Negre. Bucurie naţională, aplauze politice, confetti şi pupături în Piaţa Constituţiei! S-au ciocnit cupe de şampanie televizate, iar preşedintele Traian Băsescu a împărţit onoruri. În buna tradiţie românească, euforia a ţinut doar o zi şi jumătate. Înainte să înţelegem bine care sunt avantajele deciziei de la Haga, exuberanţa succesului ne-a fost aruncată în aer de culisele unei afaceri care a răbufnit odată cu hotărârea instanţei internaţionale. România a aflat stupefiată că rezervele de petrol şi gaze naturale din subsolul Mării Negre erau deja date, cu mult timp înainte ca Haga să se pronunţe! Statul român nu avea de câştigat decât nişte amărâte de redevenţe, marele pot intrând în buzunarele unei companii canadiene. Citeste continuarea

Cine poate aspira la preşedinţie? Şi, dintre aceştia, cine poate chiar să-şi afirme candidatura? Iată lista. E îndeajuns să vă uitaţi. Puteţi adăuga, în gând sau pe hârtie (şi să ne scrieţi chiar) un alt nume, pe care îl consideraţi a fi lipsind – sau adecvat cu tema. Vom mai reveni, aproape în fiecare număr, căci aceasta e nicovala ur­mă­torului semestru politic. Şi se va înfierbânta, se va înfierbânta din ce în ce mai tare. Citeste continuarea

Cel mai fierbinte subiect pe ordinea de zi a fost constituit, în prima jumătate a lunii trecute, din febra alegerilor pentru Europa. Un nou prilej de dezamăgire pentru cei care urmăresc clasa politică. Pe liste s-au aflat tot felul de netoţi, nepoţi, fii şi rubedenii de partid, care au luat faţa, gleimuru’ de două parale al paradei noastre politice. Citeste continuarea

Prima seară romantică petrecută alături de iubit rămâne un episod de neuitat în viaţa noastră. Primul sărut, la fel. Mai greu e să-ţi aminteşti numele cuiva întâlnit de dimineaţă sau ce ţi-a zis şeful ieri. Memorie şi uitare. Uitare şi memorie, una fără cealaltă nu se poate. Cercetătorii spun că ori de câte ori ne amintim de ceva, noi călătorim în trecut, la momentul în care s-a format amintirea cu pricina. Din păcate, ne amintim lucruri care s-au petrecut cu mult timp în urmă, dar chestiuni recente se şterg cu uşurinţă. Citeste continuarea

Când pleacă într-o altă ţară, pe termen lung sau chiar definitiv, unui bun creştin îi va lipsi întotdeauna biserica de acasă. Sigur că o ia în bagaje, oriunde s-ar duce, metaforic vorbind, dar, totuşi, tânjeşte mereu după slujba de duminică şi rugăciunea spusă de preot în limba maternă. Arabii creştin-ortodocşi din România, însă, nu mai au această durere sufletească. La Biserica Sf. Spiridon Vechi, din Bucureşti, Hristos a înviat, anul acesta, şi în limba arabă! Citeste continuarea

Sunt uimit. Maestrul poartă o pălărie maron din fetru moale şi un pardesiu elegant care-i dă un aer retro. America anilor ’30. N-are nimic din seriozitatea lugubră a oamenilor religioşi aşa cum îi cunosc eu, nimic din asprimea moralizatoare a preoţilor în spatele cărora pare să pândească o divinitate răzbunătoare ce poartă într-o mână o balanţă a păcatelor şi în cealaltă o sabie. Maestrul Dokusho Villalba este un călugăr zen, desigur, dar chiar şi aşa râsul său sănătos, de bărbat trecut prin multe, pare să n-aibă nimic de-a face cu ceea ce suntem noi obişnuiţi să vedem într-un călugăr. Îmi place din prima clipă. În preajma lui se prăbuşesc toate clişeele. Citeste continuarea

„Când am ieşit din aeroportul Juarez International din Ciudad de Mexico am văzut în maşini oameni cu măşti, de fapt cu un fel de fulare. Ne-am speriat fiindcă am crezut că sunt terorişti. Ghidul nostru local ne-a spus că e o problemă legată de gripă“, povesteşte Gheorghe Bărbulescu, cel care a însoţit un grup de turişti români în Mexic chiar în perioada 24 aprilie-10 mai, când s-a declanşat isteria cu gripa porcină. S-a întors din excursie sănătos, bucuros că a văzut o ţară impresionantă şi cu un alt punct de vedere asupra gripei porcine şi a apariţiei ei în Mexic. Citeste continuarea

Poate că, dacă nu ar fi răpit trei marinari români în luna martie a acestui an şi alţi unsprezece în luna mai, piraţii somalezi nici nu şi-ar fi găsit loc ca subiect  de presă prin mass-media dâmboviţene, decât la rubrica de fapt divers internaţional. Chiar şi aşa, puţini sunt cei care se întreabă cum mai este posibilă pirateria de tip secol XVI în era armelor high-tech şi de ce oare nişte foşti pescari slăbănogi de care atârnă cu greu câteva kalaşnikoave şi lansatoare de grenade nu pot fi anihilaţi de supersofisticatele nave de luptă ale NATO şi ONU. Citeste continuarea

De data asta, o luăm pe mare. Undeva în zona Agigea, la dreapta, înainte de port. Agăţaţi care de ce apucăm, într-o barcă de salvare cu motor de ARO, adaptată situaţiei. Încă nu spunem ce fel de… Nu ne plimbăm, nu pescuim, nici vorbă de sporturi extreme. Şi-atunci, ce naiba căutăm pe valuri? Cu aparate de fotografiat, caiet de notiţe şi răul de mare în gât. Că, evident, ambarcaţiunea cu pricina ne hurducăie mai ceva ca o căruţă. N-o să credeţi, mergem la o fermă! Vreo 14 hectare, în larg. Cultivate cu midii şi stridii.  Aventură pe pâine, ce s-o mai lungim! Pasiune de aia de nu dormi nopţile. Sigur că şi nebunie, da’ frumoasă. Vorbim despre Mirică Crivăţ, primul şi singurul fermier de scoici din România. Citeste continuarea

Ca si evrei, japonezii se considera poporul ales. Din perspectiva istorico-legendara ei s-ar trage direct din zei iar, din cea a ADN-ului, identitatea lor ar fi unica, diferetiata total de rasa galbena sau de Asia. Este desigur o prostie. Este un fapt biologic ca japonezii se nasc cu o pata vinetie pe fund – moko han – insemnul mongol. Sunt inruditi indeaproape cu mongolii, manciurienii si coreeni. Ce conteaza insa biologia vizavi de marea aspiratie si beat comun al excelentei nationale, asa, sub forma unui soare care rasare? Simbolul unitatii si stralucirii poporului ales in mod net imparatul Japoniei. Citeste continuarea